Un apel la 112 anunța că la marginea unui drum lăturalnic dintre localităţile Sălătrucel şi Călimăneşti, într-o zonă izolată din județul Vâlcea, o femeie este căzută într-un puţ şi spune că se află acolo de două zile.

Salvatorii au găsit-o pe femeie în fântâna adâncă. Cel care a scos-o din fântână, plutonierul major Marin Laurenţiu Dina, de la Detaşamentul de Pompieri Râmnicu Vâlcea, ne-a povestit că a atunci când au ajuns, femeia, care are 41 de ani, era conştientă şi putea comunica.

„Am adus-o la suprafață în trei minute”

Laurențiu Dina a spus în cuvinte simple o poveste care pentru cei mai mulţi pare extraordinară, dar care pentru el nu iese cu nimic din tipar: cum e să salvezi o viaţă.

„Am introdus scara culisabilă în puţ, m-am asigurat, am coborât, am ajuns la persoană și am întrebat-o dacă starea îi permite să fie ţinută în braţe, ca să o ridic. A zis că poate, am legat-o de mine, ea se ghida de scări şi în trei minute am adus-o la suprafaţă”, povesteşte salvatorul.

Povestea femeii care a supraviețuit miraculos după ce a stat 24 de ore într-o fântână. A mers singură după ce salvatorii au scos-o din adâncul pământului

După ce a stat aproape 24 de ore la zece metri sub pământ, blocată în tunurile înguste de beton, femeia a mers pe picioarele ei la ambulanţă.

Internată la psihiatrie

Femeia este din Sălătrucel, are 41 de ani, iar surse locale spun că ar avea probleme psihice. În primă fază, femeia a susținut că stă în fântână de două zile, apoi că se afla acolo de luni după-amiază şi că este căsătorită, soţul său fiind plecat la muncă.

Rechizitoriul asasinatului cu bombă de la Arad, validat de Curtea de Apel Timișoara. Cum încearcă fiica victimei să „arunce în aer” acuzațiile procurorului
Recomandări
Rechizitoriul asasinatului cu bombă de la Arad, validat de Curtea de Apel Timișoara. Cum încearcă fiica victimei să „arunce în aer” acuzațiile procurorului

Ea nu spus ce căuta în zona aceea retrasă şi cum a ajuns în puţul îngust şi adânc. După ce a fost scoasă din fântână și i-au fost făcute investigații medicale, pentru a vedea dacă are răni sau alte suferințe, femeia a fost internată la psihiatrie, la Râmnicu Vâlcea.

Terenul pe care s-a produs incidentul care s-ar fi putut încheia tragic este pe domeniul oraşului Călimăneşti, a declarat primarul localităţii, Florinel Constantinescu, acesta precizând că este un teren privat.

Pentru salvatorul Laurențiu Dina, a fost o intervenţie ca oricare alta

Salvatorul femeii spune că acesta este un caz ca oricare altul. În cei aproape 13 ani de carieră la ISU, Laurenţiu Dina a văzut şi a trăit mai multe decât alţii într-o viaţă.

Intervenţia care i-a rămas în suflet a fost în cursul anului trecut, când autorităţile din Vâlcea au fost anunţate că un bărbat s-a urcat la 30 de metri înălţime, în vârful unei macarale, pe un şantier din centrul oraşului Râmnicu Vâlcea. Bărbatul a stat acolo ore în şir, fără să spună nimic, refuzând să discute cu negociatorii veniţi să-l convingă să coboare.

„Am ridicat autoscara la 30 de metri, m-am apropiat încet de dânsul, l-am prins de mână şi i-am spus: «Ai două variate: te prinzi de gâtul meu şi vii  în nacelă, ori dacă nu, din mâna mea nu mai scapi şi te trag eu forţat»”, povestește salvatorul un fragment din intervenția care a fost „cea mai complicată, cea mai de suflet”.

Un fost preot se spovedește în cartea sa: „Am plecat la ÎPS Teodosie, l-am miruit bine că strânsesem ceva cașcaval, a doua zi m-a și hirotonit preot”
Recomandări
Un fost preot se spovedește în cartea sa: „Am plecat la ÎPS Teodosie, l-am miruit bine că strânsesem ceva cașcaval, a doua zi m-a și hirotonit preot”


CITEȘTE ȘI: REPORTAJ/ Exemplu de români cinstiți! Au salariul minim pe economie, dar când au găsit o pungă plină de bani pe o bancă, nu au stat pe gânduri: „Așa am fost învățați. Să nu ne bucurăm de bani nemunciți”

Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.