Didina Brănici, care a predat și ea la același seminar, a trimis mai multe plângeri, în ultimii ani, la Mitropolia Moldovei şi Bucuvinei, la Patriarhia Română sau la Sfântul Sinod, în care spune că în seminar au loc orgii sexuale între elevi şi clericii care le sunt profesori, inclusiv cu Episcopul Corneliu, potrivit adevarul.ro.

Plângerile scrise au fost trimise spre soluţionare tocmai la Episcopia Huşilor, condusă de ierarhul acuzat de homosexualitate, precizează sursa citată.

„Am apelat la toate forurile competente (inspectorat, episcopie, mitropolie, Ministerul Educaţiei) superioare, trăgând un semnal de alarmă şi informând despre situaţia gravă existentă la Seminarul Teologic «Sf. Ioan Gură de Aur» Huşi, dar şi despre abuzurile sexuale ale unor clerici. Nimeni nu s-a implicat să rezolve ceva. Menţionez că domnul Corneliu Onilă, devenit după funcţia de episcop vicar şi Bârlădeanu, avea cunoştinţă de tot ce se petrecea anormal, fără a cerceta şi stopa fărădelegile săvârşite de o parte dintre clerici cu elevi din seminar sau clerici din incinta mănăstirii, actuala Episcopia Huşilor. Situaţia gravă de la început (de când am descoperit eu) şi până astăzi, s-a menţinut din cauza lui Corneliu Bârlădeanu“, precizează Didina Brănici.

Didina Brănici

Didina Brănici (FOTO: Captură video)

Fostul pedagog mai spune că episcopul Corneliu şi-a ales în jurul lui şi la conducerea seminarului „persoane imorale, fără râvnă duhovnicească şi slab pregătite profesional, astfel să le manipuleze după voia sa“.

„Ca angajat, am cunoscut în detaliu şi chiar am fost martor ocular la scene oribile petrecute în internat şi într-o chilie din incinta mănăstirii, «activităţi practice» desfăşurate de clericii profesori cu elevii preferaţi şi selectaţi din internat şi externi. Comportamentul condamnabil al domnului Corneliu Bârlădeanu, în funcţia ocupată la Episcopia Huşilor, a făcut ca mulţi dintre călugării Mănăstirii Sfântul Petru şi Pavel să renunţe la călugărie, să fie prigoniţi  sau să-l părăsească, hărţuirea sexuală fiind una dintre gravele componente ale comportamentului menţionat. Dulcea lui patimă, homosexualitatea, i-a întunecat sufletul… Având susţinere de la superiorii lui, şi-a permis orice”, susţine aceasta.

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”
Recomandări
De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

Didina Brănici susţine că la Huşi presupusa relaţie păcătoasă dintre seminarişti şi episcop era de notorietate.

„La început îşi dorea ca «aleşii» să fie manieraţi, curaţi, parfumaţi, silitori la carte şi discreţi, dar aceştia l-au refuzat, nu l-au acceptat. Apoi a coborât ştacheta, la alţii mai săraci, mai puţin manieraţi şi mai puţin silitori la carte. Atât călugări, cât şi elevi l-au filmat şi înregistrat în ipostaze compromiţătoare, spre a-l şantaja, să trăiască bine, să profite de susţinerea lui, să obţină parohii etc.”, a completat ea.

Noi dezvăluiri șocante despre Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu. Martorilor le-a fost frică să vorbească, până acum

„Caracatiţa existentă în BOR face ca foşti elevi ai seminarului, mulţi preoţi şi călugări să nu aibă curajul să spună adevărul privind comportamentul condamnabil a lui Corneliu Bârlădeanu, deoarece pot fi pedepsiţi drastic; oamenii care i s-au împotrivit lui Bârlădeanu au fost izgoniţi, pedepsiţi şi sancţionaţi netemeinic, denigraţi sau suspendaţi din funcţii“, arată fosta profesoară.

De altfel, chiar ea, pentru că a avut curajul să reclame „lucruri oribile“, pe care afirmă că le-a surprins şi în flagrant, a fost sancţionată şi apoi nevoită să se pensioneze la cerere.

A dat în judecată instituţia de învăţământ, considerând că a fost sancţionată pe nedrept, iar judecătorii Tribunalului Vaslui i-au dat câştig de cauză în iunie 2011.

Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv
Recomandări
Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv

VIDEO: Observator TV


CITEȘTE ȘI… Magda Vasiliu, mesaj pentru ministrul Sănătății: „Pentru copiii bolnavi de cancer timpul curge altfel și într-o singură direcție”


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ion Țiriac a fost detronat! Forbes a dezvăluit cine este noul lider în topul celor mai bogați români
FANATIK.RO
Ion Țiriac a fost detronat! Forbes a dezvăluit cine este noul lider în topul celor mai bogați români
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI