Iarna vine. Așa ne spune „Game of Thrones” de câțiva ani. Așa ne spune, de asemenea, lumina din ce în ce mai cenușie de afară. Așa ne spune factura de la întreținere. Iarna vine, inevitabil, în fiecare an, cam prin perioada asta. Și, așa cum ne spunea un fost președinte, iarna nu este ca vara.

Iarna e perioada aia în care noi, ca români, ne așezăm la gura sobei și ne apucăm de construit car. Sanie avem, desigur, de astă vară, dacă suntem gospodari adevărați. Și suntem.

Și stând la gura sobei depănăm povești. Inevitabil, printre poveștile de spus iarna la gura sobei trebuie, căci așa cere tradiția, să o strecurăm și pe aia despre cum ne tragem noi din daci, cei mai viteji dintre traci. Dacii, ne spun bătrânii, nu se temeau de nimic. De moarte, în nici un caz. Cei mai buni dintre dacii tineri, neprihăniți, se aruncau singuri în sulițe, ca să-i ducă zeului lor mesajele comunității. Astăzi avem, pentru asta, multiple firme de curierat, dar atunci, când dacii erau daci, așa ceva nu exista. Sulița era whatsappul dacilor pentru comunicarea cu Zamolxes, iar dacii nu se temeau să folosească acest instrument. Nici măcar nu-și puneau problema că le-ar putea intercepta cineva convorbirile și mesajele.

Am lipsit cam 1.900 de ani din istoria asta glorioasă a poporului român. Sunt mai degrabă gal decât dac. Pe alocuri și hun. Poate de aia nu sunt atât de curajos precum erau strămoșii daci. Și, totuși, mi-am ales o meserie din cauza căreia, în alte țări, se moare. Infracțiunea de a fi ziarist se pedepsește cu moarte în Arabia Saudită, în Rusia lui Putin, în țările Asiei îndepărate și în serialele americane precum „House of Cards”. În România, încă nu. În România, ziariștii mor, ca toți ceilalți compatrioți ai lor, din motive mai banale: stres, inimă, epuizare și, rareori, bătrânețe. Așadar, ca ziarist român, nu mă tem.

Ca cetățean însă tremur de aproximativ o zi din toate încheieturile. V-am zis: nu sunt dac, deci am dreptul de a mă teme! Căci unul dintre judecătorii României, unul dintre judecătorii vizibili, vocali și mediatizați, a scris asta:

„Nu-i așa că vă ofticați ca mai întâi să apară soluția, apoi să vină motivarea? Nu vi se pare și vouă că e ilogic? Ei, bine, să nu vă mirați: de când știu eu justiția asta, cu toate reformele făcute, tot astfel stau lucrurile, adică întâi pronunțăm public soluția, apoi o motivăm. EI, NU NE ÎNTREBAȚI CE SE ÎNTÂMPLĂ CÂND LA MOTIVARE NE DĂM SEAMA CĂ AM GREȘIT SOLUȚIA…”.

Îmi este frică.

CITEȘTE ȘI:

OPINIE / PAH, despre încrederea românilor în instituții și presă. „Este mai mult decât merităm, ca breaslă”

OPINIE/ PAH, despre politicienii și demnitarii care au transformat România într-o comedie: „Țara ca o glumă”

#Teleormanleaks. Editorial de PAH despre dezvăluirile Rise Project: „Politica românească, de la poșetele lui Udrea la valiza Tel Drum”

OPINIE/ Patrick André de Hillerin, despre legea offshore și investitorii care ajung să fie „Cei mai egali dintre cei mai egali”

OPINIE / Patrick André de Hillerin: Pe cât ne vindem trecutul – de la Roșia Montană la gazul din Marea Neagră

OPINIE / PAH despre Justiție în viața românului: „O să avem justiție adevărată când nu vom mai intra în tribunal temându-ne!”

Google News Urmărește-ne pe Google News