Născută în 1991, la Bucureşti, Roxana Vătăşelu a avut oportunitatea de a călători în ţări precum Franţa, Belgia sau Israel până să împlinească 18 ani. A cunoscut culturi diferite şi i-a plăcut atât de mult limba franceză încât, cadou de majorat, a obținut certificare pentru cel mai înalt nivel lingvistic la franceză.
„După absolvirea liceului cu bursă de merit de la Școala Centrală, am urmat Facultatea de Știinte Politice în limba franceză, obținând bursă de studiu la Universitatea București. Mă fascinau drepturile omului și, cum în România un asemenea masterat este deschis exclusiv juriștilor, am plecat în Austria, unde un astfel de studiu este deschis tuturor absolvenților de științe sociale. În 2015, am devenit prima româncă absolventă a Masteratului în Drepturile Omului în limba engleză, la Universitatea din Viena”, povesteşte Roxana, într-un interviu exclusiv acordat cotidianului Libertatea.
Iar din momentul absolvirii, au urmat numeroase stagii de voluntariat şi de pregătire, în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, şi nu numai, pentru a obţine experienţa necesară angajării la ONU. Ceea ce s-a întâmplat la începutul acestui an, după sute de CV-uri depuse şi zeci de interviuri şi teste.
„A fost o mare piedică să transform contractul de stagiar intr-un contract de angajat. Este o concurență nemaiîntâlnită, unde se primesc sute de mii de aplicații din toate cele 193 de state membre ONU, mulți având un parcurs excepțional la universități de prestigiu. Pentru a mă angaja la ONU, am trimis vreo 300 de aplicații online sau prin poștă, am avut peste 30 de teste scrise sub formă de grilă sau eseu care durau o ora sau chiar patru ore. Am fost selecționată pentru 50 de interviuri, care țineau între 20 de minute şi o oră. Iar odată am avut un interviu telefonic chiar la miezul nopții, din cauza diferenței de fus orar. Întrebările puteau să fie atât despre competențele și comportamentul meu, cât și despre teme politice mai puțin obișnuite, precum decriminalizarea defăimării sau rolul femeilor în dezvoltarea industrială”, explică Roxana Vătăşelu.
Iar perseverenţa, pregătirea teoretică şi munca necontenită au fost răsplătite cu un post de specialist junior pentru reforma ONU, Roxana Vătăşelu devenind astfel, la 26 de ani, cel mai tânăr român angajat la sediul ONU din Viena. În prezent, se ocupă de creșterea gradului de coerență și eficiență al Organizaţiei Naţiunilor Unite, lucrând alături de alţi câţiva români.
„Pentru a obţine acest post a fost nevoie de peste doi ani de voluntariat si stagii neremunerate, unde am evoluat de la a lua notițe, până la a formula discursuri politice pentru demnitari ONU de rang înalt. Acum trei ani, când am ajuns prima oară la ONU, nu eram decât doi români din peste 300 de stagiari. Astăzi sunt aproximativ 20 de români, din peste 4.000 de oameni care lucrează în cadrul ONU. Dacă e să ne referim la cum se poate angaja cineva în cadrul ONU, pot spune că unii sunt sprijiniţi financiar de guvernele statelor membre, alții prin parteneriate semnate cu anumite universități. În cazul meu, cheia succesului a fost perseverența si îmbunătățirea propriilor performanțe. Au fost momente când nu mai credeam în mine. Dar, familia m-a încurajat necondiționat și m-a făcut să nu renunț la ceea ce vreau să fac în viață”, mai povesteşte Roxana despre ONU şi modul în care un tânăr se poate angaja în cadrul organizaţiei.
Iar lipsa sprijinului şi a interesului Guvernului României faţă de tinerii de valoare care studiază în străinătate şi care pot contribui semnificativ la dezvoltarea ţării au fost evidente pentru Roxana în momentul în care a transmis Ministerului Sănătăţii un studiu cu privire la combaterea corupţiei din spitale. Lucrarea realizată de aceasta a fost publicată într-o carte de cercetare ştiinţifică din Austria, obţinând şi nota academică maximă la Universitatea din Viena, dar fiind ignorată total de autorităţile din România.
„Când mă gândesc la viața politică românească, simt multă nedreptate. În același timp, mă străduiesc să nu judec România atât de aspru și încerc să ajut atunci când pot. Spre exemplu, teza mea de Masterat evaluează cât de bine este protejat dreptul la sănătate împotriva actelor de corupție în spitalele din București. Acum doi ani, am trimis cercetarea către Ministerul Sănătății, la câteva adrese de email găsite online. Mi-a părut rău că nu am primit niciun răspuns din România, însă teza a fost un succes pe plan academic în Viena, obținând nota maximă la facultate și publicarea acesteia într-o carte de cercetare științifică”, spune cu tristeţe Roxana.
Tânăra se gândeşte, acum, să crească în continuare din punct de vedere profesional, sperând ca, într-o zi, să primească sprijinul politic necesar pentru a deveni chiar director general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
„Dacă mă gandesc pentru o secundă cum ar fi să ajung director general la ONU, realizez că niciun român și nicio femeie nu au ocupat vreodată un asemenea post. Îmi doresc să ajung cât mai sus în ierarhia ONU, în New York, cât mai aprope de echipa secretarului general. Statistic vorbind, sunt multe limite în a obține un post de rang înalt la ONU, iar sprijinul guvernamental este obligatoriu pentru a ajunge la conducere. Momentan, fac pași mici, doresc să trec de la un contract temporar la un contract permanent la ONU. Pentru asta, am început sa îmi îmbunătățesc cunoștințele în domeniu și urmez studii de doctorat la Universitatea din Viena”, mai spune Roxana, în interviul acordat cotidianului Libertatea.
Organizația Națiunilor Unite este cea mai importantă organizație internațională din lume, fiind fondată în 1945, după Al Doilea Război Mondial. Numără 193 de state membre şi are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului internațional”. ONU este compusă din cinci entități: Adunarea Generală a Națiunilor Unite, Secretariatul Națiunilor Unite, Curtea Internațională de Justiție, Consiliul de Securitate al ONU și Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite.
Adunarea Generală este principala adunare deliberativă a Națiunilor Unite. Compusă din toate statele membre ale Națiunilor Unite, adunarea se întâlnește în sesiuni regulate în fiecare an, dar se pot efectua și adunări de urgență. Consiliul de Securitate este însărcinat cu menținerea păcii și securității în state. Şi tot în cadrul ONU funcţionează şi Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, fiind principalul organ judiciar al ONU.
Citește și: