Cei doi au fost văzuti în aceasta dimineata pe Aeroportul Otopeni, acolo unde Matei Stratan a fost recunoscut de căteva persoane. Cei doi şi-au petrecut recent vacanţa pe iahtul pe care Dan Stratan, tatăl tânărului îl are in Grecia, anunţă agentiadepresamondena.com.

madalina-ghenea-brunet-1

Relaţia dintre Mădălina şi Matei durează de câteva săptămâni şi pare destul de serioasă. Cei doi postează frecvent imagini pe contul de socializare şi nu îşi mai feresc iubirea de ochii curioşilor.

RTEmagicC_laura-cosoi-matei-paris.jpg

Laura Cosoi, care in 2015 s-a maritat cu Cosmin Curticapean, a avut o relatie de trei ani cu Matei, fiul afaceristului Dan Stratan, despre care presa ieseana a sustinut ca ar avea o avere de aproximativ 200 de milioane de euro. „Matei Stratan este fostul meu iubit. Eu cu Matei am copilarit practic impreună, suntem amandoi din Iasi, am fost buni prieteni, el a invatat la Londra. Practic, relatia noastra a inceput cand s-a intors din Londra si am stat doi ani impreuna. Matei este cu trei ani mai mic decat mine, iar el era usor imatur, ca sa zic așa. Rabdarea mea ajunsese la capat, in momentul in care m-am indragostit de  Smiley”, declara Laura în urmă cu ceva timp.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Mihai Gâdea a fost văzut în multe ipostaze alături de fiica sa, însă soția acestuia e foarte discretă. Agatha a intrat acum în atenția tuturor și mulți au fost surprinși să afle cu ce se ocupă femeia!
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Unica.ro
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Capcanele cumpărăturilor online. Ce se poate ascunde în spatele ofertelor care îți iau ochii
Observatornews.ro
Capcanele cumpărăturilor online. Ce se poate ascunde în spatele ofertelor care îți iau ochii
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI