Cum cel mai utilizat serviciu consular este cel de eliberare a pașapoartelor, MAI și MAE vor să modifice legea pentru nu mai exista perioade de vârf la ghișee. Cele două ministere au lansat în dezbatere publică un proiect care presupune creșterea valabilității pașaportului simplu electronic de la cinci la zece ani, în cazul persoanelor care au peste 25 de ani.
Pentru copiii cu vârste mai mici de 12 ani, pașaportul va fi valabil doar trei ani, iar pentru cei cu vârste cuprinse între 12 – 15 ani, va fi valabil cinci ani.
„După eliberarea paşapoartelor electronice cu valabilitate de zece ani, apreciem că, pe termen mediu şi lung, se va înregistra o scădere a volumului de solicitări la serviciile noastre de paşapoarte şi la consulate şi, în acelaşi timp, se va înregistra o reducere efectivă a costurilor pe care le suportă cetăţeanul”, a declarat secretarul de stat al MAI, Daniel Robert Marin, în cadrul unei conferințe susținute alături de secretarul general al MAE, Cosmin Dinescu.
Potrivit aceluiași demers, pașaportul temporar (valabil un an) ar urma să fie eliberat cât mai rapid doar dacă oamenii justifică prin documente urgența. Dacă refuză să facă asta, vor aștepta 30 de zile.
„Propunem ca paşaportul temporar să fie eliberat în termen scurt, de la două ore până la maximum trei zile cum se întâmplă în prezent, doar în anumite cazuri, clar reglementate, cu obligaţia prezentării documentelor care dovedesc urgenţa”, a mai spus Marin.
MAI și MAE au lansat o campanie de informare privind conştientizarea de către cetăţenii români a necesităţii de reînnoire a paşapoartelor în timp pentru a nu mai exista perioade de vârf la ghişee. Campanie a fost intitulată ”Anul are 12 luni, nu aştepta vara – documentele de călătorie pot fi făcute din timp”, se va derula pe parcursul mai multor luni.