Prognoza meteo – iunie 2018

Potrivit prognozei ANM, în luna iunie, temperatura medie lunară a aerului va avea valori apropiate de norma climatologică în regiunile nordice şi centrale, respectiv mai ridicate în restul teritoriului. Conform măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru prima lună de vară este de 18,3 grade Celsius, raportat la parametrii monitorizaţi în intervalul 1981-2010. În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură între 13 şi 21 de grade Celsius în Moldova, între 15 şi 19 grade în Transilvania, respectiv până la 22 de grade în Oltenia şi Muntenia.

În acelaşi timp, precipitaţiile totale lunare valabile pentru iunie vor fi deficitare în cea mai mare parte a ţării, deci sub media multianuală a perioadei, de 84,5 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Muntenia – de până la 111 litri/metrul pătrat, Banat (până la 107 litri/metrul pătrat), Transilvania (până la 106 litri/metrul pătrat), Crişana şi Moldova (până la 103 litri/metrul pătrat), Oltenia şi Maramureş (până la 102 litri/metrul pătrat). Valori medii mai scăzute sunt prognozate în Dobrogea, cuprinse între 23 şi 60 de litri/metrul pătrat.

România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament

Prognoza meteo – iulie 2018

În luna iulie, temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât în mod normal, îndeosebi în regiunile sudice, sud-estice şi vestice. Media multianuală valabilă pentru această lună este de 20,2 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Maramureşului şi Transilvaniei (de până la 21 de grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate, de până la 24 de grade Celsius, se vor consemna în Oltenia şi Muntenia.

Tot pe parcusul lunii iulie, cantităţile totale lunare de precipitaţii se vor situa sub mediile climatologice în toate regiunile, deficitul cel mai pronunţat fiind de aşteptat în sud-est şi sud. Media precipitaţiilor pentru luna iulie este stabilită la 77,8 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Moldova (până la 112 l/mp), Maramureş şi Muntenia (102 l/mp), Transilvania şi Oltenia (până la 100 l/mp. Pe de altă parte, în Dobrogea se vor consemna precipitaţii între 17 şi 59 l/mp.

Prognoza meteo – august 2018

Potrivit ANM, în august, temperaturile medii vor continua să se situeze peste norma climatologică, în cea mai mare parte a ţării, în condiţiile în care media valorilor termice pentru intervalul analizat se situează la 19,7 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 18 şi 20 de grade Celsius în Maramureş, dar vor ajunge şi la 23 de grade Celsius, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova.

Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator
Recomandări
Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator

La nivel de precipitaţii, în luna august, acestea vor fi deficitare, în cea mai mare parte a teritoriului, comparativ cu media multianuală stabilită la 64,7 l/mp. Cu toate acestea, în zona Munteniei sunt prognozate cantităţi medii de precipitaţii de până la 95 l/mp, în Transilvania de până la 90 l/mp, în Oltenia de până la 88 l/mp. Totodată, în Dobrogea, cantităţile medii de precipitaţii sunt estimate a se încadra între 28 şi 40 l/mp.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading (Anglia) şi au un grad de realizare de aproximativ 60%.

ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs de prognoză.


Libertatea transmite LIVE, 24 de ore din 24, imagini cu plaja din Mamaia

Libertatea transmite LIVE, 24 de ore din 24, imagini din Vama Veche


Cea mai mare cultură bio de goji din România, o investiție unică în Europa, riscă să fie distrusă – FOTO

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
FANATIK.RO
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Observatornews.ro
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI