Sarkozy a mărturisit într-un interviu pentru săptămânalul „Le Journal de Dimanche” că s-a înșelat când a crezut că se poate întoarce în prima linie a politicii, când de fapt cariera lui politică ar fi ajuns la final.
El a vrut să devină iar președintele Franței, însă a fost scos din cursa pentru prezidențiale încă din primul tur al primarelor partidului de centru-dreapta care au avut loc duminica trecută. În primul tur al primarelor conservatorilor francezi, în frunte s-a clasat fostul premier Francois Fillon, cu 44.1% din voturi, urmat de Alain Juppé, cu 28,6%. Sarkozy a obținut doar 20,7%.
„Când faci politică, și eu am făcut politică timp de 40 de ani, vine o zi în care totul, logic, se termină. Pentru mine asta a fost ieri. Am crezut că pot să mă întorc, dar m-am înșelat”, a spus Sarkozy la o zi după înfrângerea sa într-un interviu difuzat astăzide săptămânalul „Le Journal de Dimanche” (JDD).
Sarkozy a spus că a venit momentul să abordeze „un nou stil de viață, cu mai multe pasiuni private și mai puține pasiuni publice”, lăsând de înțeles că se retrage din politică.
Sarkozy i-a acordat sprijinul său lui Fillion: „În fond, Fillon este Sarko, dar fără Sarko”, a spus fostul președinte francez, citat de JDD.
Al doilea tur al alegerilor primare are loc astăzi în Franța, iar fostul președinte s-a prezentat primul la urne, la 8.15, ora locală, la un sfert de oră de la deschiderea secțiilor de votare.
Peste 10.228 de secții de votare au fost deschise azi în Franța în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor primare pentru desemnarea candidatului conservator la președinția Franței. Urnele se închid la ora 19.00, ora Franței, iar rezultatele vor fi anunțate după doar două ore.