În Teleorman, din pământul atât de răvăşit de cei care, la fiecare patru ani, se scoală din morţi pentru a-şi exercita dreptul constituţional de a vota, au început să iasă producţii-record de valize, cu un conţinut ridicat de harduri externe şi stick-uri de memorie.
Agricultura românească a dat lovitura în 2018. Estimările arată că vom fi pe locul I în Europa la producţia de porumb, în faţa Franţei. Stăm bine şi la grâu, la orz şi la floarea soarelui. Ne trage în jos creşterea animalelor, cu pesta porcină africană, dar să nu ne încurcăm în amănunte. Poate că eram şi cam sătui de porci, până la urmă.
Dar producţiile-record de grâu, porumb, rapiţă sau orzoaică pălesc în faţa noilor culturi care, de aproape un deceniu, încep să invadeze câmpurile patriei. Mai întâi, pe cele 40 de hectare pe care le-a achiziţionat Elena Udrea în judeţul Călăraşi au început să crească poşete Louis Vuitton, apoi sechestre plantate de procurori. Ajunsă în închisorile din Costa Rica, Elena Udrea pare mai preocupată acum de concepte înalte, precum libertatea, aşa că a abandonat definitv agricultura. Păcat. Mare păcat, pentru că agricultura este, iată, cea care aduce, pe sfârşit de an, surprize uriaşe pentru politicieni.
În Teleorman, din pământul atât de răvăşit de cei care, la fiecare patru ani, se scoală din morţi pentru a-şi exercita dreptul constituţional de a vota, au început să iasă producţii-record de valize, cu un conţinut ridicat de harduri externe şi stick-uri de memorie. De când UE a cam interzis produsele modificate genetic, agricultorii români s-au orientat, se pare, direct spre cultivarea de componente tehnologice. Nu ştim, încă, ce semninţe se folosesc în Teleorman, dar rezultatele sunt încurajatoare, dacă un singur proprietar de terenuri recoltează, din prima, zeci de mii de .jpeg-uri, .doc-uri, .pdf-uri şi, musai, .psd-uri.
Iar productivitatea este fenomenală. Pe o suprafaţă de doar câteva zeci de centimetri pătraţi, un agricultor priceput poate obţine, iată, fix 63,69 de gigabiţi de informaţie.
Aparent, din primele descrieri ale ziariştilor de la Rise Project, valiza găsită în Teleorman de un misterios proprietar de teren conţine cam tot ceea ce şi-ar fi dorit procurorii să găsească prin computerele celor de la Tel Drum, inclusiv fotografii cu Liviu Dragnea fără mustaţă şi e-mail-uri prin care fiul lui Dragnea cere bani pentru a-şi stinge o datorie „la un tip” prin intermediul unei facturi pentru ulei de maşină.
Jurnaliştii au acum de lucru la descifrarea şi corelarea informaţiilor. Pentru orice jurnalist de investigaţii o astfel de valiză, cu un conţinut ridicat de informaţii, este un cadou nepreţuit. Fie că el, cadoul, este făcut de un agricultor sau de un hacker. Căci, aşa cum ne spuneau cei de la Rise Project încă de la înfiinţare, dar întăreau în 2014, „Colaborarea dintre jurnalişti şi hackeri devine tot mai importantă pe zi ce trece deoarece cantitatea de informaţie digitală generată sau indexată de către guverne din întreaga lume creşte”.
Probabil că ne vom delecta luni întregi cu informaţiile din valiza Tel Drum, cea mai preţioasă valiză din România tuturor timpurilor, chiar dacă a fost găsită pe un câmp, iară nu cumpărată dintr-un butic exclusivist din Paris.
Entuziastul internet românesc a deschis sticlele de şampanie şi a tot sărbătorit, de sâmbătă încoace, descoperirea miraculoasă a valizei teleormănene, fiind des întâlnită ideea că Liviu Dragnea a avut un weekend de coşmar din cauza informaţiilor de pe hard, care, în curând, vor deveni publice. Din păcate pentru internetul românesc, vestea nu este atât de bună precum pare la prima vedere. Da, informaţiile, oricare ar fi ele, vor apărea în presă. Dar weekendul de coşmar a fost, de fapt, al procurorilor, care nu vor putea folosi aceste informaţii în dosarele Tel Drum. Pentru că nu sunt informaţii pe care să le fi obţinut ei, în baza mandatelor de percheziţie. Orice valiză care nu este de unică folosinţă cunoaşte în viaţă cel puţin un dus şi un întors. În cazul acestei valize, avem la dus avalanşa de informaţii sensibile, iar la întors, nulitatea judiciară absolută a acestor informaţii.
CITEȘTE ȘI:
Tolo: Ziariști și procurori în cazul Valizei Teldrum
OPINIE/ Știrea cea mică de dincolo de marea știre. O încercare de a vedea mai mult decât ni se arată
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!