Cele mai multe victime ale atentatelor produse pe teritoriul UE sunt spanioli, 253, urmați foarte aproape de francezi – 250 de persoane. Conform documentului, circa 90 dintre victime au fost kamikaze.
Jihadismul a fost actorul cel mai mortal, 545 dintre victime pierzând-și viața în atentate islamiste. Restul până la 658 au fost de victime ale ‘terorismului naționalist’, în special ale atentatelor ETA.
Cel mai grav atentat terorist din ultimii 16 ani de pe teritoriul UE a fost cel produs în Spania în 11 martie 2004, iar Franța este țara în care au avut loc cele mai multe atentate jihadiste.
Din 2000 și până în 2016, 1.029 de europeni au murit în atentate comise în afara Uniunii Europene. Cei mai mulți au fost membri ai misiunilor de menținere a păcii. Dintre aceste victime, 233 au murit în urma unor atacuri sinucigașe. Cele mai multe victime europene au fost în Afganistan, țara unde 632 de cetățeni europeni și-au pierdut viața.
SUA au emis o alertă de călătorie pentru Europa până la 1 septembrie: “Sunt riscuri de atentate”
Europa este în contuniare sub amenințarea atentatelor. Departamentul american de Stat a emis o alertă de călătorie pentru Europa, avertizând cetățenii americani că ar trebui să fie atenți la amenințarea continuă a atacurilor teroriste. Alerta este valabilă până la 1 septembrie.
În această alertă, Departamentul american de Stat amintește de atacurile recente din Franța, Rusia, Suedia și Marea Britanie. Totodată, diplomația americană susține că grupurile teroriste Statul Islamic și Al-Qaida ”au abilitatea să plănuiasă şi execute atacuri teroriste în Europa”.
Cel mai recent atac de natură teroristă care a avut loc în Europa a fost cel de pe bulevardul Champs Elysees, inima capitalei franceze, cu doar trei zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța. Un polițist a fost ucis și alți doi au fost răniți, de un bărbat care a fost ucis de autorități.
Pe 22 martie, Kaalid Masood a intrat cu mașina în oamenii aflați pe podul Westminter și apoi a înjunghiat mortal un polițist, în curtea Parlamentului britanic. În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și românca Andreea Cristea, care se afla în vacanță cu iubitul ei. Tânăra a căzut în Tamisa, după ce a fost aruncată în aer de maşina atacatorului Khalid Masood, în vreme ce prietenul ei a scăpat cu răni mai puţin grave după atacul de la Londra.