Astfel, valoarea de piață a Amazon este acum de 690,4 miliarde de dolari, după ce acțiunile companiei au scăzut miercuri pe bursă cu 1,14%.
Concomitent, Microsoft are o capitalizare bursieră de 690,3 miliarde de dolari, după ce acțiunile companiei au scăzut cu 1,83%.
Titlurile Amazon au crescut fulminant în ultimul an, după ce compania s-a extins în tot mai multe domenii.
Amazon, ”regele norilor”
Amazon este cel mai mare retailer online din lume, deține Amazon Prime Video – cel mai redutabil competitor pentru Netflix și are și Amazon Web Services – care furnizează infrastructură online pentru enorm de multe companii din toată lumea, între care Twitter. Concomitent, Amazon este lider în domeniul inteligenței artificiale prin asistentul virtual Alexa, prezent acum de pe boxe inteligente pe smartphone-uri, mașini sau chiar pe calculatoarele cu Windows 10.
De asemenea, Amazon a preluat anul trecut lanțul de magazine Whole Foods. Recent, au apărut speculații că Amazon ar putea prelua Target, un alt retailer american, iar anul trecut presa occidentală scria că Amazon ar dori să preia Carrefour.
Creșterea masivă a Amazon l-a făcut pe fondatorul său, Jeff Bezos, să devină cel mai bogat om din istorie.
Microsoft și moștenirea PC-ului
Pe de altă parte, Microsoft a fost afectată de scăderea popularității calculatoarelor în dauna smartphone-urilor. Iar pe acest segment, Microsoft a preluat divizia de telefonie a Nokia, dar eforturile sale nu au adus rezultate, iar Windows Phone este practic un sistem de operare mort.
Nici pe partea de gaming Microsoft nu o duce prea bine, vânzările consolelor Xbox One fiind la jumătate față de Play Station 4 de la Sony.
În schimb, Microsoft Azure – serviciul său de cloud computing concurează de la egal la egal cu Amazon Web Services. De asemenea, Microsoft a preluat rețeaua profesională LinkedIn.
Rezultate financiare total opuse
Diferența între Amazon și Microsoft este cel mai bine ilustrată de rezultatele financiare ale celor doi giganți: în timp ce Amazon a raportat un profit net de aproape 2 miliarde de dolari, cel mai mare din istoria sa, Microsoft a produs o pierdere de 6,3 miliarde de dolari ca urmare a reformei fiscale din SUA.