Tribunalul Vaslui a admis joi cererea lui Relu Fenechiu de contopire a pedepselor primite în dosarele „Transormatorul” și „Siveco”. În dosarul „Transformatorul”, fostul ministru a fost condamnat la c ani de închisoare, iar în dosarul „Siveco”, a primit 3 ani și 10 luni. În urma contopirii, a rezultat o pedeapsă de cinci ani și șase luni, din care fostul ministru a executat trei ani și o lună, potrivit Mediafax.
În ianuarie 2014, Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”. Fostul ministru a fost găsit vinovat pentru faptul că, prin firmele sale, a vândut transformatoare şi întrerupătoare vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice Moldova.
În noiembrie 2016, Relu Fenechiu a mai primit o condamnare, 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare, în dosarul „Siveco”, în care a fost acuzat de trafic de influență în formă continuată și spălare de bani. Potrivit DNA, în perioada 2012 — 2014, Relu Fenechiu, în calitate de deputat, a pretins și a primit de la o firmă de software 15% din valoarea unor contracte promovate de Ministerul Justiției (în valoare de 13.990.059 lei fără TVA) și de o societate farmaceutică cu acționar majoritar Ministerul Sănătății (în valoare de 8.130.721 lei, fără TVA), pentru sprijinul promis și acordat în câștigarea și derularea acestor proiecte.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro