Astfel, 80 de autovehicule de 3,5 tone vor intra în circulaţie, săptămâna aceasta, urmând ca până la finalul lunii să fie distribuite, în ţară, restul de 100 de autoutilitare.
Mai mult, Compania Naţională Poşta Română vrea să mai achiziționeze alte 250 de autovehicule, în 2018.
“Suntem conştienţi de nevoile clienţilor noştri. Rapiditatea şi siguranţa livrărilor sunt indispensabile pentru orice jucător important pe piaţa serviciilor poştale. Reînnoirea parcului auto este un pas hotărât în direcţia îmbunătăţirii serviciilor Companiei Naţionale Poşta Română.
Piaţa de coletărie este într-o continuă dinamică. Creşterea numărului de autovehicule operate de Poşta Română reprezintă o prioritate strategică pentru companie. Până la finalul anului, flota auto a operatorului naţional de servicii poştale va depăşi 1.000 de autovehicule.
Autoutilitarele Ford intră, începând de astăzi (5 decembrie – n.r.), în circulaţie. Aceste autovehicule, de capacitate medie, 3,5 tone, vor deservi toate zonele ţării. Ţintim, în mod clar, reducerea timpilor de livrare pentru toate tipurile de produse din portofoliul Poştei Române.
Investiţia este de aproximativ 12,5 milioane de lei fără TVA, iar asigurarea pentru cele 180 de autovehicule este inclusă.
Totodată, reînnoirea parcului auto al Poştei Române va aduce avantaje considerabile mediului înconjurător. Mai puţină poluare, mai mult confort pentru angajaţii companiei, dar şi timpi reduşi de aşteptare pentru clienţii noştri. Avantajele se vor vedea inclusiv în creşterea veniturilor Poştei Române, atât pe piaţa de curierat cât şi pe piaţa celorlalte servicii poştale”, a declarat Elena Petraşcu, Directorul General al Poştei Române.
De curând, Poşta Română a mărit programul de lucru al oficiilor vamale din Bucureşti.
CITEȘTE ȘI… Principesa Margareta, succesoarea Regelui Mihai
EXCLUSIV. Băsescu, despre moartea Regelui Mihai: A fost un șef de stat de vremuri grele
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro