Fotografii: Sorin Cioponea / Libertatea
UPDATE ora 22:48. Procurorii au decis ca Borcea să fie pus sub control judiciar pe cauțiune, suma fixată fiind de două milioane de lei, potrivit Antena 3.
UPDATE ora 17:00. În urmă cu puțin timp, Cristi Borcea a fost ridicat de procurorii DIICOT de la locuința sa și dus la audieri la sediul DIICOT.
Procurorii DIICOT desfășurau, vineri dimineață, 24 de percheziții în București, Brăila și Constanța pentru destructurarea unei grupări specializate în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor.
Percheziţiile îl vizează pe fostul finanţator al clubului Dinamo Cristian Borcea, dar şi pe foşti şefi din Rompetrol Group.
DIICOT a anunțat, într-un comunicat, că această grupare ar fi acţionat coordonat, în intervalul ianuarie 2010 – octombrie 2013, pe două circuite fictive de tranzacţionare dezvoltate în jurul unui nucleu comun de societăţi/persoane în scopul înregistrării în contabilitate de cheltuieli nereale (ce a avut drept rezultat denaturarea masei impozabile cu consecinţa sustragerii de la plata unor taxe şi impozite către bugetul de stat) şi spălării sumelor de bani astfel rezultate, prin intermediul unor contracte fictive de prestări servicii, comision, achiziţii nereale sau transferuri financiare interne/externe.
Potrivit Agerpres, grupul infracţional organizat a fost constituit de către Vitalie Burcă, Dmitriy Grigoryev (fost vicepreşedinte şi Chief Financial Officer al Rompetrol Group) şi Sergey Vassilyev. Activitatea acestuia a fost sprijinită de Zhakenov Askar (fost Chief Information Officer al Rompetrol Group), Marius Andrei Jubleanu, Victor Andrei Maria, Dumitraş Ruslan şi Valeriu Muntean.
În plus, în mecanismul evazionist au fost implicaţi şi reprezentanţii societăţilor beneficiare (care aveau relaţii contractuale cu firme din grupul Rompetrol), printre care Stelian Fottu, Marius Emilian Tulea, Cristian Borcea, Dragoş Mădălin Gâdoiu, Cornel Vintilă, Corneliu George Gâdoiu, Augustin Constantin Oancea, George Alexandru Oancea, Cezar Florin Golumbeanu, Robert Florin Cristea, Dumitru Cilibia, Serghei Antonevici, Mihai Bătrânu, Viorel Gheorghe Constantinescu, Dumitru Ciocodeică, Vasile Bogdan Mihail, Florin Eugen Cârligea, George Cristian Barbu, Daniel Dumitru Feraru, Valentin Neculae, Georgian Roberto Roşu, Daniel Constantin Oancea şi Cătălin Nicolae Păunescu.
În lanţul evazionist, au fost folosite pe paliere diferite mai multe societăţi comerciale cu un comportament fiscal disimulat de tip fantomă, iar sumele de bani erau transferate succesiv prin conturile respectivelor societăţi, în scopul spălării acestora.
Cristi Borcea, fostul patron al echipei Dinamo, a fost eliberat condiționat din închisoare în luna iulie. În martie 2014, Cristian Borcea a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni închisoare în Dosarul Transferurilor, alături de alţi şapte reprezentanţi ai fotbalului românesc.
Citește și:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro