Cursă de 800 de kilometri cu o Dacie 1300
Alex Georgescu și Cornel, copilotul său, vor pleca spre Grecia la mijlocul acestei săptămâni. Chiar dacă mașina este veche de 35 de ani, tinerii sunt convinși că vor face față cursei de anduranță. Provocarea nebună începe din Buzău și se termină în Republica Elenă.
„1.200 de kilometri până la Atena, 800 de kilometri în etapa de raliu de anduranță și regularitate în 24 de ore, drumul de întoarcere și eventualele plimbări dacă mai rămâne timp. Noi spunem că va rezista! „, spune Alex, proprietarul Daciei.
Dacia 1310 va concura cu aproape 100 de mașini retro din Europa. Alex şi copilotul său sunt singurii din România care vor merge pe roti până la linia de start. Competiția se anunța dificilă, spune tânărul din Buzău. Nu știe încă ce fel de traseu o așteaptă pe bătrâna lui mașină. Organizatorii au păstrat secrete aceste detalii. Concurenții vor afla informațiile cu doar câteva minute înainte să plece în cursă. Alex spune că este pregătit și în situația în care Dacia lui nu mai vrea să pornească:
” Vom avea în portbagaj și trusa de prim ajutor, cum îi spun eu, şi câteva consumabile care să ne fie la îndemână în caz că apar situații neplăcute. Noi sperăm că nu vom avea parte de astfel de incidente. Autovehiculul a trecut recent printr-o verificare tehnică „, ne asigură proprietarul.
Dragoste necondiționată pentru mașinile vechi
Pasiunea lui Alexandru Georgescu pentru mașinile vechi a început încă din copilărie. A rămas îndrăgostit de primul autoturism al familiei, o Dacia 1300.
„ În viața de zi cu zi sunt consilier juridic, dar pasiunea pentru automobile și pentru motoare este de mic copil. Cred că la 15 ani am avut prima motocicletă. Apoi, pasiunea a evoluat. Cea pentru automobilele clasice s-a cristalizat pe parcurs. Toată această poveste se leagă de o pasiune. Dacia a fost automobilul familiei. La un anumit moment dat, mi-am propus să restaurez o Dacie și a fost asta. Roșie „, povestește Alex.
Dacia lui veche nu are aer condiționat, servodirecţie sau geamuri electrice. Proprietarul spune că nu are nevoie de toate astea. „Dacia 1300 pentru mine înseamnă o parte din patrimoniul tehnic național, valoros din punctul meu de vedere. La modul subiectiv, este modalitatea prin care eu mă deconectez de probleme cotidiene, de la biroul sau de orice altă natură „, spune Alex.
Foto: Dacia 1300 in timpul unui raliu/ Sursa: arhiva personala a lui Alex Gerorgescu
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro