Când a decis, acum 12 ani, să-și unească destinul cu tânărul alături de care se vedea îmbătrânind, Anei nici prin cap nu-i trecea că soarta îi pregătise, de fapt, un alt destin. După căsătorie totul a fost lapte și miere, dar, după o perioadă, lucrurile s-au schimbat. Așa cum s-a schimbat și viața ei.

De la alcool a pornit totul

Ca în majoritatea cazurilor, problemele au început de la alcool. De câte ori se lua la trântă cu Bachus, omul își revărsa toți nervii și furia pe biata femeie. Am cunoscut-o, zilele trecute, în carne și oasa. O tânără de puțin peste 33 de ani, frumoasă. Cu chipul acum luminat. Slăbuță, mică de statură, femeia poate acum să zâmbească și să se bucure de copii. Copii care, în multe cazuri, au asistat neputincioși la scenele groaznice provocate de cel pe care îl credeau un tată-model.

Arunca mâncarea de pe aragaz pe ea

Ana își freacă mâinile și, cu o voce hotărâtă, îmi spune că în ultimii șapte ani, a trăit un adevărat calvar. Nimic nu-i convenea omului de lângă ea. Se enerva practic din orice. ”Erau abuzuri atât fizice, cât și psihice. Ajunsese să arunce cu mâncarea de pe aragaz pe mine. Au fost momente pe care vreau să le uit cât mai repede. De dragul copiilor”, ne mărturisește femeia care pare că a trecut cu bine de acest episod tragic din casnicia ei.

Patrimoniul Muzeului Național de Istorie, în pericol. Guvernul nu oferă banii necesari mutării acestuia într-un sediu provizoriu. „E inestimabil. Dacă se pierde, o să fim niște copii fără mamă, fără tată, fără acte”
Recomandări

Azi așa, mâine așa. Ana spune că a suportat totul de dragul micuților. Dar, dacă ar putea da timpul înapoi, ar pleca acum de la primele scandaluri. Lucru care, până la urmă s-a și întâmplat. Momentul în care a încercat să se răzbune pe copii și să-i lovească a fost hotărâtor. Cu o sacoșă de haine în mână, femeia și-a luat pruncii și a plecat. Fără să se mai uite în urmă.

A ajuns într-un așezământ al Bisericii

A bătut pe la ușa mai multor ONG-uri până a ajuns într-un așezământ bisericesc, Asociația Diaconia, ce ține de Patriarhia Română. Aici și-a spus, nici ea nu mai știe a câta oară, povestea și a fost primită în centru. Pentru două luni, atât cât spune legea, fiind o asociație de urgență, în care femeile abuzate pot sta doar 60 de zile. Au intrat într-un program de consiliere psihologică atât ea, cât și copiii. Dacă traumele din suflet se mai pot șterge, cele de pe trupul plăpând al Anei încă mai sunt vizibile. În schimb, zâmbetul șăgalnic pe care-l afișează la fiecare pas nu i l-au putut șterge nici bătăile, nici înjurăturile îndurate ani la rând. ”Sfatul meu pentru femei este să nu accepte niciodată abuzurile”, îmi spune hotărâtă tânăra.

CTP se teme că Rusia poate pune președintele în România: În 1989 l-au pus pe Iliescu după Ceaușescu, de ce nu ar face-o și acum?
Recomandări
CTP se teme că Rusia poate pune președintele în România: În 1989 l-au pus pe Iliescu după Ceaușescu, de ce nu ar face-o și acum?

În centrul Patriarhiei au venit anul acesta 65 de femei

Asociația Diaconia, acolo unde a ajuns Ana, a fost înființată în 1999 și are două centre, unul pentre femeile abuzate și altul pentru copiii școlari. De la începutul anului au primit asistență aproximativ 65 de femei, multe dintre acestea venind însoțite de copiii care au fost martori la agresiunile făcute de tații lor. ”persoanele care vin la noi în centru sunt foarte traumatizate. La început își spun cu greu povestea, dar apoi reușim să le aducem pe druul cel bun”, ne-a declarat Georgiana Olteiu, inspector la Arhiepiscopia Bucureștilor. Potrivit unor statistici ale poliției, în prima jumătate a anului 2016, s-au înregistrat 8926 de sesizări privind infracțiuni ce țin de violența în familie.

O româncă va deveni prima doamnă a Cataloniei, dacă provincia își va câștiga independența! Cum arată vasluianca Marcela Topor, soția președintelui Cataloniei

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Stațiunea din România pe care turiștii o evită. A nins, peisajele sunt spectaculoase, zăpada e perfectă pentru a schia, dar oamenii fug de ea
FANATIK.RO
Stațiunea din România pe care turiștii o evită. A nins, peisajele sunt spectaculoase, zăpada e perfectă pentru a schia, dar oamenii fug de ea
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Șoșoacă a cântat "O, ce veste minunată!" în Parlament, acompaniată de colegii de partid
Observatornews.ro
Șoșoacă a cântat "O, ce veste minunată!" în Parlament, acompaniată de colegii de partid
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI