Mai precis, se arată în dosar, „pe fondul disensiunilor dintre Mihai Lucan, pe de o parte, și martorii XXX și XXX, pe de altă parte, fapt ce a avut loc la scurt timp de la preluarea de către martorul xxx a funcției de manager interimar al ICUTR, Lucan a făcut demersurile necesare în vederea timorării martorului xxxx”.
Astfel martorul în speță „a fost convocat în biroul șefului Direcției de Sănătate Publică Cluj unde a fost admonestat pentru atitudinea manifestată și avertizat asupra consecințelor ce decurgeau din faptul că a dispus ca biroul lui Luca să fie ocupat de către alți angajați ai ICUTR”.
Actul de sabotaj medical al doctorului Lucan
„De asemenea, la data de 15 martie 2017, cu ocazia efectuării unui transplant renal pacientului xxx de către membrii echipei medicale alcătuită din martorii xxx (operator – ,«prima mână»), XXX și XXX, (ajutoare – ,«mâna doua»), suspectul Adrian Bărbos(anestezist), pentru a-l pune într-o situație dificilă pe martorul XXX cu care se afla într-o stare de vădită contradictorialitate, pretextând că dorește să participe în mod direct la operațiunea ce presupunea pregătirea grefei renale în pofida faptului că de o mare perioadă de timp nu mai făcuse acest lucru, Mihai Lucan a manipulat de o așa manieră instrumentarul chirurgical practicând o incizie asupra sinusului arterei renale într-o zonă care nu era vizibilă după care l-a pus la dispoziția membrilor echipei de chirurgi condusă de către martorul XXX, părăsind la scurt timp sediul ICUTR”, se arată în dosarul în care procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă a medicului.
Astfel, reiese că medicul Lucan, într-un clasic act de sabotaj, a permis punerea în pericol a vieții unui pacient prin înmânarea cu bună știință echipei de medici care opera o grefă perforată care nu mai putea îndeplini pe deplin funcțiile fiziologice necesare pacientului și urmărite de intervenția chirurgicală.
Procurorii DIICOT s-ar putea sesiza în acest caz pentru o posibilă faptă de malpraxis, fiind vorba de o situație care ar fi putut să pune viața pacientului în pericol.
A ascuns banii, a distrus probe și cerea intervenții la persoane sus puse
În dosar se mai arată că medicul Lucan a intrat în alarmă după ce a aflat că este cercetat iar astfel a început să facă demersuri pentru îngreunarea anchetei procurorilor DIICOT.
„…se constată că, după ce Mihai Lucan a luat cunoștință în împrejurări oculte despre existența unei investigații efectuate de către procurori din cadrul DIICOT, acesta a făcut o serie de demersuri de natură să ascundă urmele faptelor săvârșite, pe de o parte, respectiv să contacteze o serie de persoane cu influență din cadrul instituțiilor de stat aflate în cercul său relațional apropiat cărora le-a solicitat ajutorul din perspectiva competențelor fiecăruia”, se arată în actele aflate la dosar.
Astfel doctorul urolog a început imediat „securizarea” banilor produși din operațiile făcute în modul nelegal cercetat de procurori. În luna mai medicul a încercat transferat din contul său în contul unui cunoscut a 600.000 de dolari, tranzacție refuzată de bancă.
Spiritul Crăciunului
Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București care a primit cererea DIICOT de arestarea preventivă a doctorului, pentru motivele expuse dar și pentru faptele de delapidare cu consecințe deosebit de grave a stabilit că acesta poate fi cercetat în libertate, sub control judiciar, stabilind față de acesta mai multe interdicții și restricții.
Astfel magistratul a respins propunerea procurorilor și a decis ca Mihai Lucan, fiul acestuia și managerul Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal să fie cercetați în libertate în acest caz.
Decizia nu este definitivă și a fost contestată de procurorii DIICOT urmând ca cererea să fie analizată de Curtea de Apel București.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro