UPDATE. Comisiile pentru industrii, buget şi administraţie publică din Camera Deputaţilor au aprobat, marţi, după mai bine de şapte ore de discuţii, modificările la legea offshore. S-au înregistrat 31 de voturi pentru, 10 împotrivă şi 4 abţineri.

Deputaţii din comisii au aprobat un amendament potrivit căruia „titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi beneficiază, pe toată perioada derulării acestora, de nivelul de redevenţă, cotele procentuale de redevenţă petrolieră, pragurile de producţie brută aferente acestor cote existente la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Opoziţie: Legea aceasta va încătușa statul român pe toată perioada exploatărilor, decenii întregi de acum încolo

USR a transmis, după votul din şedinţă, că „impredictibilitatea și proasta formulare a acestei legi vor fi o vulnerabilitate pentru statul român zeci de ani de acum încolo”.

„Poate nu realizăm, dar legea aceasta va încătușa statul român pe toată perioada exploatărilor, decenii întregi de acum încolo. De aceea este extrem de important să fie gândită și formulată bine”, a scrie deputatul PNL Claudiu Năsui, pe Facebook.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”


Ruptură PSD-ALDE, pe legea offshore; Parlamentarii ALDE au părăsit lucrările comisiei

Deputaţii ALDE au părăsit dezbaterile din comisiile de specialitate pe legea offshore, liderul deputaţilor ALDE Varujan Vosganian spunând că această dezbatere este „o improvizaţie”.

ALDE acuză că nu există o evaluare a impactului bugetar, o evaluare clară a resurselor şi nici un punct de vedere al Guvernului.

„Dacă Guvernul a dat bir cu fugiţii, cu cine aţi lucrat aceste amendamente? Nu s-a mai întâmplat să se modifice prevederi fiscal bugetare fără un studiu privind impactul bugetar. Este straniu că noi votăm o lege cu atâtea modificări la o lege care am votat-o acum două luni. Ce s-a întâmplat în aceste două luni? Cât de serioşi suntem în aceste modificări? Nu mi s-a mai întâmplat să votez fără să ştim care este valoarea resurselor. ALDE nu participă la această dezbatere care mi se pare o improvizaţie. O să solicităm în plen retrimiterea la comisie, ca noi să putem vota în cunoştinţă de cauză, să ştim impactul bugetar, o evaluare clară a resurselor şi să avem un punct de vedere al Guvernului”, a spus Varujan Vosganian, în şedinţa comisiilor reunite de industrii, buget şi administraţie ale Camerei Deputaţilor.

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis
Recomandări
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

El a subliniat că Ministerul Energiei nu are nicio competenţă privind impactul fiscal bugetar.

„L-am întrebat pe ministrul Energiei şi mi-a spus că nu are cunoştinţă de aceste amendamente pe care dumneavoastră le-aţi pregătit azi dimineaţă”, i-a spus Vosganian preşedintelui Comisiei pentru industrii Iulian Iancu.

Varujan Vosganian: „Eu cu improvizaţii din astea, mă scuzaţi, eu nu merg!”

Deputatul ALDE susţine că orice modificare de impozite îi afectează pe români şi statul.

„Spuneţi-mi şi mie cât am câştigat la 60 %, la 30 %, 10 %. Eu cu improvizaţii din astea mă scuzaţi eu nu merg. Aveţi prilejul ca până la plen să spuneţi care va fi câştigul statului român pe diverse scenarii şi vă asigur că voi fi primul să care să o votez. Dacă nu, o să consider că este o improvizaţie şi nu o să votez”, a spus Vosganian.

În replică, social-democratul Iulian Iancu a arătat că amendamentele sunt mai favorabile decât forma iniţială a legii.

„Avem un studiu (…) prezentat de companii şi mai este un studiu făcut cu Ministerul de Finanţe cu ANAF. Câştigăm 8,8 miliarde de euro şi suntem supăraţi şi părăsim sala. Foarte interesant”, a susţinut Iancu.

Ce amendamente susţine PSD:

Amendamentele noi aprobate în comisii:

România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești
Recomandări
România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești

Art 18 Titularii de acorduri petroliere refereritoare la perimetre petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a legii beneficiază, pe toată perioada derulării acestora, de nivelul de redevență, cotele procentuale de redevență petrolieră, pragurile de producție brută aferente acestor cote existente la data intrării în vigoare a legii

Art. 19, alin 2  Prin venit suplimentar se înțelege diferența dintre prețul mediu ponderat al gazelor naturale vândute din producția internă proprie din perimetrele offshore și prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și noncasnici în anul 2012, respectiv 47,71 lei/MWh, înmulțită cu volumele de gaze vândute din producția internă din perimetrele offshore. (Nota Red La articolul 19. alin 1. se prevede că titularii sunt obligați la calcularea, declararea și plata unui impozit asupra veniturilor suplimentare offshore).

Art. 19, alin 3 Impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore prevăzut la alin 1 se calculează prin aplicarea unuia sau unor procente de calcul, după caz, asupra veniturilor suplimentare obținute din vânzarea gazelor naturale extrase din perimetrele offshore, așa cum acestea sunt determinate potrivit Anexei 2 (…), impozit din care se deduce valoarea investițiilor upstream. Impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore ține seama de prețul de referință stabilit de ANRM pentru calculul redevențelor. Tranzacțiile desfășurate sub prețul de referință se impozitează la prețul de referință. Procentele de calcul a impozitului se calculează pe baza prețurilor de vânzare a gazelor naturale practicate de către titularii de acorduri petroliere offshore pe baza grilei de prețuri de mai jos, ajustate anual începând cu 1 ianuarie 2019 cu indicele anual al prețurilor de consum:

  • a) 30% din venitul suplimentar pentru prețurile de până la 85 lei/MWh inclusiv
  • b) 15% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari de 85 lei/MWh și mai mici sau egale cu 100 lei/MWh
  • c) 30% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari de 100 lei/MWh și mai mici sau egale cu 115 lei/MWh
  • d) 35% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari de 115 lei/MWh și mai mici sau egale cu 130 lei/MWh
  • e) 40% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari de 130 lei/MWh și mai mici sau egale cu 145 lei/MWh
  • f) 50% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari de 145 lei/MWh și mai mici sau egale cu 160 lei/MWh
  • g) 55% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari de 160 lei/MWh și mai mici sau egale cu 175 lei/MWh
  • h) 60% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari de 175 lei și mai mici sau egale cu 190 lei/MWh
  • i) 70% din veniturile suplimentare obținute în urma practicării unor prețuri mai mari de 190 lei/MWh

Proiectul de lege se află la reexaminare în Parlament la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, şi trebuia să fie dezbătut în comisii şi adoptat de plenul Camerei încă de săptămâna trecută, după ce a trecut cu greu şi de Senat.

La Senat, principalele amendamente adoptate, propuse de PSD, se referă la posibilitatea ca investitorii să-şi deducă banii din investiţia făcută. Astfel, conform celor stabilite la Senat, investitorul poate să-şi deducă maximum 60% din valoarea veniturilor suplimentare.

Citeşte şi: OAMENI CU PUTERE/ George și Relu, unul gay, celălalt heterosexual, educă noile generații ale României. „Din eșec în eșec în eșec până când vine și succesul”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI