Măsura vine ca răspuns la decizia Marii Britanii de a expulza 23 de diplomați ruși despre care Theresa May spune că sunt agenți de informații nedeclarați.
Celor 23 de diplomați ruși li s-a cerut să părăsească Marea Britanie după incidentul din Salisbury, pentru care guvernul britanic a acuzat Rusia, iar ministrul de Externe Boris Johnson a spus că a fost ”probabil” ordonant chiar de Vladimir Putin.
Ministerul rus de Externe a transmis într-un comunicat de presă că cei 23 de diplomați britanici vor fi expulzați ”într-o săptămână”.
Serghei Skripal și fiica sa, Iulia, în vârstă de 33 de ani, se află în continuare în spital, în stare geravă după ce au fost expuși la un agent neurotoxic din familia agenților Novichok, dezvoltați de către armata rusă.
Încidentul a creat un conflict internațional de proporții, Marea Britanie luând decizia de a expulza 23 de diplomați ruși de pe teriroiul Regatului Unit, iar Moscova a replicat că va recurge la același gest în semn de protest.
Aliații Marii Britanii, Germania, Franța și Statele Unite, au emis un comunicat comun prin care critică Rusia pe care o consideră principalul vinovat pentru otrăvirea lui Skripal și pentru expunerea civililor la o substanță neurotoxică.
Citește și: EXCLUSIV/Visul canadian, sufocat de cererile de azil: 415 în două luni. Canada cere explicații României și ar putea reintroduce vizele