„Acum 11 ani rămâneam singur cu 2 fetițe de 2 respectiv 8 ani, dar din păcate un politruc cu epoleți îmi aduce aminte azi ce momente triste am trăit în acea perioadă… Timpul a trecut, am devenit ”tată și mamă” exemplar pentru copiii mei, conform celor spuse de apropiați, pentru că nu mi-a TULBURAT PERSONALITATEA nimeni.

Este adevărat că nu am deranjat ața mult mafia politică ca până acum, dar să te legi de această depresie cauzată de pierderea unei persoane apropiate, dragi este josnic, cu atât mai grav este că vine de la creierul mafiei PSD și consilierul Primului Ministru.

Mă bucură aceste atacuri, asta îmi dovedește că lupta mea civica are ecou printre ei, dar să ajungi la niște acte medicale cu caracter personal este deja prea mult și trebuie văzut cine le-a oferit.

RUȘINE vâlcov, RUȘINE dragomir (pt cunoscatori)! Pam pam

Vă pupa Fam. Matei, ne vedem în instanță!”, scrie Sandu Matei pe Facebook, potrivit stiripesurse.ro.

Consilierul premierului pe probleme economice a fost ironic cu unul dintre protestatarii Rezist, publicând, pe pagina sa de Facebook, un act medical pe numele respectivului. „Ce avem noi aici? Sandilău cu acte-n regulă”, a scris Vâlcov. Apropiatul lui Liviu Dragnea a şters postarea, la nici o oră de la publicare.

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

Consilierul guvernamental nu s-a sfiit să facă glume pe seama afecţiunii cu care a fost diagnosticat bărbatul care s-a remarcat la protestele Rezist.

Darius Vâlcov a postat, pe pagina sa de Facebook, un document medical în care sunt prezentate atât date cu caracter personal al respectivului protestatar, cât şi diagnosticul medical: tulburare polimorfă de personalitate, deficienţă globală medie.


Citește și: Simona Halep rămâne numărul 1 WTA până la finalul lui 2018!


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina
Știrileprotv.ro
Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina
Dan Bordeianu a rupt tăcerea și a spus adevăratul motiv al despărțirii de Adela Popescu, după ani și ani de zile: „M-am îndrăgostit foarte tare de ea. În momentul în care eu am decis să...”
Viva.ro
Dan Bordeianu a rupt tăcerea și a spus adevăratul motiv al despărțirii de Adela Popescu, după ani și ani de zile: „M-am îndrăgostit foarte tare de ea. În momentul în care eu am decis să...”
Sărbătoare mare vineri, 18 octombrie! Mulți români poartă numele acestui sfânt. Cui trebuie să-i spui „La mulți ani”
Libertateapentrufemei.ro
Sărbătoare mare vineri, 18 octombrie! Mulți români poartă numele acestui sfânt. Cui trebuie să-i spui „La mulți ani”
Zodiile pe care le lovește Cupidon toamna aceasta. Urmează cea mai romantică perioadă pentru ele
FANATIK.RO
Zodiile pe care le lovește Cupidon toamna aceasta. Urmează cea mai romantică perioadă pentru ele
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
FANATIK.RO
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Unica.ro
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
Financiarul.ro
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
"Tombola" de pe TikTok prin care escrocii se îmbogăţesc rapid. Dai bani şi primeşti un "block" la schimb
Observatornews.ro
"Tombola" de pe TikTok prin care escrocii se îmbogăţesc rapid. Dai bani şi primeşti un "block" la schimb
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI