În sportul de performanță, atitudinea și pregătirea psihologică sunt la fel de importante precum pregătirea fizică, tehnică sau tactică. Între doi sportivi de valori apropiate, diferența între învingător și învins este făcută de atitudine, tot așa cum între două mașini cu motoare la fel de puternice diferența este făcută de șofer.

Psihologia sportului este din ce în ce mai hotărâtoare în diferențierea fină a câștigătorului, în condițiile în care sportivii au același nivel de pregătire tehnică sau fizică. Deși s-a împământenit formula “Mental Coaching”, tehnicile aplicate fac parte din panoplia psihologiei sportului. Sunt tehnici care duc la un mai bun autocontrol al propriilor emoții, iar asta generează o mai mare stabilitate afectivă și oferă siguranță în joc – ai o atitudine stabilă și liniară, nu fluctuantă, în funcție de conjunctură, așa cum mai are Halep uneori.

Mai există tehnici de banalizare a percepției imaginii adversarului. Poate veți râde, însă unii sportivi nepregătiți psihologic își percep adversarii ca pe niște uriași pe care e imposibil să îi învingi. E o percepție dezastruoasă și perdantă.

Psihologia sportului mai oferă și tehnici de motivare pre și intracompetițională. Cu alte cuvinte, psihologul schimbă pe loc starea de spirit a sportivului, folosindu-se de charisma proprie ori magnetismul său atitudinal. Cum a făcut Darren Cahill cu Simona, în timpul semifinalei cu Angelique Kerber.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Concluzionând, un mental coach folosește tehnici din psihologia sportului, iar direcțiile principale în care aceasta acționează, la nivelul sportului de înaltă performanță, sunt orientate către echilibrul emoțional al sportivului, autocontrolul emoțional intracompetițional și extracompetițional, asertivitate în joc, tehnici de asumare a unei înfrângeri și metode concrete de a învăța din eșecuri.

Psihologul Libertatea, despre Simona Halep: “Păstrarea formei sportive la cote maxime pentru mult timp generează un stres uriaș asupra fizicului și a psihicului

Halep are mare nevoie de un mental coach care să aplice tehnicile din psihologia sportului menționate, pentru că încă are o atitudine fluctuantă în joc. A învățat să declare că ia fiecare meci individual, punct cu punct. Așteptarile nu trebuie să fie declarate public. Așteptările mari și statutul de favorită pun presiune mare pe ea. E mai eficient să te afli în postura de al doilea clasat, pentru că atunci ești în postura vânătorului, nu a vânatului.

Societarea românească cere mult de la Halep – și celebritățile, cum e Hagi, care i-a transmis că merită să câștige finala, dar și oamenii obișnuiți, fanii ei, care îi țin pumnii în meciul uriaș de mâine. E ca și cum i s-ar cere indirect să fie mereu în cea mai bună formă sportive, însă păstrarea formei sportive la cote maxime pentru mult timp generează un stres uriaș asupra fizicului și a psihicului unui sportiv. Ajungi să cedezi nervos. E ca și cum ai ține un motor la turație maximă până ajung să îi zboare pistoanele.

România, criticată de ambasadorul Turciei pentru lipsa autostrăzilor: „De ce nu avem o autostradă București – Istanbul? 650 de kilometri în 10 ore, când ar trebui să fie 5 ore” | VIDEO
Recomandări
România, criticată de ambasadorul Turciei pentru lipsa autostrăzilor: „De ce nu avem o autostradă București – Istanbul? 650 de kilometri în 10 ore, când ar trebui să fie 5 ore” | VIDEO

Un sportiv de performanță precum Halep nu are viață personală, nu are timp de prieteni, de iubiți, de familie. Viața unui astfel de sportiv se rezumă la turnee și la antrenamente și pare frumoasă văzută din afară, dar nu este deloc așa. Într-un anumit moment, în timp, turneele câștigate, premiile, imaginea de vedetă ajung să nu te mai intereseze, tocmai pentru că le-ai avut în exces. Vrei să te bucuri de lucrurile mărunte ale vieții, de care nu ai avut parte niciodată, din cauza ritmului draconic de viață impus de sportul de performanță.

Nimeni nu se întreabă cum ar fi afectat jocul Simonei Halep, dacă aceasta s-ar îndragosti nebunește, de exemplu. E o situație des întâlnită la sportivii de performanță, ca prestația sportivă fie să se îmbunătățească dramatic, fie să scadă la fel de dramatic când se îndragostesc. La fel și în cazul în care sportivul e dezamăgit de prieteni, de apropiați, de staff.

Oamenii cred că Halep e un robot care face perfomanță pentru a-i face pe ei mândri că-i sunt conaționali, dar nimeni nu știe ce e în sufletul ei cu adevărat. Este una dintre explicațiile psihologice ale fluctuațiilor de performanță și de atitudine în joc ale Simonei Halep. Are momente când se gândește și la restul vieții ei, cel din afara sportului. Aceste gânduri consumă și ele resurse, iar asta se simte uneori în joc. Acest fapt nu e specific Simonei Halep. I s-a întâmplat și lui Björn Borg, care părea imperturbabil, dar era dominat de îndoieli, angoase, temeri. De aceea a și renunțat la tenis, la doar 26 de ani. În acest caz, un psiholog specializat în sport putea salva o carieră. În aceeași situație se regăsesc mulți alți jucători de top, doar că publicul habar nu are ce e cu adevărat în sufletul lor. Publicul știe doar să ceară performanțe.

Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”
Recomandări
Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”

VIDEO EXCLUSIV/Spărgătorul Whisky Man, replici de top: ”Eu nu număr banii, îi cântăresc!”|”Cât a durat filmarea, spărgeam cinci bănci!”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Văru Săndel a dezvăluit cu ce dorință neîmplinită s-a stins Silviu Prigoană: “Îi spuneam să dea Dumnezeu”
FANATIK.RO
Văru Săndel a dezvăluit cu ce dorință neîmplinită s-a stins Silviu Prigoană: “Îi spuneam să dea Dumnezeu”
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI