Samsung a prezentat oficial noul Galaxy Note 8 la New York, gigantul coreean sperând ca acesta să facă uitat predecesorul Note 7, care a fost retras de pe piață în urma problemelor cu bateria care lua foc.
Noul phablet va concura cu viitorul iPhone 8, care va fi lansat de către Apple în această toamnă și care va marca ediția jubiliară de zece ani de la lansarea primului iPhone.
Lansarea Note 8 vine la cinci luni de la prezentarea modelului Galaxy S8. Anterior, din cauza problemelor cu Note 7, Samsung a pierdut primul loc în topul producătorilor de telefoane inteligente din lume în fața Apple, dar a recuperat între timp terenul pierdut. Compania de consultanță Strategy Analytics a raportat că Samsung a avut o cotă de piață de 22% în perioada aprilie-iunie, mai mult decât Apple și Huawei la un loc.
Noul model are ecran Super AMOLED de 6,3 inchi, cu rezoluție QHD+, adică 2.960 x 1.440 pixeli.
Așa cum ne așteptam, ca procesor există un model Exynos cu opt nuclee în versiunea internațională sau Qualcomm Snapdragon 835 în anumite versiuni.
Ca memorie există 6 GB de RAM, iar pentru stocare există versiuni de 64, 128 și 256 GB.
În privința camerei, în spate există o cameră duală de 12 megapixeli cu stabilizare optică, iar în față se află una de 8 megapixeli.
Galaxy Note 8 vine cu baterie de 3.300 mAh și dispune de încărcare wireless. De asemenea, acesta este rezistent la apă și praf. Concomitent, poate fi conectat la DeX și utilizat ca un calculator desktop.
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Pe partea de conexiune există o mufă USB-C, NFC pentru plăți contactless, WiFi 802.11a/b/g/n/ac, Bluetooth 5, plus mufă audio pentru căști.
Sistemul de operare este Android 7.1.1 Nougat. Prețul nu a fost anunțat, dar gadgetul va fi disponibil începând cu mijlocul lunii septembrie.