E de neînțeles! Era tânără, frumoasă, deșteaptă, avea toată viața în față. Numai Dumnezeu poate să știe ce s-a întamplat în mintea ei – așa au gândit toți românii care au aflat cutremurătoarea veste referitoare la tânăra de 23 de ani, studentă la medicină la Universitatea Est London din capitala Angliei, care a ales să își încheie socotelile cu viața sărind în gol de la 30 de metri.
Lidia Drăgescu, originară din Iași și stabilită la Londra de cinci ani, s-a urcat pe catedrala Sfântul Paul, un simbol al capitalei Marii Britanii, de unde s-a aruncat în gol sub privirile înmărmurite ale trecătorilor. Avea la ea două bilete de adio. Într-unul îi cerea scuze mamei sale, iar în celălalt, trecătorilor care au asistat la gestul ei.
Tânăra era descrisă ca fiind frumoasă, inteligentă și amabilă. Se mutase în Anglia alături de mama ei, de fratele geamăn, care e distrus de pierderea suferită, și un alt frate mai mic. Nimeni nu ar fi bănuit-o capabilă de un asemenea gest și, până în acest moment, nu se cunosc motivele care au împins-o să recurgă la el. Pentru a afla mai multe despre modul în care funcționează mintea umană și ce ar putea face un om care, aparent, le are pe toate să-și ia viața am apelat la psihologul Libertatea, Cezar Laurențiu Cioc.
«Între ceea ce afișează social un om și adâncurile sufletului său există uneori diferențe uriașe»
“În psihologia suicidului, sunt foarte des întâlnite cazurile în care își iau viața oameni ce nu au lăsat niciodată impresia că ar putea s-o facă; uneori, nici apropiații nu le cunosc motivele sau nu le percep ca având potențialul de a-i împinge la suicid. Și asta se întâmplă pentru că între ceea ce afișează social un om și adâncurile sufletului său pot exista diferențe uriașe. Așa a fost și în cazul Lidiei, care avea imaginea unui om amabil, deștept, orientat spre scop, cu planuri mari de viitor, dar în sufletul ascundea afecte chinuitoare aproape cronice, de durată. Așa se explică expresia ei din biletul de adio adresat mamei, «trecutul și prezentul care îmi provoacă atâta durere». Gestul fetei nu a fost unul impulsiv, ci pare urmarea mai multor evenimente afectiv-negative. Indiferent care au fost acestea, impactul lor asupra tinerei a fost covârșitor. Iar acest impact e posibil să nu fi fost cunoscut la adevărata lui intensitate de nimeni, nici chiar de apropiați”, a declarat psihologul.
Personalitate implozivă, care a acumulat mult timp emoții negative
“Pentru un raport psihologic cauzal de mare fidelitate, un profiler ar avea nevoie să știe dacă fata avea motive intime să pedepsească pe cineva prin gestul ei și a ales suicidul ca formă de protest, dacă cineva îi cunoștea nemulțumirile adânci, ce reprezentau concret trectul și prezentul de care se plângea studenta și dacă în trecut au mai existat chiar și referiri verbale la un posibil act suicidar. În lipsa acestor informații concrete, psihologia oferă doar anumite trăsături de personalitate ce par a se plia pe țesătura emoțională a tinerei. Este vorba de o personalitate implozivă, care înmagazinează emoțiile negative. Este o structură de personalitate întâlnită des la intelectuali, la melancolici, la genii neînțelese, la oameni care se refugiază în ei înșiși. Aceste persoane sunt precum linștea de dinaintea uraganului. Nu se plâng, nu se exteriorizeză, nu se destăinuie, nu se descarcă afectiv, iar esența sufletului lor e cunoscută doar de ei. Suicidul este, pentru unii dintre ei, modalitatea de a se descărca de toate acumulările odată, pentru că nu au o supapă de detensionare treptată. Sunt ca un vulcan care nu erupe mii de ani iar când o face, forța distructivă e uriașă”.
Psihologul, despre sinuciderea Lidiei Drăgescu: «Problemele ei erau emoționale, fata nu avea boli psihice»
“Biletele de adio arată că tânăra era conectată la realitate. Problema era că această realitate emoțională ajunsese să fie copleșitoare. Nu avea boli psihice, pentru că acestea te deconectează de la realitate. Afectivitatea îi era cea dezechilibrată, nu funcția psihică a gândirii. Din primul bilet reiese că existau răni afective din trecut și prezent, așezate pe suflet ca niște pietre de moară. Fata a perceput aceste probleme ca fiind imposibil de depășit. O intervenție psihoterapeutică, o discuție cu un confident, un preot cu har, i-ar fi putut deschide alte orizonturi. Dumnezeu să o odihnească!”, a încheiat psihologul Cezar Laurențiu Cioc.