De Oana Costea, prim redactor şef-adjunct Libertatea

Un țaran din Teleorman găsește o valiză pe pământul lui. O deschide, poate, cu emoție. Nu știi niciodată, nu-i așa, ce găsești într-o valiză.

(În trollerul uitat duminică la amiază lângă ambasada Israelului, trecătorii au presupus că ar putea fi o bombă și-au alertat autoritățile!)

O valiză e o surpriză. În cea descoperită de omul din Teleorman puteau fi bani, puteau fi și bucăți dintr-un cadavru. N-avem de unde ști cum ar fi acționat personajul în vreuna dintre aceste situații. Dar am aflat, de la Rise Project, ce a ales să facă în clipa în care a descifrat acolo, printre acte, numele Tel Drum sau alte nume cunoscute și a înțeles omul că are de-a face cu ceva mai dezamăgitor decât banii și mai liniștilor decât un cadavru ciopârțit. Sau nu.

Rise Project anunță pe Facebook că a intrat în posesia valizei.

Tare. Toți jurnaliștii tânjesc la un vraf de documente despre unul dintre cele mai arzătoare subiecte ale momentului. Dragnea, Tel Drum, legături, piese lipsă. Subiectul se rostogolește. Apar breaking news, titluri, burtiere. Apar și ironiile din social media legate de perspicacitatea țăranului roman și întâlnirea ei cu sursele Rise din Teleorman. Dar apar și întrebările.

Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia
Recomandări
Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia

Libertatea alege să preia subiectul. Nu să-l comenteze, nu să-l interpreteze, nu să-l speculeze. Să informeze.

Dar Libertatea nu e doar un agregator de știri.

E o redacție unde se nasc întrebări, se caută răspunsuri. E o redacție unde funcționează reflexul jurnalistic, de a cere puncte de vedere de la părțile implicate, de a afla mai mult, de a informa corect. De a se feri de „fumigene”, de a nu intra în siajul unor jocuri politice, de a nu fi folosită ca trâmbiță a cuiva sau a altcuiva.

„Cum dracu a ajuns locuitorul din Teleorman să dea ditamai valiza cu documente unui site de investigații?” e întrebarea care se rostogolește pe toate palierele, de la registrul serios al unui comentator politic, până la glumele (unele foarte reușite) de pe Facebook. Cum de n-a dat fuga la șeful de post din comună? N-o fi avut încredere. Nici nu-i de mirare, toată lumea știe cum merg lucrurile prin zonele controlate politic.

Și nu-i lucru simplu să-ți apară în ogradă, peste noapte, documente ascunse la percheziții, vânate de procurori și de presă.

E știrea cea mică de dincolo de marea știre.

Ce-ar fi trebuit omul să facă, potrivit legii în vigoare? Fie ca în valiză erau bani, acte sau o mână însângerată?

Subiectele pentru concursurile organizate de Senat, scurse în presă. Angajații acuză măsluirea examenelor pentru politrucii aduși de demnitari – EXCLUSIV
Recomandări
Subiectele pentru concursurile organizate de Senat, scurse în presă. Angajații acuză măsluirea examenelor pentru politrucii aduși de demnitari – EXCLUSIV

Libertatea a răspuns acestei întrebări, publicând o știre cu titlul „Cazul valizei cu documente Tel Drum. Care este procedura legală în cazul găsirii unui obiect pierdut sau abandonat”.

Textul a provocat reacţii aprinse în primul rând în redacţie.

Ce-am urmărit cu articolul? Un pas către o mai clară înțelegere a situației, poate. Încercarea de a vedea dincolo de ce ni se arată. De a cerceta dincolo de ce ni se spune, oricare ar fi calea pe care ni se spune.

Nu despre protejarea surselor era vorba aici. Ci despre o eventuală manipulare a lor. Ori a probelor. Și nu de către Rise Project.

Dacă Libertatea ar fi intrat în posesia valizei cu documente ar fi ales, cel mai probabil, să le publice. Cu protejarea absoluta a sursei sau a surselor, așa cum am procedat în orice situație. Dar asta nu ne-ar fi împiedicat să ne întrebăm ori să fim întrebați, precum filozoful si juristul roman Cicero, „cui bono?!”

Și în cazul publicării unor documente de mare interes, dar și a întrebărilor care se nasc în jurul lor, raspunsul e unul singur: publicului.

Nu presa trebuie să facă dreptate. Ci să prezinte faptele. Ele sunt, desigur, sacre.


CITEŞTE ŞI:

Tolo: Ziariști și procurori în cazul Valizei Teldrum

#Teleormanleaks. Editorial de PAH despre dezvăluirile Rise Project: „Politica românească, de la poșetele lui Udrea la valiza Tel Drum”

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
Viva.ro
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
Adevarul.ro
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Elle.ro
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
Observatornews.ro
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI