Oamenii de încredere ai președintelui PSD Liviu Dragnea ar fi călătorit în Brazilia în mai multe ocazii, între anii 2009-2016. Pe lângă Petre Pitiș, într-o mică localitate pe malul Oceanului Atlantic ar fi ajuns și fostul șef al Regiotrans, Costel Comana (care s-a sinucis în toaleta unui avion), dar și Liviu Dragnea cu secretara lui de atunci și cu actuala iubită Irina Tănase.
Petre Pitiș s-ar fi aflat în Casa Grande în Cumbuco în același timp cu Liviu Dragnea, arată dezvăluirile Rise Project.
Conform imaginilor din valiză, directorul general al Tel Drum SA, Petre Pitiș, ar fi beneficiat și el de investițiile făcute în Brazilia. Acesta și-ar fi petrecut vacanțele în Casa Grande, vila din Cumbuco, unde, de-a lungul anilor, și-ar fi avut reședința braziliană și președintele PSD. Cei doi s-ar fi intersectat în mai multe rânduri pe celălalt țărm al Oceanului.
Înregistrările video par să indice legătura strânsă dintre Costel Comana, patronul firmei Regiotrans, care s-a sinucis în toaleta unui avion – și același Petre Pitiș de la Tel Drum.
În localitatea Cumbuco, în 2010, Mugurel Gheorghiaș (acționar principal – pe hârtie – al Tel Drum SA, prieten, fost coleg de facultate și de trupă rock cu Liviu Dragnea) a cumpărat o vilă pe plajă. Botezată Casa Grande, aceasta a fost dotată imediat după cumpărare cu teren de tenis și piscină.
Gheorghiaș și Dragnea și-au petrecut, între 2009 și 2016 numeroase vacanțe în această vilă de lux. Ei au călătorit împreună sau s-au intersectat de nu mai puțin de nouă ori în periplurile multianuale peste Atlantic. Li s-au alăturat Irina Tănase, fostă secretară și actuală parteneră de viață a liderului PSD, dar și răposatul Costel Comana. Călătoriile lor au fost documentate din registrul de intrări-ieșiri al poliția de frontieră braziliene.
O serie de selfie-uri și alte poze și înregistrări video au făcute cu un iphone 4 de directorul general al Tel Drum, Petre Pitiș, în Cumbuco, Brazilia.
Imaginile îl plasează pe directorul general al Tel Drum în nord-estul acestei țări în același timp cu Liviu Dragnea, șeful PSD. Cel din urmă a negat de-a lungul timpului orice legătură cu firma Tel Drum SA sau cu reprezentanții acesteia. De cealaltă parte, OLAF (Oficiul European Anti-Fraudă) și DNA l-au pus însă sub acuzare pentru că ar fi constituit împreună cu Pitiș și cu alți oameni din Tel Drum SA un grup infracțional organizat care a sustras bani din bugetul național și european.
Metadatele care acompaniază fotografiile de mai sus arată că acestea au fost făcute pe 17 iulie 2014 – dată la care și Liviu Dragnea dar și Irina Tănase și Mugurel Gheorghiaș se aflau în Brazilia.
Sursa imaginilor: Rise Project
Citește și: VIDEO/ Şedinţa solemnă de Centenar, marcată de parlamentari cu jocuri pe telefon, poze şi muzică în căşti. Reacţia unui senator filmat distrându-se: „Aşa, şi?”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro