„Astăzi nu s-a putut susține Evaluarea Națională în 25 de școli. 14 școli în județul Harghita, 8 școli în județul Prahova și câte o școală din Buzău, Ialomița și Arad”, a spus ministrul Educației.
Valentin Popa a precizat că le va cere inspectoratelor judeţene organizarea unei noi simulări a Evaluării Naţionale în cazurile în care sesiunea de luni nu a putut avea loc ca urmare a faptului că examenul a fost boicotat de unii profesori.
„În primul rând, eu sunt preocupat de elevii care nu au putut să susţină astăzi simularea la Evaluarea Naţională şi pentru asta voi transmite conducerii inspectoratelor judeţene, din respectivele judeţe, unde acest lucru s-a întâmplat, să organizeze o nouă sesiune, doar la nivel de judeţ, pentru aceşti elevi, pentru a avea şi ei şansa de a se pregăti. În legătură cu ce se întâmplă cu profesorii, vom analiza întâi să vedem dacă este un conflict de muncă, pe care să îl analizăm dacă este legal organizat sau este o încălcare a atribuţiilor din fişa postului”, a afirmat Popa, la Parlament.
Întrebat cum comentează informaţiile potrivit cărora s-ar fi dat telefoane de la minister pentru a face presiuni asupra celor care au boicotat simularea, ministrul a replicat că examenul trebuia să aibă loc, chiar şi în cazul în care unii profesori absentau.
„Nu îmi dau seama despre ce fel de presiuni sau boicotare este vorba, dar ştiu foarte bine că toate comisiile judeţene care organizau Evaluarea Naţională aveau obligaţia să organizeze această simulare şi trebuiau să facă această simulare pentru aceşti elevi care sunt în faţa primului examen al vieţii lor, indiferent dacă o parte din profesori voiau sau nu să participe la această activitate. Ei trebuiau să ia măsuri – mă refer la comisiile judeţene – şi pentru situaţii de acest gen, cum ar fi boicotul, dar şi pentru situaţii în care profesorii sunt bolnavi şi nu pot să vină. Deci nu putem să admitem că o astfel de simulare a unei Evaluări Naţionale nu poate avea loc”, a spus el.
Sindicatele din educației anunțau, duminică, faptul că profesorii vor boicota simularea Evaluării Naționale și că în 1.100 de școli, probele nu vor fi susținute.
Luni, însă, simularea Evaluării Naționale s-a desfășurat normal în toate școlile din București și în majoritatea centrelor din țară. Ministerul Educației a spus că pot fi acțiuni spontane.
De cealaltă parte, conducerea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ susține că simularea nu a mai fost boicotată în București pentru că s-au făcut presiuni asupra profesorilor.
Referitor la această afirmație, ministrul Educației a spus că toate comisiile județene care organizează Evaluarea Națională aveau obligația să organizeze această simulare, indiferent dacă profesorii doreau sau nu să participe la simulare.
În plus, ministrul Educației a spus că profesorii care au boicotat luni simularea Evaluării Naționale vor fi sancționați.
Aproape 180.000 de elevi din clasa a VIII-a sunt înscriși să participe la simularea testelor de la Evaluarea Națională 2018, care a început luni. Notele nu vor fi trecute în catalog. Prezența la testare este însă de mare folos elevilor, ei având ocazia să se familiarizeze cu atmosfera de examen și să-și verifice nivelul de pregătire la acest moment.
Ce subiecte s-au dat la simularea Evaluării Naționale 2018 la Limba română.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro