„Bun venit secretarului de stat Rex Tillerson! El a înnoptat la Bucureşti la întoarcerea din călătoria pe care a efectuat-o în Asia”, a scris Ambasada SUA la București, pe pagina de Facebook, unde au fost publicate și mai multe fotografii de la sosirea șefului diplomației americane. Conform protocolului, acesta a fost întâmpinat de ministrul român al Afacerilor Externe, precum și de ambasadorul american Hans Klemm.
Avionul lui Tillerson a făcut o oprire tehnică la București, venind dinspre Asia. Nu este vorba despre o vizită oficială sau planificată din timp. Potrivit unor surse, ministrul Teodor Meleșcanu a mers la aeroport pentru a-l întâmpina, acesta fiind protocolul în astfel de situații.
Ambasada Statelor Unite la București a confirmat oprirea lui Tex Tillerson, spunând, însă, că nu este o vizită oficială și nu a fost stabilit un program.
Secretarul de stat pentru afaceri externe al SUA s-a aflat, miercuri, în Myanmar, unde a încercat să găsească o soluție diplomatică crizei musulmanilor Rohingya. El a cerut oficialilor să investigheze și să oprească violențele care au făcut ca peste 615.000 de musulmani Rohingya să fugă peste graniță în Bangladesh de la sfârșitul lunii august.
Aceasta a fost ultima oprire oficială a lui Tillerson, care l-a însoțit pe Donald Trump în turneul extins din Asia. Cei doi au efectuat vizite în Japonia, Coreea de Sud, China, Vienam și Filipine.
Citește și: EXCLUSIV: Prețul ouălor aproape s-a dublat în doar câteva săptămâni. Cum explică acest lucru un important producător autohton
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro