Prințesa s-a căsătorit cu un bărbat din popor, Kei Moriya, luni, în cadrul unei ceremonii tradiţionale ce a avut loc la templul Meiji din Tokyo.
Ayako a devenit, astfel, cea mai proaspătă membră a familiei imperiale japoneze care renunță la statutul său.
Prințesa Ayako, în vârstă de 28 de ani, este cea de-a treia fiică a prinţului Takamado, regretatul verişor al împăratului Akihito. Soțul ei, Kei Moriya, în vârstă de 32 de ani, este angajat al companiei navale Nippon Yusen.
La ceremonia de nuntă, Ayako s-a îmbrăcat în haine tradiționale, purtând un kimono galben cu flori roși și o coafură tipică pentru aristocraţia imperială.
„Sunt plină de bucurie că mă mărit şi că atât de mulţi oameni au venit să ne viziteze la templul Meiji şi să ne felicite”, a declarat prinţesa Ayako într-o conferinţă de presă după ceremonia privată, celebrată conform tradiţiilor impuse de religia şintoistă.
Prin căsătoria cu Moriya, prințesa a renunțat la statutul ei imperial și va primi în schimb, despăgubire din partea împăratului suma de 950.000 de dolari. Ea va deveni oficial doamna Ayako Moria după ce va semna documentele de căsătorie, luni după-amiază.
În familia imperială a Japoniei au rămas puţini bărbaţi. Prinţul moştenitor Naruhito, care va prelua tronul după ce împăratul Akihito va abdica anul viitor, fratele lui – Fumihito – nepotul lui – Hisahito – şi Masahito, fratele octogenar al actualului suveran, au rămas singurii patru moştenitori de sex masculin din linia de succesiune la tron, scrie Agerpres.
Familia imperială japoneză, tot mai restrânsă, s-a declarat îngrijorată din această cauză şi a solicitat modificarea Legii de succesiune imperială, însă partidele conservatoare din această ţară refuză să accepte posibilitatea ca o femeie să poată să moştenească într-o bună zi Tronul Crizantemei.
Ayako nu este prima prințesă din generația ei care intenționează să părăsească familia regală. În cursul lunii mai, verișoara ei de gradul al doilea, prințesa Mako a anunțat anul trecut că se va căsători cu avocatul Kei Komoro. Cu toate acestea, tinerii și-au amânat în luna februarie căsătoria, declarând că nu erau încă pregătiți pentru căsătorie
Cu toate că Ayako nu este un descendent direct al împăratului Akihito, care intenționează să abdice în 2019, și căsătoria ei nu va atrage atenția ca cea a prințesei Mako, logodna ei va ridica noi întrebări cu privire la viitorul celei mai vechi monarhii ereditare din lume.
Citește și: Metrorex vs Metro de Bruxelles. O comparaţie reală între metroul din România şi cel din Belgia