„Sunt tristă, frustată, dezamăgită. Au trecut multe ore de la meci, dar nu mi-am revenit. Mă afectează foarte mult ce s-a întâmplat. Am simțit că avem o atmosferă foarte bună la echipă și se putea mai mult. Din păcate, cred că ne-a fost frică să visăm la mai mult.”, a spus Cristina Neagu la revenirea în țară.
Cristina a pus punctul pe i: ”Din punctul meu de vedere, apărarea a fost marea problemă a naționalei la toate meciurile de la acest turneu, am spus-o și după al doilea meci că nu poți să primești 30 de goluri și să încerci să dai cu unul mai mult ca să câștigi meciul. Așa ceva este foarte greu, s-a dovedit încă o dată. În apărare nu îți trebuie știință, ci muncă și inimă.
Este o echipa în reconstrucție și în momentele importante se vede lipsa de experiență. Jucând împotriva Cehiei, eram echipa favorită, mai bine cotată, întâlneam unul dintre cele mai slabe adversare, probabil și acesta a fost un stres în plus pentru noi, Cehia a jucat fără niciun fel de presiune, a fost relaxată, pe final a preluat conducerea și ne-a bătut în modul în care ne-a bătut. Îmi doream să jucăm ca în meciurile din grupă, trebuia să se relaxeze (colegele mai tinere). Nu e treaba mea dacă Ambros rămâne sau pleacă”, a adăugat Cristina, potrivit Sport.ro.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_25cc7af69c1bd820ba29e72a175734ee.jpg)
Citește și: VIDEO/,,Români până la moarte”, episodul 1. Când n-ai bani, viața încape într-o urnă. Povestea lui Edy
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_20f4b732ec996db395bf8e8c5fd41a7f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d1ba7525abe37252d882b48356668181.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c9dd5c6505d141357773be7718349cfd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d99102017ed2abdf6e51ed331efd573.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bd9a2e18f8c72a4f62e2aad89915e734.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8d1a72e19207177af53e5ff5a277317e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_3f8dc3a67e95abdb01f9086214b633cb.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f66cfdb2dc0c670b1ab8fa2bbc3f131f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ac6c5691f6d027bb9ef9b07102c46fa5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_e6915d4aba3e4d64976033eee6afa193.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ad296b5b37d0aa2737e6b29caca2bb0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_7d801695e1dc5b2f04426ce704f18536.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_c1743725c299b5254522b3ba850ff143.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_07396b84fadd205aca3bc7712568141c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_850eeb7a8aa9fef8ab707240bdfdfd2d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_b485ba59e5d06f2ba1ef8202193439cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5c38b26c7dc26af474c445196258f38a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_9c2a97c50409525e8a607c9abc4a9c1e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_87948016ab34faaf50cc44626516b614.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7054b58e518c106ace852e94a255b1b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_3573c1fc6e9180ba845812601a05c7c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_bf3f1d0db12494afc1ecc163f3491cef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_46a29506b1e107f00516eb62f320b5f9.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.