„Din nefericire, se propagă foarte repede şi acum factorul uman este cel care duce acest virus dintr-o parte în alta, prin neînţelegerea fenomenului, prin grija pe care o are faţă de neamuri să se ducă cu o bucată de carne de acolo de unde a tăiat porcul, fără să fie un control sanitar-veterinar în prealabil”, a spus Daea, citat de Agerpres.
Ministrul a venit în Dâmboviţa după ce duminică dimineaţă a fost confirmat primul caz de pestă porcină în judeţ, în comuna Lucieni.
”Sunt aici pentru că dimineaţă am fost informat că la Lucieni s-a confirmat un focar de pestă porcină. Imediat am luat legătura cu domnul prefect, care este coordonatorul activităţii la nivelul judeţului şi dânsul a intrat imediat în dispozitivul legal de lucru, convocând Centrul local de combatere a bolilor. Au luat măsurile necesare care se impun, o repet, la nivelul ţării şi nu numai al ţării, la nivelul întregii Europe, acolo unde există o asemenea situaţie (…), iată că şi acolo şi aici se lucrează după planul de contingenţă, care este practic în manualul de lucru care se aplică atunci când apar asemenea evenimente”, a precizat ministrul Daea.
Acesta spune că, din informaţiile pe care le are, „factorul uman” propagă acum virusul pestei porcine.
”Ancheta este în derulare. Informaţiile pe care le am conduc, cum s-a întâmplat şi altă parte, la faptul că factorul uman este cel care, din nefericire, propagă acum acest virus, pentru că nu toţi înţeleg, nu toţi realizează că este o boală extrem de periculoasă. Această boală nu se vede, nu se aude, nu se simte, o realizezi numai în momentul în care pune jos animalul. Am discutat cu directorul DSVSA, care mi-a spus că a fost anunţat de vineri de existenţa unui porc mort la gospodăria respectivă, gospodăria avea trei porci, s-a dus acolo, semnele clinice nu arătau ca fiind pestă porcină africană, au luat analize, iată cât de perfid acţionează”, a precizat Petre Daea.
Ministrul a mai adăugat că este mulţumit de modul în care acţionează autorităţile.
”Categoric da, sunt mulţumit (de cum acţionează autorităţile, n.r.), pentru că am constatat că planul de contingenţă s-a pus în mişcare, iar acţiunea rapidă a autorităţii locale, a DSVSA demonstrează, pe de o parte, luciditatea în momentele acestea, pe de altă parte, viteza de reacţie”, a afirmat Petre Daea.
Oficialul a spus că nu merge în Lucieni, tot în județul Dâmbovița, acolo unde a fost confirmată pesta porcină, şi a explicat de ce.
”Nu merg la Lucieni pentru că nu vreau să intru în focar. Dacă aş merge, ar însemna că eu 30 de zile ar trebui să am o anumită conduită, ceea m-ar priva de posibilitatea de a intra în ţară în anumite unităţi unde nu este pestă. Am încredere în autorităţi, pe de o parte, apoi mă bizui pe cele spuse”, a declarat Daea.
Daea mai declarase, anterior, și că virusul peste porcine „nu vine călare pe bicicletă” și de aceea e dificil de controlat.
Ministrul a asigurat și că boala o suportă statul. „Îi despăgubim pe toţi”, a precizat el, zilele trecute.
Citești și: Doi jucători de baschet americani, înjunghiați într-un club din Brăila. Unul dintre ei este în stare gravă. Amintiri dureroase cu Marian Cozma și Chauncey Hardy
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro