Moţiunea de cenzură intitulată „Ajunge! Guvernul Dragnea – Dăncilă, ruşinea României!”, iniţiată de 163 de parlamentari PNL, USR şi PMP, va fi dezbătută şi votată în şedinţa de joi.
PSD intenţionează să boicoteze şedinţa în care se votează moţiunea, astfel încât Opoziţia să nu reuşească să atingă cvorumul pentru desfăşurarea dezbaterii.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache declara vineri că cea mai mare parte a colegilor de la PSD vor pleca acasă miercuri, după şedinţa de vot final. O decizie finală pe acestă temă se va lua luni, în şedinţa grupurilor reunite ale PSD.
Potrivit Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Dezbaterea are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Pentru adoptarea ei este nevoie de votul a jumătate plus unu dintre parlamentari. Votul este secret, cu bile.
Liderul PNL Ludovic Orban spune că Opoziţiei îi mai sunt necesare 65 de voturi, pentru a da jos Guvernul. Iar în cazul în care vor reuşi, în niciun caz nu vor accepta un noul Guvern PSD.
Orban le-a transmis liderilor UDMR că ar trebui mai întâi să-şi dorească înlocuirea actualului Executiv, apoi să întrebe cine ar urma să fie premier.
„Această punere în scenă creaza un alibi pentru cei din zona UDMR, pentru ce au făcut în ultimii doi ani, doi ani în care UDMR a girat toate porcăriile PSD. (…) Realitatea e că de doi ani UDMR e alături de PSD şi l-a ajutat în cele mai dificile momente. Nu a votat nicio moţiune de cenzură sau simplă, are un protocol de colaborare parlamentară, are reprezentanţi care nu sunt în prima linie… Prima şi cea mai importantă întrebare e cum se poziţionează UDMR faţă de acest guvern. Numai dacă acest guvern va cîdea prin moţiune de cenzură se poate discuta de o nouă formula de guvernare, una mult mai bună”, a adăugat Orban.
El a mai spus că, pentru aprobarea moţiunii de cenzură, mai sunt necesare 65 de voturi, care ar trebui să vină şi de la parlamentarii PSD şi ALDE, nu numai de la neafiliaţi. De asemenea, el a exclus varianta înlocuirii Vioricăi Dăncişlă cu un premier tot de la PSD.
Citeşte şi: