- 3,3 kilometri este lungimea acestei porţiuni de autostradă
- 2 benzi de viteză + una de urgenţă are pe fiecare sens de mers
- În 2015 a fost atribuită construcţia acestei porţiuni de autostradă 153 de milioane de lei este costul total al acestui „ciot” de autostradă
- În 2017 trebuia inaugurat
Inaugurarea trebuia să aibă loc la ora 16:00, însă a fost întârziată. Pentru ca recepția formală să fie făcută, reprezentanții Companiei de Autostrăzi au fixat provizoriu cu borduri două indicatoare lipsă, scrie G4Media.ro.
Astfel, de acum, cei care pleacă din Bucureşti spre Ploieşti sau vin spre Capitală pot circula pe A3 până în cartierul Pipera.
Până la inaugurarea autostrăzii urbane, pentru a intra în Bucureşti, de pe A3, şi a ajunge în Pipera, la intersecţia Fabria de Glucoză cu Petricani, şoferii trebuiau să ocolească 12 kilometri, ceea ce la ore de vârf înseamnă mai bine de 30 de minute pierdute în ambuteiaje. De azi, pentru a ajunge în acelaşi punct vor avea nevoie de doar două minute şi jumătate.
Problema e că la capătul A3, în Bucureşti, s-ar putea produce ambuteiaje uriaşe, findcă lărgirea şoselei Fabrica de Glucoză abia a început, iar şoseaua Petricani deja este sufocată de traficul tot mai aglomerat din nordul Bucureştiului. Supralărgirea ar trebui să fie gata abia peste un an şi jumătate, teoretic.
Recomandări
De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Citește și: Surpriză pentru toţi şoferii! Prima autostradă urbană din România este gata şi cât de curând va fi inaugurată
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Cele mai sigure locuri de pe planetă, în cazul izbucnirii unui război nuclear. Aici, omenirea ar fi siguranță
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor