Cazul polițistului de la Brigada Rutieră a Capitalei s-a lăsat cu demiterea șefului Poliției Române, chestor Bogdan Despescu. În plus, ministrul de interne a cerut schimbarea din funcție a șefului de la ”Omoruri” din Poliția Capitalei și a celui de la Brigada Rutieră.
Polițistul-pedofil fusese cercetat pentru o agresiune sexuală
Carmen Dan a mai spus că nu este posibil ca un astfel de angajat, referindu-se la Eugen Stan, să rămână în sistemul polițienesc atâta timp, avându-se în vedere faptul că se știa despre problemele pe care le are și chiar fusese cercetat într-o cauză de agresiune sexuală.
Agentul ar mai fi suspect în alte 15 cazuri
Polițistul pedofil ar mai fi suspectat în 15 cazuri, comise începând cu anul 2009 și pentru care nu a fost găsit până în prezent un autor. „Într-un final, şi-a recunoscut faptele. Sunt două fapte pe care le-a recunoscut, una din 2012 şi cele din 5.01.2018. Este reţinut pentru 24 de ore şi va decide procurorul să mearga la instanţă, nu va fi dus în seara asta, din câte ştiu eu, cred că mâine (marţi-n.r.)”, a declarat avocatul agentului, la sediul Poliţiei Capitalei.
Polițiștii care-l anchetează au făcut un test ADN din care rezultă că ar fi şi autorul a altor două infracțiuni asupra unor copii minori. Potrivit unor surse, bărbatul suspect de perversiuni sexuale cu o minoră, faptă din anul 2009, şi al unui viol comis în anul 2012, victima fiind tot minoră.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro