Pe 30 octombrie, la puțin timp după ora 22.30, un incendiu a pus stăpânire pe clubul Colectiv, unul dintre localurile populare ale Capitalei. În acel moment pe scenă se afla trupa Goodbye to Gravity, care îşi lansa un nou album. Concertul de lansare a inclus artificii, după aprinderea cărora a luat foc unul din stâlpii pe care erau puse şi apoi tot tavanul localului, ambele acoperite cu burete de antifonare care nu era ignifug.
Focul s-a extins rapid, în doar 10 secunde, în timp ce tinerii se îndreptau spre ieșire. Imediat s-a produs un adevărat haos, iar tinerii au ajuns să se calce în picioare pentru înăuntru ploua cu bucăți de burete în flăcări și aerul nu mai era respirabil.
Prima cifră oficială a fost de 26 de morți. Cel de-al 27-lea a murit în drum spre spital. Dintre cei 172 de răniţi care au ajuns la spital, au fost internaţi 147, aproape 100 fiind în stare critică şi gravă. La o lună după incendiu, numărul morţilor a ajuns la 62, în timp ce în spitale din Bucureşti şi din străinătate se mai aflau internaţi 67 de răniţi. Un număr de 39 de răniţi au fost transportaţi în străinătate, însă 11 dintre ei au murit.
Clubul Colectiv care se afla în incinta fostei fabricii Pionierul a fost loc de rugăciune și pelerinaj. Președintele Klaus Iohannis a declarat trei zile de doliu naţional, şi un marş al tăcerii, cu aproape 10.000 de participanţi, a avut loc în 1 noiembrie în Capitală, din Piaţa Universităţii până la Colectiv.
Ultimul deces a fost înregistrat pe 14 martie 2016, la spitalul Floreasca.
După trei zile de doliu , zeci de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a cere dreptate, pentru a cere să fie pedepsiți cei vinovați, pentru a atrage atenția asupra faptului că corupția ucide.
În ziua următoare, Victor Ponta îşi depunea mandatul, întreg guvernul urmând a fi schimbat, iar Piedone îşi dădea demisia, acuzat fiind că a dat în mod ilegal autorizația de funcționare a clubului.
Alin Anastasescu, Paul Gancea si Costin Mincu, cei trei patroni ai clubului Colectiv, au fost arestati preventiv in 3 noiembrie, in dosarul in care sunt acuzati de procurorii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ) de ucidere din culpă.
Despre tragedia din Colectiv s-a spus că a fost drama care a maturizat o generație. Românii de pretutindeni și nu numai ei au fost marcați de tragicul destin al tinerilor aflați în acea noapte într-un club, la un concert rock.
Ei sunt cei care s-au stins în urma incendiului din Colectiv:
Cristian Mitroi
Avea 30 de ani şi era artist grafic. După incendiul din Colectiv, a fost internat la Floreasca cu arsuri pe corp şi pe căile respiratorii. A fost transportat în Marea Britanie, unde a decedat pe 21 decembrie.
Roxana Boghian
Roxana Boghian avea 26 de ani şi era fotograf, specialitatea ei fiind concertele. Ea era cunoscută în mediul artistic sub numele de Shimmaya ( Shimmaya Noctem şi Shimmaya LIVE Photography). Ea se afla în stare critică de la început, la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Arşi din Capitală, având arsuri grave pe o mare suprafaţă a corpului. Ea a decedat pe 15 decembrie.
Ioana Raluca Pănculescu
Ioana Raluca Pănculescu, de 36 de ani, de profesie psiholog, îşi pierduse ambii părinţi în urmă cu mai mulţi ani. Pentru că Goodbye to Gravity era una din formaţiile sale preferate, a mers în clubul Colectiv cu mai mulţi prieteni pentru lansarea albumului „Mantras of War” . Ea a fost transportată cu un avion militar, la o clinică din Germania de la Spitalul Bagdasar Arseni. Acolo a decedat pe 13 decembrie.
Alex Hogea
Alex Hogea, tânărul care a murit pe 22 noiembrie într-un spital din Viena, avea 19 ani, era din Sinaia şi era student la Facultata de Automatică şi Calculatoare din Bucureşti. Alex avea arsuri de peste 60 la sută din suprafața corpului șia fost transportat la un spital din Viena, unde a stat intubat, iar starea lui părea că se ameliorase, însă trupul lui a cedat sub povara rănilor foarte grave.
Alexandru Iancu
Alexandru Mihai Iancu a murit pe 21 noiembrie la Spitalul „Sf. Ioan”, din Capitală. Alex, în vârstă de doar 22 de ani, avea arsuri externe pe 50% din suprafaţa corpului, arsuri de căi respiratorii şi intoxicaţie cu monoxid de carbon. Era intubat, iar în ultimele zile făcuse complicaţii renale şi digestive. Poreclit de prieteni Johnny Depp, Alex era prieten cu doi dintre componenţii trupei Goodbye to Gravity, Alex Pascu şi Vlad Ţelea, decedaţi şi ei în tragedie, cu care apare în poze la un concert Iron Maiden. Absolvent al Colegiului Naţional Ion Luca Caragiale din Bucureşti, cu media de la bacalureat 9,26, Alex Iancu era student la ASE şi lucra pentru dezvoltatorul de jocuri video EA Sports.
Andreea Ştefan
Avea 28 de ani, și era din Râmnicu Vâlcea. Ea a murit la o clinică din Germania. Chiar înainte cu o săptămână fusese operată de către medicii din oraşul Bochum, pentru a i se pune grefe de piele.
Andreea Ştefan a absolvit Facultatea de Administraţie Publică a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, din Bucureşti. În incendiu a fost rănit și iubitul acesteia, cetățean german.
Elsa Albu
Elsa Albu locuia în Marea Britanie şi venise în România pentru a-şi serba ziua de naştere, ea mergând, împreună cu fratele său, să sărbătoarească în clubul Colectiv. Ea s-a stins din viață pe 19 noiembrie la Spitalul de Arși.
Ioana Geambașu
Ea a fost internată în stare critică, intubată, și a murit din cauza arsurilor de căi respiratorii.
Ioana Victoria Geambaşu, era din Mizil, judeţul Prahova, avea 18 ani, luase bacalaureatul cu media 9.51, era olimpică la matematică şi dorea să devină arhitect.
Loredana Dărescu
Loredana Dărescu avea 29 de ani, era din Brăila şi lucra la Bucureşti pentru o companie americană.
Ea a fost transferată în stare gravă, în 10 noiembrie, de la Spitalul de Arşi din Capitală, la BG Clinic Ludwigshafen din Germania, unde a trecut printr-o intervenţie chirurgicală. Ea s-a stins din viață pe 13 noiembrie.
Mădălina Strugaru
Madalina era iubita solistului Goodbye to Gravity. Tanara a decedat in cursul noptii de 12 noimebrie, la Spitalul Floreasca.
Claudiu Bogdan Istrate
Claudiu Bogdan Istrate avea doar 22 de ani şi era internat în stare gravă, intubat, la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din Capitală. Acesta avea arsuri pe corp şi arsuri de căi respiratorii. Starea lui a fost gravă încă de a început, iar familia și prietenii au făcut apel la ajutor din partea oamenilor care puteau dona sânge.
Alex Aliman
Alex a fost victima cu numărul 53. Tânărul a pierdut lupta cu viața în zorii zilei de 12 noiembrie, la Spitalul Floreasca. Aliman era singurul fiu al unei profesoare de Teoria muzicii din Tulcea.
Alexandru Pascu
Alexandru Pascu (33 de ani), a fost internat, în stare gravă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca. El trebuia să fie transferat la o clinică din străinătate însă a murit pe aeroport. El era unul dintre membrii trupei Goodbye to Gravity și singurul fiu al Anei Pascu, vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Scrimă şi preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Scrimă. Alex Pascu s-a recuperat după un accident teribil ce l-a ţinut doi ani mobilizat la pat şi, în sfârşit, se bucura cu trupa pe care a fondat-o, Goodbye to Gravity, de succesul la care visa.
Vlăduţ Roberto Andy
Vlăduţ Roberto Andy, care era internat într-un spital din Chelmsford, Marea Britanie, a murit pe 11 noiembrie, în ziua în care împlinea 19 ani. Acesta fusese internat în 30 octombrie, după incendiul din clubul Colectiv, în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, în stare critică, din cauza arsurilor de căi respiratorii şi a arsurilor de pe corp, apoi transferat în Marea Britanie.
Elena Niţu
În seara tragediei, Elena Niţu a mers în clubul Colectiv împreună cu prietenul ei, care a reuşit să iasă, dar s-a întors la scurt timp să o scoată şi pe prietena sa. În câteva minute a reuşit să o tragă afară şi pe Elena, însă starea acesteia era foarte gravă. Iniţial, Elena a fost conştientă şi a vorbit cu mama sa, care a ajuns la clubul Colectiv înainte să fie dusă cu ambulanţa la spital.
La scurt timp ce a vorbit cu mama sa, tânăra şi-a pierdut cunoştinţa, fiind dusă la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, unde a fost intubată şi ventilată mecanic. După nouă zile în care a stat internată în Spitalul de Arşi, Elena Niţu a fost transferată într-o clinică din Marea Britanie, însă două zile mai târziu a decedat.
Tudor Golu
Tudor Golu avea 28 de ani şi era chitaristul formaţiei Axial Lead, artist grafic, animator 2D şi 3D şi cel care a făcut videoclipul melodiei „The day we die”, al trupei Goodbye to Gravity. Acesta a fost transferat într-un spital din Birmingham, Marea Britanie. El s-a stins din viață pe 10 noiembrie.
Liviu Zaharescu
Liviu Zaharescu, un tânăr din Braşov, lucra ca fotograf pentru o publicaţie online de muzică rock. Liviu era originar din Braşov şi absolvise Facultatea de Marketing a Academiei de Studii Economice Bucureşti.
Tânărul a fost internat la Spitalul de Arşi în 30 octombrie, în stare critică, având arsuri pe o mare suprafaţă din corp şi pe căile respiratorii.
Teodora Maftei
Teodora Maftei a fost grav rănită în incendiul izbucnit în clubul Colectiv din Capitală. Tânăra jurnalistă se afla în faţa scenei scenei în momentul declanşării incendiului, făcea poze trupei care concerta. Jurnalista avea o poveste de viață impresionată întrucât a mai fost operată în trecut de şapte ori, din care de trei ori pe creier.
Reporter, redactor, fotograf si blogger, Teodora Maftei, în vârstă de 36 de ani, era editor la Pro TV, și se pregătea înainte de tragedia din Colectiv de lansarea unei noi expoziţii personale, intitulată „London Unedited – a series of unphotoshopped photos by Teodora Maftei”, al cărei vernisaj era programat pentru 2 noiembrie.
Alexandra Rădulescu
Alexandra Rădulescu avea 26 de ani, era din Braşov şi lucra ca barmaniţă în clubul Colectiv din Bucureşti. Aceasta era la muncă în seara în care a izbucnit incendiul şi a fost rănită.
Ea a fost internată în stare gravă la Spitalul Floreasca din Capitală.
Ayberk Manci
Ayberk Manci, cetăţean turc, era student la Facultatea de Studii Economice a Universităţii din Izmir şi se afla în România prin programul universitar Erasumus. Tânărul turc a murit la Spitalul Floreasca.
Dan Matei Alexandru
În vârstă de 26 de ani, Dan Matei Alexandru era din Bucureşti şi a murit la Spitalul de Arşi din cauza rănilor grave. Tânărul mai avea încă doi fraţi.
Bogdan Enache
Bateristul trupei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache, a murit după ce a intrat în stop cardiorespirator în aeronava care îl transporta la o clinică din Elveţia şi care a fost întoarsă din drum. Bărbatul a făcut stop cardiac pe drum, iar medicii l-au resuscitat mai mult timp.
Familia lui Bogdan Enache a întâmpinat probleme înainte de a reuși să obțină aprobarea pentru ca acesta să fie transferat în Elveția. Familia vorbit la Spitalul de Arşi despre transferul acestuia în străinătate, fiind informată că printre documentele necesare aprobării cererii trebuie să fie şi dovada că este asigurat în sistemul asigurărilor sociale de stat. Bogdan Enache nu era însă asigurat, astfel că nu putea pleca în străinătate în baza formularului E112. Situația acestuia a fost rezolvată ulterior și s-a decis transferul lui într-un spital din Elveția.
Daniel Ciobanu
Daniel Ciobanu, chitaristul trupei Prea Târziu, era în 30 octombrie în clubul Colectiv pentru a filma concertul trupei Goodbye to Gravity. El a murit la Spitalul de Arşi.
Daniel avea 39 de ani, era tatăl a doi copii şi se ocupa şi de producţie audio-video. Daniel era însă şi singurul copil şi unicul susţinător pentru părinţii lui, care suferă de boli incurabile. Mama lui Dan este operată pe creier şi trebuie să fie asistată 24 de ore din 24. Iar tatăl lui Dan trebuia, în prima săptămâna din noiembrie, să fie operat de cancer. Operaţia a fost amânată.
Ionuţ Costin Popescu
Ionuţ, în vârstă de 32 de ani, era din Focşani, dar lucra în Bucureşti. Ionuţ Costin Popescu s-a numărat printre victimele incendiului din clubul Colectiv, în care a decedat şi prietena tânărului, Monica Tănăsoiu, în vârstă de 35 de ani. Ionuţ avea arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului, fiind o săptămână în comă indusă.
Monica Tănăsoiu
Monica, în vârstă de 35 de ani, era iubita lui Ionuț. Tânăra a fost cea de-a 27 victimă identificată după incendiu. Din cauza rănilor sale extrem de grave, mama Monicăi a putut să o identifice doar după cercei.
Ionuț Maior
Avea 27 de ani, era basistul trupei Bruma, şi-a salvat soţia din flăcări în seara de 30 noiembrie, iar acest gest făcut din dragoste l-a trimis pe patul de spital, cu răni grave. Şi el, şi Livia, jumătatea lui, au ajuns la Spitalul Universitar. Tânărul suferise arsuri grave după ce, în urma incendiului, s-a aruncat peste soţia sa pentru a o salva.
Florin Popescu
A fost numit bodyguardul-erou. Deşi a ieşit la timp din clubul morţii, a reintrat în flăcări şi-n fumul toxic pentru a salva oameni. El a murit într-un spital din Olanda. În urmă cu câteva luni își îngropase mama, iar povestea lui a emoționat foarte mulți oameni.
Tullia Ciotola
Tullia Ciotola, în vârstă de 20 de ani era italiancă. Presa din Italia a relatat despre ea că era studentă la Universita Orientale di Napoli şi se afla la Bucureşti în cadrul programului Erasmus. Tânăra a mers în clubul Colectiv în 30 noiembrie împreună cu alţi colegi din cadrul programului, doi spanioli, un turc şi un german. Ea a fost internată la Spitalul SRI „Agrippa Ionescu”.
Mavi Serian
Mavi Serian avea 25 de ani şi era originară din Constanţa. Aceasta era absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a Masteratului de Studii Culturale Britanice din cadrul Departamentului de Engleză al Universităţii din Bucureşti.
Andra Elena Toader
Avea 30 de ani, era din Bacău şi lucra ca fotograf la un studio de evenimente. Ea se afla în clubul Colectiv în momentul declanşării incendiului alături de sora sa, Gabriela Toader Ursu, şi de prietenul ei, Andrei.
Alexandru Chelba
Alexandru Chelba avea 33 de ani şi era fotograf, el fiind rănit grav la clubul Colectiv, unde filma atunci când s-a declanşat incendiul. Medicii spuneau că avea arsuri pe o suprafaţă mare din corp şi arsuri de căi aeriene. Alex era prietenul lui Cabral. Până în ultimul moment, prezentatorul a sperat ca Alex, deşi avea arsuri grave, să supravieţuiască şi strângea fonduri, ajutat de soţia şi de sora lui, pentru recuperarea amicului său. După ce tânărul a pierdut lupta, la Spitalul de Arşi, Cabral, îndurerat, a postat pe blogul său ceva ce n-ar fi vrut niciodată: “Vă mulțumim frumos pentru tot. Am oprit strângerea de fonduri. Alex nu mai este. 39”.
Adrian Popa
În vârstă de 29 de ani, era un profesionist în domeniul IT. În noaptea tragediei, el se afla în club împreună cu mai mulţi colegi, dar şi cu iubita lui, Oana Rotariu, una dintre victime.
Andreea Chiriac
Andreea Chiriac a fost transportată la spitalul Pantelimon cu arsuri pe mai mult de jumătate din suprafaţa corpului şi cu şanse foarte mici de supravieţuire. Timp de patru zile, medicii au făcut eforturi uriaşe să o ţină în viaţă, dar trupul fetei a cedat.
Costel Cârlicean
A fost victima cu numarul 31, până să fie identificat. Costel nu mai avea familie, însă era inconjurat tot timpul de prieteni. Avea 44 de ani si era „un OM”. A murit salvand vieti, insa a pierdut-o pe a lui.
Livia Simona Stan
Era colegă de serviciu cu solistul formației Goodbye to Gravity, Alex Pascu, astfel că a vrut să fie prezentă la concert și să îl susțină.
Mimi Voicu
Și ea era colegă cu Livia Stan, dar și cu Alex Pascu. Cei trei lucrau în cadrul unei companii multinaționale din București.
Valentin Fieraru
Avea numai 25 de ani si era barman in clubul groazei. Fericit ca si-a gasit de lucru, barman la Colectiv, Valentin s-a mutat in Bucuresti, impreuna cu Teo, prietena lui. El a fost de serviciu si, in mod normal ar fi luat-o si pe ea la concertul de vineri seara. Dar, s-a nimerit ca si ea sa lucreze asa ca au stabilit ca, peste noapte, sa se auda la telefon.
Gabriel Matei și Anda Epure
Anda si Gabriel formau un cuplu se iubeau nespus. Au murit imbratisati, el incercand din rasputeri sa o protejeze pe ea de flacarile ucigase. Aveau amandoi aceeasi pasiune pentru rock si nu ratau nici un concert cu muzica favorita.
Alexandru Cătălin Simion
Un om liber si cu suflet mare, așa l-au descris prietenii pe Alexandru Simion, un rocker cu plete care a murit salvandu-si prietenii. Pe Cătălin Scanteie si pe sotia acestuia, Alexandra.
Ștefan Rușitoru
Avea 27 de ani si lucra de doi ani in Televiziunea Romana. Era editor de image si era pasionat de muzica. Si-a dat intalnire cu prietenii in clubul Colectiv, dupa serviciu, la concert. El s-a numărat printre primele victime ale tragediei.
Nicoleta Baldovin
Nicoleta, 25 de ani, originară din comuna Dobroteşti, Nicoleta absolvise Dreptul şi Facultatea de Istorie. Lucra la Institutul Naţional al Patrimoniului şi era voluntar.
Liliana Gheorghe
Liliana Gheorghe, studentă la Litere, a murit pe 1 noiembrie 2015, la Spitalul de Arși. Ultima ei dorință, transmisă colegilor de facultate, a fost ca aceștia să-i citească. Cu o zi înainte, tânăra îi rugase pe colegii ei de facultate să-i citească din cursuri, ca să nu rămână în urmă.
Maria Ion
Femeia în vârstă de 38 de ani era din Bucureşti și era angajată la curățenie în club, iar în noaptea tragediei trebuia să fie liberă. Maria era văduvă, iar în urma sa au rămas cinci copii. Povestea pe larg aici.
Maria Vulcu
Tânăra de 30 de ani era fiica unui cunoscut medic stomatolog din Deva. Maria Vulcu a fost elevă la Liceul de Muzică și Arte Plastice „Sigismund Toduță” din Deva. În 2010, tânăra deveancă absolvise cursurile Facultății de Arhitectură din cadrul Universității Politehnice din Timișoara, unde a urmat și un master în același domeniu. În februarie 2013, ea și-a deschis un cabinet individual de arhitectură, în centrul Devei. Ulterior, s-a mutat în Capitală pentru a-și îndeplini visul de a deveni arhitect.
Alexandra Matache
Alexandra, 26 ani, a fost a 30-a victimă. Fata, care lucra în Mojo, un club din Centrul Vechi al Capitalei, a ajuns la spital având doar un plămân şi un rinichi funcţional. Alexandra a terminat Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele de Comunicare, din cadrul Universităţii Bucureşti. Povestea pe larg aici.
Adrian Dorian Rugină
Avea 38 de ani și era din Bucureşti. Martorii au povestit că toboşarul trupei Bucium a reuşit să iasă din flăcări, dar apoi s-a întors, ca să îi ajute pe alţii. Ioana Grigore, rănită la Colectiv, îl consideră pe Adrian Rugină eroul ei.
Ignat Constantin
În ciuda înfăţişării sale rebele, Costi era angajat al Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport. În timpul liber, acesta era şi toboşar într-o trupă. Costi se afla in club cu iubita lui, Mihaela Vieru, o tanara de 32 de ani din Onesti la fel de indragostita de muzica.
Mihaela Vieru
Mihaela Vieru, iubita lui Costi, Absolventa de Electronica si Telecomunicatii, Mihaela era director de vanzari la o firma din București.
Radu Palada
Radu Palada se afla la concertul formaţiei Goodbye to Gravity pentru a-şi sărbători ziua de naştere, care fusese pe 27 octombrie. Radu Palada era un pasionat de zbor şi lucra la o companie de consultanţă imobiliară din Ilfov, unde şi locuia.
Ion Tripa
Arhitectul Tripa, 42 ani, din Oradea a absolvit Facultarea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti.
Valentina Florea
Tânăra de 29 de ani din Galaţi venise la spectacol împreună cu prietenul şi cu sora ei, dar s-a rătăcit de aceştia în isteria creată şi nu a mai reuşit să iasă. Tina, aşa cum o alintau apropiaţii, a fost găsită şi identificată la IML.
Claudiu Petre
Cunoscut bucureştenilor mai ales datorită blogului său, Claudiu a fost dat dispărut aproape 24 de ore după incendiu. Din cauza rănilor extrem de severe cu greu acesta a putut fi identificat la IML. Şi el s-a întors să-i salveze pe alţii.
Andrei Petre Bucă
Tânărul arhitect de doar 29 de ani, din Brăila, venise la concert alături de un alt prieten care a murit.
Andrei Ştefan Hamed
Andrei, 15 ani, era elev la Liceul Tudor Vianu. Când incendiul a izbucnit, băiatul şi-a sunat mama şi a alarmat-o. Au reuşit să se întâlnească în faţa clubului, însă, la scurt timp, copilul a murit în braţele acesteia. Nu a suferit arsuri, însă gazele inhalate i-au fost fatale.
Paul Alexandru Georgescu
Pasionat de muzică şi chitarist, Paul era la concert alături de iubita sa, Raluca, şi de mai mulţi colegi de la Brigada de Voluntari. Raluca a fost acum rănită şi internată.
Laurenţiu Vârlan
Pasionat de muzică, membru al trupei rock Up to Eleven, Laurenţiu (31 de ani) era cunoscut în lumea muzicii mai ales datorită magazinului său de instrumente muzicale. Toți patru au fost prezenți la concertul trupei prietene Goodbye to Gravity, din clubul Colectiv, și, din păcate, trei dintre ei, cu excepția solistului Mircea Petrescu, s-au numărat printre victimele incendiului. În vârstă de doar 30 de ani, chitaristul Laurenţiu Vârlan, proprietar al unui magazin de instrumente muzicale, a pierdut lupta cu viața, în timp ce colegii Liviu Popescu și Bogdan Moleșag sunt internați în stare gravă în spitale.
Vlad Ţelea
Chitaristul trupei Goodbye to Gravity a fost una dintre primele victime ale incendiului devastator. Soţia sa, care era şi ea la concert, a scăpat din flăcări deoarece era foarte aproape de uşă şi a putut ieşi imediat.
Nelu Tilie
Fostul ziarist Nelu Tilie a primit moartea resemnat, neînghesuindu- se spre ieşirea minusculă cu sutele de oameni pe care disperarea i-a făcut să lupte pentru supravieţuire. Cu mari deficienţe de vedere, Nelu, care ajunsese la 47 de ani, a conştientizat, se pare, că nu are nici o şansă în valul de oameni terifiaţi şi a abandonat din start gândul salvării.
S-a desprins de prietenul său, chitaristul Andrei Gingirof, şi-a dat jos ochelarii groşi fără de care era neajutorat şi a privit moartea curajos. A fost ultima oară când a fost zărit, lângă scenă, într-o ploaie de foc, exact în locul de unde s-a bucurat de sute de concerte.
Cătălina Ioniţă și Mihai Alexandru
Cătălina Ioniţă şi iubitul ei, Mihai Alexandru, au murit împreună în incendiul de la clubul Colectiv. Din spusele martorilor, chitaristul trupei Goodbye to Gravity era pe scenă în momentul în care flăcările au izbucnit, în timp ce iubita sa era în public. Fata a reuşit să iasă din clădire, însă când a văzut că nu îşi găseşte partenerul, a intrat din nou în club să îl caute. Nici unul dintre ei nu a mai ieşit în viaţă.
Elena Diana Enache
Elena Diana Enache, avea 24 de ani și era originară din Poienarii de Muscel, dintr-o familie mai amărâtă, dar foarte muncitoare. Fata megea aproape în fiecare week-end acasă, pe timpul verii, şi nu se dădea la o parte de la muncile gospodăreşti. Ziua în care se odihnea şi se relaxa era duminică şi de fiecare dată când era în Poienarii de Muscel se ducea la biserică şi participa la slujbe. Elena Diana Enache pleca seara la Bucureşti, unde începutul de saptamana o prindea la locul ei de munca, o firma IT.Elena urma să le prezinte părinţilor pe cel cu care doarea să aibă o relaţie serioasă. Tânărul de care era îndrăgostită a participat la promovarea sectacolul din club, fiind cel care a conceput afişul spctacolului.
Cătălina Oprița
Cătălina a murit în toaleta clubului Colectiv, alături de prietena și colega sa de apartament și școală, Elena Diana Enache. Potrivit martorilor, cele două fete au fost găsite îmbrățișate.
Radu Eduard Sienerth
Radu Eduard Sienerth, victima cu numărul 64, a murit după patru luni de comă indusă și nenumărate intervenții chirurgicale. Radu, fiul fostului director al Minei Livezeni, a mers la concertul trupei Goodbye to Gravity împreună cu alţi doi prieteni, de asemenea studenţi la Bucureşti, când a izbucnit incendiul. Doi dintre ei, aflaţi chiar lângă uşa de acces, au reuşit să iasă din încăperea cuprinsă de fum şi flăcări, însă Radu a fost trântit la pământ şi surprins de flăcările ucigaşe. În toate aceste patru luni, tânărul a trecut prin mai multe operaţii, dar starea sa a fost extrem de gravă.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!