Barack Obama intenţionează ca, după ce se va retrage de la Casa Albă, să profite de timpul liber şi să doarmă. Mandatul președintelui american se al se încheie în ianuarie 2017.

“După un somn bun, mă voi întoarce la muncă”, a declarat Obama. “Deci nu veţi scăpa de mine după ce mi se va încheia preşedinţia (…). Dar trei sau patru luni voi dormi”,  a adăugat el.

Primul preşedinte de culoare al Statelor Unite, şi-a exprimat în repetate rânduri dorinţa ca, în următorii ani, să lucreze cu tineri de etnii minoritate, din cartiere defavorizate, unde rata renunţării timpurii la şcoală, rata şomajului şi proporţia celor care fac închisoare sunt mari, notează news.ro.

În prezent, circulă zvonuri şi că liderul de la Casa Albă se gândeşte să predea la Columbia University, din New York, unde a studiat la începutul anilor 80. “Îmi place să predau. Îmi lipseşte contactul cu studenţii”, a mărturisit el în toamna anului 2014.

Cert este că familia Obama va mai rămâne câţiva ani la Washington, pentru ca fiica sa cea mică, Sasha, să termine liceul.

“Nu ne-am decis încă. Va trebui să mai rămânem câţiva ani pentru ca Sasha să termine” liceul, a spus Obama în februarie.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro

Uluitor ce se întâmplă la doar o săptămână de la nunta lui Jador cu Oana Ciocan: ”Acum te iubește, după se supără pe tine. Eu am fost lângă el și...”. Anunțul care a luat pe toată lumea prin surprindere
Viva.ro

Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Libertateapentrufemei.ro
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Județul din România unde se face o investiție gigant. Vor fi disponibile sute de locuri de muncă
FANATIK.RO
Județul din România unde se face o investiție gigant. Vor fi disponibile sute de locuri de muncă
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro

Cosmin Seleși face praf o destinație de vacanță aleasă de mulți români! Mărturia lui e cutremurătoare! 'Fiica mea de 9 ani a fost scuipată pe stradă!' Prezentatorul TV a făcut publice toate detaliile! 'De ce nu spune nimeni?'

ANIMAŢIE: "Freezing rain" a băgat zeci de persoane în spital, iar 6 au nevoie de operaţie
Observatornews.ro
ANIMAŢIE: "Freezing rain" a băgat zeci de persoane în spital, iar 6 au nevoie de operaţie
Horoscop 4 ianuarie 2025. Săgetătorii petrec această zi calmă în familie, în mediul în care se simt ei cel mai bine și asta îi va ajuta să se refacă
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI