Libertatea v-a prezentat ieri, în exclusivitate, reacția ministrului Turismului, Mircea Dobre, în legătură cu acest caz, care spunea că “prioritatea numărul unu este aducerea în țară a acelor turiști și apoi se va discuta despre situația celor care au cumpărat în avans pachete turistice”.

Tot în exclusivitate, Libertatea a dezvăluit și omerta în turism legată de țeapa Omnia Turism: „Se știa de problemele firmei încă de acum un an”.

Astăzi, ministrul a revenit cu noi declarații, într-o conferință de presă, precizând și măsurile care se vor lua după cazul „Omnia Turism”.

„Pierderea totală este de 7 milioane şi jumătate de euro, bani încasaţi deja de agenţia Omnia Turism din vânzarea unui număr de 8.500 de pachete vândute pentru anul 2018. Este cea mai mare pagubă de după Revoluţie, iar poliţa de asigurare acoperă doar atât: 50.000 de euro. Acum sunt 244 de persoane aflate în sejururi în diverse destinaţii din străinătate, cumpărate prin Omnia Turism, din care 158 sunt pe cont propriu, în sensul că trebuie să-şi plătească singuri cazarea”, a spus ministrul Dobre, citat de Mediafax.

Mircea Dobre le recomandă turiştilor care au achiziţionat pachetete printr-o agenţie de turism să verifice dacă, la rândul ei, agenţia a şi plătit transportul/avionul şi cazarea. Întrebat cum ar putea un turist să afle dacă agenţia a plătit transportul şi cazarea, Mircea Dobre a explicat că „există agenţia detailistă şi agenţia angrosistă; detailistul trebuie să-l informeze pe turist despre tot ce a făcut agenţia angrosistă; dacă şi detailistul minte, atunci avem de-a face cu un grup infracţional”.

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

De asemenea, ministrul Turismului a mai anunţat că va introduce un amendament normativ prin care agenţiile de turism să nu mai poatăsă vândă pachete cu mai mult de 12 luni anticipat. „Vă daţi seama, Omnia Turism avea, în martie 2017, pachete vândute pentru sfârşitul anului 2018”.

Referitor la situaţia Omnia Turism, Mircea Dobre a precizat că agenţia se afla în vizorul ministerului încă din luna septembrie, când conducerea agenţiei a fost invitată să prezinte situaţia concretă a contractelor şi poliţelor de asigurare.

„Omnia Turism îndeplinea toate caracteristicile unei agenţii de turism de bună credinţă, nu ai cum să prevezi ce s-a întâmplat. Noi nu puteam spune că agenţia nu şi-a achitat obligaţiile, acestea sunt atributele ANAF”, a răspuns ministrul, când a fost întrebat de ce nu au fost avertizaţi turiştii în legătură cu această situaţie.

Ministrul Turismului a mai spus că va introduce obligaţia ca pachetul de servicii turistice să fie dublat de o poliţă de asigurare care va acoperi inclusiv repatrierea în cazul în care agenţia are probleme financiare.

Potrivit Ministerului Turismului, în urma falimentelor mai multor agenţii de turism, înregistrate în ultimii doi ani, instituţia a promovat, în luna august, un proiect de Ordonanţă de Guvern, adoptată în data de 30 august, prin care „s-a creat cadrul legal necesar stabilirii mecanismelor financiare de garantare a pachetelor turistice, în sensul obligării agenţiilor care comercializează pachete turistice de a asigura întreg volumul de vânzări”.

Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale
Recomandări
Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale

„În prezent, Ministerul Turismului, împreună cu Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) lucrează la ordinul comun care va stabili modalitatea efectivă şi concretă de combinare a instrumentelor de garantare, astfel încât fiecare pachet turistic vândut să poată fi garantat până la furnizarea efectivă a serviciilor turistice achiziţionate de consumatori”, a mai spus ministerul.

Tot astăzi, a comentat situația și președintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Alin Burcea.

„Turiştii din Egipt au plătit aceşti 200 de dolari şi integral au rămas acolo, această sumă este o sumă modică urmare a discuţiei pe care am avut-o eu cu proprietarul de acolo. A rămas povestea cu Thailanda, dacă se deblochează conturile firmei zbor Phuket – Singapore de unde au întoarcerea asigurată, în ultimă instanţă o să o plătim noi de la ANAT, dar situaţia se va debloca şi acolo. Nu rămâne nimeni acolo. Din păcate, sumele respective care sunt plătite în avans nu cred că mai pot fi recuperate şi este o altă situaţie care a vândut cu înscrieri timpurii pe circuite. Pe circuite nu există reduceri, în dorinţa de a face rost de cash”, a explicat președintele ANAT, la Realitatea TV.

Între timp, ancheta în cazul morţii lui George Negru continuă. Acum, zeci de români îşi cer banii înapoi de la Omnia Turism, după ce patronul s-a sinucis. Sediul firmei de turism este închis şi nimeni nu oferă vreun răspuns.

Însă, din păcate pentru clienți, polița de insolvabililitate a companiei este de doar 50.000 de euro și sunt puține șanse ca oamenii care au cumpărat deja pachete turistice de la Omnia Turism să își mai recupereze banii…


CITEȘTE ȘI… Cum arată cea mai scumpă casă din lume. Prețul de vânzare a ajuns la 410 milioane de dolari


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Cel mai dezvoltat oraș din România. Aici se mută din ce în ce mai mulți tineri. Sunt oportunități bune, viață frumoasă și locuri de muncă mai bine plătite
FANATIK.RO
Cel mai dezvoltat oraș din România. Aici se mută din ce în ce mai mulți tineri. Sunt oportunități bune, viață frumoasă și locuri de muncă mai bine plătite
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI