Medicul Ruxandra Pleșea, specialist în boli de nutriție, spune, într-un interviu pentru Libertatea, despre rețetele de slăbit.

Medicul atenționează că cei care cad pradă curelor de slăbire ”magice” de pe internet se expun unor riscuri foarte mari.

”Riscurile la care se expun cei care iau de pe internet rețetele de slăbit care promit magie, cu rezultate sigure și rapide, au un risc deosebit, uneori fatal în cazul persoanelor care au diverse suferințe. O dietă de slăbire trebuie să fie un stil de viață pe termen lung și nimeni, nici măcar tinerii sau oamenii sănătoși, nu pot iniția cure de slăbire de capul lor sau de pe internet, ci numai după ce au consultat un medic specialist”, spune Ruxandra Pleșea.

 Cele mai nocive diete sunt acelea de înfometare sau cele în care se consumă un singur aliment

Medicul mai spune că înfometarea, o falsă cură de slăbire, aleasă din dorința de a obține rezultate rapide, poate să funcționeze la câțiva oameni, în timp ce pentru alții pot fi fatale.

”Dietele nocive sunt cele care promit magie imediată, rezultate sigure și rapide. Întotdeauna este un risc când abordezi diete drastice și care nu sunt personalizate. Din dorința de a avea rezultate foarte rapide, sigur, ești dispus să faci orice și nu-ți dai seama că poți să pierzi controlul. De obicei, cele mai nocive diete care se vehiculează pe internet sunt cele de înfometare sau acele diete în care se consumă doar un aliment, doar un singur suc, care pot să funcționeze la câțiva oameni, dar la cei mai mulți, nu, iar la unii pot fi chiar fatale”, mai spune  medicul.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

 După o cură de înfometare, ajungi ”să devalizezi o cofetărie”, apoi apare autodisprețul

Înfometarea nu poate fi aplicată oricui și oricând, în niciun caz pacienților cu boli cronice și copiilor, atrage atenția medicul.

Persoanele care țin cure de înfometare nu rezistă mai mult de una-două săptămâni, după care ajung să mănânce compensator și, în final, ajung să creadă că, dacă mai rezistau o săptămână, puteau ajunge ”sirenă”.

”Trebuie să existe perioade lungi de antrenament până când să recurgi la o dietă de înfometare, pentru că despre asta este vorba, de înfometare. Dacă acel organism nu este obișnuit cu astfel de perioade de înfometare, atunci pot exista urmări negative. De regulă, persoana respectivă nu rezistă mai mult de una-două săptămâni. După o astfel de înfometare, ajungi într-o tulburare de comportament alimentar, adică devalizezi o cofetărie și mănânci compensator. Apare, apoi, autodisprețul, de ce nu am fost în stare să funcționez ca acolo pe internet. Uite, o săptămână dacă mai țineam dieta eram sirenă”, spune Ruxandra Pleșea.

 După o dietă nocivă, apar efectul ”yo-yo” și tulburările emoționale despre propriul corp

Dietele nocive luate de pe internet au ca efect o tulburare emoțională, pentru că persoanele care le urmează au o slăbire bruscă, după care urmează o nouă îngrășare, efectul fiind cunoscut ca ”yo-yo”.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

”De fiecare dată speri că o nouă dietă pe care o găsești îți va aduce paradisul și te regăsești, de fiecare data, în același iad, să spunem, al dietelor. După nenumărate astfel de încercări, finul reglaj metabolic se deteriorează, corpul tău abuzat, în care există și deficite de nutrienți în final, nici măcar nu va mai putea să strige, nu vei mai avea senzația de foame. Însă deficitele, odată instalate, te vor duce la declanșarea bolilor pentru care ești predispus”, explică medicul.

 Dietele ketogenice trebuie ținută pe termen scurt, altfel pot fi nefolositoare și chiar periculoase

Alte diete la modă acum sunt cele ketogenice, în care se consumă grăsime, în detrimentul glucidelor și cu un consum mediu spre mic de proteine.

”Nu orice grăsime se consumă în dietele ketogenice și, iarăși, nu oricine poate ține o astfel de dietă. Într-o dietă keto, ketogenă, sub observarea unui medic și atent urmărit, dacă nu ai contraindicații, poți slăbi, poți pierde în greutate, însă aceste diete trebuie ținute pe termen scurt. Altfel, îți vor fi nefolositoare și chiar periculoase și acestea”, mai spune medicul.

 Dieta hiperproteică poate fi periculoasă

Oamenii care aleg o cură de slăbire cu foarte multă carne supun organismul unui efort foarte mare de metabolizare, fără să știe dacă ficatul și rinichii rezistă acestui atac.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

”Alt gen de dietă pe care o  aud și pe care o văd la pacienții mei este dieta hiperproteică. Acolo se consumă extrem de multă carne, proteine, iarăși în detrimental glucidelor. În felul acesta, este o mare sărăcie de fibre alimentare, iar acest efort al organismului de a metaboliza marea cantitate de proteine, iarăși  se poate lăsa cu pagube, pentru pacienții predispuși. Nu știi niciodată dacă ficatul tău, rinichiul tău, glanda tiroidă, alte structuri care se ocupă de metabolismul energetic rezistă acestui atac. În final, pacienții cu diabet care recurg la astfel de diete de înfometare și mai au și tratamente medicamentoase se supun riscului hipoglicemic, care poate fi fatal”, avertizează medicul.

Hipoglicemia este o complicație deosebit de gravă care apare datorită nemâncatului.

”Așadar, ești un pacient vulnerabil, ai o boală cronică sau pur și simplu nu știi cum stai, nu te apuca să duci astfel de diete despre care doar ai auzit. Mergi la medicul tău de familie, fă-ți un set de analize, du-te la o consultație în care să se stabilească ce tip de dietă este potrivită pentru tine, chiar dacă este o dietă mai dură. Trebuie să fii urmărit. Abia după aceea se poate stabili dacă este pentru tine. Un ultim sfat este să nu mai visăm frumos, ci  să ne trezim la realitate”, adaugă medicul.

 Greșim alimentar zece ani și ne dorim ca în două săptămâni să rezolvăm situația

Ruxandra Pleșea mai spune că niciodată nu putem da jos în două săptămâni kilogramele pe care le-am asimilat în zece ani, pentru că această dorință este un vis, o himeră și ne-am putea trezi ”nu în paradis, ci în altă parte.

”Așadar, modul în care ne propunem să ne schimbăm viața și timpul pe care ni-l acordăm, modul în care ne privim corpul și mâncarea sunt foarte importante. De la asta se pornește când vrei să slăbești, faci cunoștință cu tine, cu obiceiurile tale, conștientizezi foarte mult ce greșești, vezi cât timp ai la dispoziție, cât timp aloci mâncării, preparării mâncării, te informezi despre ce înseamnă hrană sănătoasă, calitate și abia apoi poți să zici: ”Da, sunt pregătit să țin un program, o dietă de slăbire”. Care de fapt trebuie să fie un stil de viață pe termen lung”, recomandă medicul.

Tinerele, adolescentele aleg, de obicei, o cură de slăbire ”după capul lor”, dar acestea sunt o aventură și niciodată nu știi cum se termină.

”Niciodată nu faci o cură de slăbire după capul tău, pentru că nu ști cum se termină această aventură, chiar dacă pari sănătos și ești sănătos, și totul este bine. Pot exista situații în care deficitele de nutrienți pot să ducă la declanșarea unei boli autoimune cu caracter inflamator. Deci, îți poți forța norocul în astfel de situații, metabolismul se încetinește și, apoi, efectul yo-yo te face să ”câștigi” cât mai multe kilograme. Oricum, dieta drastică nu este răspunsul potrivit”, mai spune medicul.

 Caloriile au fost puse în lumina rampei prea mult în detrimentul calității

Oricine poate slăbi frumos, își  poate menține greutatea dacă organismul are de toate.

”Se vorbește prea mult de calorii, prea mult de mărimea porției și prea puțin de calitate. Or, dacă ai calitate în nutriție, restul lucrurilor vin de la sine”, adaugă medicul.

 Poftele exagerate de dulce și de bunătăți sunt o alinare a emoțiilor rănite

Legat de pofticioși, medicul Ruxandra Pleșea crede că trebuie să-și facă ordine în emoții.

”Aceste persoane, uneori mănâncă pe fond emoțional. Aceste pofte exagerate de dulce și de bunătăți pot să nu fie decât o alinare a emoțiilor rănite. Aici trebuie făcută un pic ordine în emoții. Aceste persoane, uneori mănâncă pe fond emoțional. Aceste pofte exagerate de dulce și de bunătăți pot să nu fie decât o alinare a emoțiilor rănite, umplerea unui gol. Mâncarea are și acest dar. Un tânăr cu depresie, cu neîmpliniri se va refugia în mâncare, acolo este, undeva, o problemă. Nu te răzbuni pe mâncare, nu te răzbuni pe corpul tău, ci îți înțelegi mai bine emoțiile, ai un management al emoțiilor mai bun. Sunt persoane care sunt gurmande, dar aduci un pic de control, mergi pe linia de mijloc. Și eu am vrut să slăbesc 10 kilograne într-o săptămână, mi-am propus să mănânc numai mere, însă nu am slăbit oricât de invincibilă mă credeam eu la vremea aceea. O discuție cu o persoană calificată te face să-ți înțelegi emoțiile și cum să te raportezi”, mai spune medicul.

 Dieta ideală se bazează pe legume și mai puțin pe fructe

O dietă ideală se bazează pe legume și mai puțin pe fructe. Legumele trebuie să reprezinte jumătate din ceea ce mănâncă un om, fie că sunt gătite, crude sau în orice formă sunt ele plăcute. Un sfert un hrana omului trebuie să fie cu surse de proteine, și alternativ, se pot folosi proteine animale sau vegetale, cum sunt brânza, laptele, carnea, ouăle, boabele, lintea, năutul și fasolea, iar un alt sfert din alimentație trebuie să reprezinte surse de glucide lente, adică cerealele care nu au fost rafinate.

”Cât mai rămâne pentru dulciuri în această dietă ideală? Mai nimic. Însă, normal, din când în când, la câteva zile, dacă te menții într-o dietă echilibrată, îți poți permite și ceva dulce. Nu se va întâmpla absolut nimic, față de dietele drastice, în care dacă ai greșit cu o bombonică, totul este dezastru”, explică medicul.

 Fugim prea mult de carbohidrați și de grăsime, dar alegem, în schimb, mâncare de proastă calitate

Medicul spune că în alimentație nu contează mărimea porției, caloriile, ci calitatea, iar aceasta, din păcate, a scăzut.

”Fugim prea mult de carbohidrați, îi înțelegem greșit. În ziua de astăzi, fugim prea mult de grăsime, iarăși o înțelegem greșit și ne refugiem, uneori, în mâncarea de proastă calitate, în care a pătruns prea mult chimia, procesarea. Dacă mâncarea este procesată mecanic, este în regulă, dacă este procesată chimic, nu mai este în regulă. Aici este o mare problemă cu hrana noastră de astăzi. Nu neapărat mărimea porției, nu caloriile, ci calitatea, care a scăzut din păcate. Dar noi, dacă ne informăm din ce în ce mai bine, vom ști să cerem o calitate din ce în ce mai bună pentru hrana noastră”, mai spune medicul Pleșea.

 Cum poate arăta hrana de zi cu zi

Micul dejun poate să conțină legume de sezon, o sursă de glucide lente – pâine integrală sau o porție de cereale integrale, ovăz de exemplu -, amestecată cu chefir sau cu lapte vegetal, recomandă medicul.

”Când asociem mai multe surse de proteine animale – șuncă, ou, salam, digestia este îngreunată. Să le separăm, să fie masa cât mai simplă. Apoi, poate urma o gustare, dintr-un fruct”, adaugă Pleșea.

La prânz se pot alege: o supă, o ciorbă, o mâncare de legume asezonată cu o bucățică de carne și o sursă de glucide lente, adică o mână de orez integral sau de mămăligă, ori hrișcă gătită.

Cina poate fi compusă dintr-o salată mare, care la bază să aibă legume, funze verzi, andive, legume de sezon, germeni. Mai poate fi adăugat un pește gătit la cuptor sau o sardină, plus o sursă de glucide lente, un mic cartof copt în coajă, o porție de cereale leguminoase, boabe de năut, uneori și un desert, însă nu în fiecare zi.

”Gogoșile foarte rar, sarmale da, ceafă de porc, rarisim”, mai spune medicul.

Două-trei zile fără carne sunt benefice și carnea să nu fie prăjită, adaugă Pleșea.

”Sigur, nu vei prăji nicio carne, pentru că ai strica universul. Nu vei abuza de carnea grasă. Nu vei insista zilnic cu peștele, un pește răpitor, un pește mare, care vine și cu aport de metale grele. Nu insista pe un anume tip de carne, pentru că s-ar putea să strici”, explică medicul.

Apa are un rol esențial, dar în exces nu slăbește

Apa are un rol esențial și zilnic ar trebui să consumăm 6-8 pahare de apă. Nu se poate spune însă că, dacă bem mai multă apă, vom slăbi mai bine sau că este un factor major pentru dietă.

”Nu sunt daune majore dacă bem apă în timpul mesei. Nu se blochează digestia”, precizează medicul.

Concluzia sfaturilor medicului Ruxandra Pleșea este că putem slăbi foarte bine dacă ne facem un program, dacă punem puțină disciplină în viața noastră. Putem face un jurnal cu ceea ce mâncăm, ca să vedem unde greșim.

”Este important să știm cum pornim la drum. Îmi doresc în două săptămâni magie sau sunt conștient și am maturitatea să înțeleg că schimbarea vine în luni de zile? Ce mănânc? Calitate, varietate și evitarea dietelor drastice și nocive. Așa putem slăbi foarte bine și în siguranță”, spune medicul.


Citește și:

Cum ne apărăm de răceală și gripă în sezonul rece

REPORTAJ/ „Foaie verde de măcriș, haide lume la Petriș!”. Invitația inedită a frumoasei primărițe Irina Onescu de 1 Decembrie

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI