„Vine criza. Este deja. Noi nu o vedem. Cu câteva săptămâni în urmă am fost invitat şi am nimerit absolut accidental la o întâlnire a celor care dezvoltă imobiliare rezidenţial şi am avut impresia că am nimerit la o şedinţă a alcoolicilor anonimi care se convingeau unul pe altul cât de fantastică este piaţa din imobiliare, cum va creşte şi că avem necesitate şi că salariile cresc, veniturile cresc şi aşa mai departe. Mi-am dat seama că trebuie urgent închisă tema imobiliară”, a spus Sturza, citat de Agerpres.ro.

Nu va fi ca în 2009-2010, ci va fi o ”aterizare lină”

”Partea de rezidenţiale, din analiza mea, dă semnale de oboseală şi va fi prima victimă. Nu va fi ca în 2008 sau 2010, va fi mai degrabă un soft landing. Lucrurile se vor întâmpla până la sfârşitul anului acesta. Al doilea sector care este pasibil de aterizare soft este partea de office şi lucrurile se vor întâmpla într-o perspectivă de un an sau un an şi jumătate şi după aceea merge industria şi aşa mai departe”, a completat acesta.

Apartamentele s-au scumpit cu 1,5% la nivel național în luna mai, dar creșterea a fost de doar 1% în București, potrivit unui studiu realizat de portalul Imobiliare.ro.

Sturza susţine că sectorul imobiliar este atât de sensibil că şi o modificare de 5% a preţului poate să afecteze semnificativ profitabilitatea unui proiect.

Acesta a mai afirmat că atunci investitorii trebuie să aibă o viziune pe termen lung, cu o parte de finanţare foarte solidă şi să nu depindă nici de banii cumpărătorului şi nici de cei ai băncilor.

Cum arată finanțele României

În anul 2010, România a fost forțată să reducă salariile bugetarilor cu 25%, să taie ajutoarele sociale cu 15% și să majoreze TVA de la 19% la 24% din cauza deficitului bugetar foarte mare consemnat în anii 2008 și 2009.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Coaliția de guvernare PSD-ALDE, care guvernează de la alegerile din decembrie 2016, a majorat salariile bugetarilor și pensiile și a introdus pensii speciale pentru mai multe categorii sociale.

Concomitent, a transferat de la 1 ianuarie 2018 contribuțiile sociale de la angajator la angajat și a reintrodus în septembrie anul trecut acciza suplimentară de 7 eurocenți pe litrul de carburant, după ce aceasta fusese eliminată anterior.

În acest an, autoritățile au anunțat că doresc ca Pilonul II de pensii să devină ”opțional”. În acest fel, autoritățile țintesc cele 42 de miliarde de lei acumulate în aceste fonduri.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI