Sunt replici pe care ni le-au dat, pe rând, protestatar cu protestatar. Român cu român, chit că locuiește în țară sau nu.
„Nu contează dacă ești din țară sau din diaspora, nu contează dacă ești ungur, gay sau rom, nu contează cine ești. Ești român și trebuie să fim uniți”. S-a auzit de la portavoce, printre vuvuzele și fluierături, dar s-a auzit clar. Și a fost gândul cu care mulți, foarte mulți au venit vineri, în fața Guvernului, să-și strige necazurile. Necazuri pe care le țin în spate de ani de zile, de când și-au lăsat acasă un copil, un părinte, un bunic.
Numai că, în Piața Victoriei, au dat de alte necazuri. Au dat de alți români, unii mai agresivi, care au scandat ca pe stadion, s-au îmbrâncit, au aruncat cu pietre, sticle, gardurile metalice. Au dat cu petarde și fumigene, în timp ce strigau din toți plămânii „cea mai proastă meserie este la Jandarmerie”.
Și cine a fost măcar o dată la un meci (sau s-a uitat la unul), a mai auzit scandarea asta.
Iar Jandarmeria a răspuns. Poate cam devreme, chiar dinainte să apară protestatarii agresivi. Primele gaze lacrimogene ne-au străpuns nările și ochii pe la 16. Prima îmbrânceală a fost tot cam pe atunci.
Lumea s-a retras, s-a spălat pe față, s-a întors. La fel și gazele lacrimogene. De fiecare dată, se repeta același episod, doar că numărul personajelor creștea vizibil.
Am ajuns să fim, în Piață, vreo 100.000 de oameni. Așa că au venit apoi și tunurile de apă. Și bastoanele jandarmilor. Și cetățeanii loviți de ei. Și jandarmii loviți de cetățeni.
Oamenii n-au plecat decât spre miezul nopții. Întunericul s-a lăsat, iar în imagini puteți vedea cum s-a dezlănțuit mulțimea și ce a rămas în urma ei. Diasporă sau nu.
Au contribuit:
Reporteri: Paul Barbu, Remus Vlad, Radu Țuțulan, Dragos Sasu, Sebastian Culea
Operatori: Cosmin Nistor, George Capoianu, Robert Hanciarec
Fotoreporteri: Dumitru Angelescu, Vlad Chirea