UPDATE 14.10: Guvernul României a dat publicității imagini de la întâlnirea Vioricăi Dăncilă cu Papa Francisc, însă fără sunet. Totodată, acestea imagini au fost surprinse de Guvern și transmise presei aproximativ o oră după ce au fost difuzate de postul Antena3. Din imagini se vede că premierul a avut nevoie de un translator pentru întâlnirea cu liderul Bisericii Catolice.
UPDATE ora 14.00 Prim-ministrul Viorica Dăncilă a fost primită, vineri, 11 mai 2018, în audiență privată de către Sanctitatea Sa Papa Francisc.
Dăncilă a exprimat speranța că Sfântul Părinte va efectua o călătorie apostolică în România
Potrivit comunicatului oficial al Guvernului, șeful Executivului a mulțumit Sanctității Sale pentru atenția generoasă pe care a acordat-o mereu relațiilor cu România și a exprimat speranța că Sfântul Părinte va efectua o călătorie apostolică în România.
”În cursul audierii, a fost discutată și dorința de a spori prezența românească la Vatican printr-o serie de manifestări culturale, academice și religioase de înaltă ținută, având în vedere că anul acesta este unul special, în care se aniversează Centenarul creării statului român modern. Înaltul oficial român a mulțumit pentru punerea la dispoziție a Palatului Apostolic de la Castel Gandolfo pentru instalarea expoziției ”Comorile României la Vatican””, a transmis Palatul Victoria.
În plus, premierul Viorica Dăncilă a subliniat importanța aprofundării relațiilor dintre România și Vatican, inclusiv în contextul special al mandatului României la Președinția Consiliului UE, fapt ce va oferi posibilitatea transmiterii unui mesaj întregii Europe, având în vedere vocaţia ecumenică a țării noastre.
Discuțiile au evidențiat apropierea de poziții dintre România și Vatican legate de consolidarea proiectului european și centralitatea raportării la rădăcinile creștine ale acestuia.
Audiența a relevat, de asemenea, congruența de puncte de vedere dintre România și Sfântul Scaun privind o serie de teme de actualitate ale agendei internaționale, în special în domeniul protejării drepturilor omului și asigurării libertății religioase.
SURSA FOTO/ VIDEO: GUVERNUL ROMÂNIEI
Premierul Viorica Dăncilă va fi primită la 10.30, ora locală, în audiență la Suveranul Pontif, Sanctitatea Sa Papa Francisc, la Palatul Apostolic din Vatican.
La ora 11.15 va avea loco întrevedere cu E.S. Pietro Parolin, Cardinal Secretar de Stat al Sanctității Sale, iar la ora 13.00, un dejun oficial oferit de premierul Viorica Dăncilă în onoarea Cardinalului Secretar de Stat al Sanctității Sale, E.S. Pietro Parolin
La ora 16.00, premierul merge în vizită la Ordinul Suveran de Malta, unde va avea o întâlnire cu Alteța Sa Eminentisimă Frà Giacomo Dalla Torre del Tempio del Sanguinetto, Principe și Mare Maestru al Ordinului Suveran de Malta.
Cu acest prilej, va avea loc ceremonia de semnare a Acordului de cooperare între Guvernul României și Guvernul Ordinul Suveran Militar și Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rhodos și Malta.
„În această după-amiază, voi pleca într-o vizită la Vatican, unde voi fi primită în audienţă de Sanctitatea Sa Papa Francisc. Vizita la Vatican este pe fondul bunelor relaţii bilaterale dintre România şi Vatican”, a declarat Dăncilă, joi, la începutul şedinţei de Guvern.
Vizita prim-ministrului Viorica Dăncilă la Vatican va avea loc în perioada 10 – 13 mai. Vizita prim-ministrului României la Vatican are loc pe fondul unor relații bilaterale foarte bune, în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri a României, care va fi marcat la Sf. Scaun printr-o serie de manifestări culturale și academice de ținută.
În 2015, Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit la Vatican, de Sanctitatea sa Papa Francisc, şeful statului dăruindu-i Suveranului Pontif o gravură cu oraşul în care a fost primar, Sibiu, şi o monedă de aur.