Şi anul acesta, Ramona o va ajuta pe mama sa în bucătarie, la prepararea bunătăţilor de Paşte. În plus, artista vine cu propria reţetă de friptură de miel!

“În fiecare an, de Paşte şi de Crăciun, respect tradiţia şi vin acasă, la Craiova. Îmi place să fiu alături de părinţii mei cu ocazia sărbătorilor importante din an. Eu am vopsit câteva ouă şi cu ocazia Paştelui catolic, în Italia. Chiar daca în Italia se mănâncă oricand carne de miel, pentru mine mielul reprezintă simbolul Paştelui şi îl mănânc doar cu ocazia acestei sarbatori şi atunci când vin acasă. Îmi place foarte mult drobul de miel făcut de mama, este mai mustos, mama pune multă verdeaţă în el, ceea ce-l face să fie mai lejer”, spune Ramona. De sărbători, pe lângă bucătele tradiţionale, vedeta adoră să mănânce salata de boeuf, de vinete, dar şi pasca proaspătă şi cozonac.

De asemenea, Ramona Bădescu are propria ei reţeta de miel pe care o va pregati şi anul acesta de Paşte. “De Paşte o sa fac niste costiţe de miel foarte simple, pentru ca am grija la colesterol. Presar peste ele doar sare roz de Himalaya şi un mix de seminţe de în, floarea soarelui, susan alb şi negru si le impanez în seminte. Pun tigaia pe foc, fără ulei, şi după ce se încinge, pun costiţele în tigaie la rumenit. Ies foarte crocante şi delicioase! Semintele contin Omega 3 şi în combinaţie cu costitele de miel sunt delicoase. Le servesc cu o salata sau cu sfeclă roşie şi hrean”, a adăugat vedeta.

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI