În urma unui control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) privind calitatea apei îmbuteliate din magazine au fost depistate produse de-a dreptul înfricoşătoare: depăşiri ale parametrilor legali între 10 şi 200 de ori.

winny

Controlul s-a desfăşurat începând cu data de 3 martie, la nivel naţional. În Bucureşti s-au prelevat eşantioane din sortimente de apă de masă şi de izvor din reţeaua comercială a unor lanţuri de hypermarketuri şi supermarketuri. Eşantioanele au fost analizate în Laboratorul SC Manor Laboratory Center SRL Bucureşti din punct de vedere microbiologic.

Parametrul verificat de ANPC în sortimentele de apă se referă la numărul de germeni la centimetrul cub de lichid şi nu poate fi mai mare de 100 pentru a fi consumată în siguranță, Dar din 17 eşantioane analizate, 5 au dat rezultate cutremurătoare. Astfel, sortimentul de apă de izvor plată Winny, îmbuteliat în PET-uri de 2 litri depăşea parametrii microbiologici, la 22 grade Celsius, valoare obținută era de 1.000, față de limita prevăzută de 100, adică era depăşită de 10 ori! Credeţi că este mult? Este, dar se poate şi mai mult!

Sortimentul Apa de izvor Aqua Queen, îmbuteliată în PET-uri de 5 litri depăşea limita microbiologică, tot la 22 de grade, de 20 de ori, sortimentul de plată Izvorul Zânelor, din Tuşnad, depăşea conţinutul legal de bacterii de 28,2 ori, iar Apa de izvor Calipso era ”ciorbă de microorganisme”: depăşea standardele de 147 de ori.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Campioana campioanelor este însă Apa de masa necarbogazoasă Aro, în PET-uri de 2 litri, care avea un conţinut de microbi de 200 de ori mai mare decât limitele legale, adică ceva cu totul înspăimântător!

Câteva amenzi și cam atât

aro

Ce efecte credeţi că a produs oficial această investigaţie ANPC?

”În urma abaterilor constatate s-au aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 50.000 lei şi au fost oprite definitiv de la comercializare şi retrase din circuitul consumului uman a produselor Apa de Izvor Calipso şi Apa de Izvor Plată Izvorul Zânelor, în cantitate totala de 244 litri”, se spune în comunicatul de presă. Adică au fost nişte sancţiuni de ochii lumii!

Se ştie că multe persoane evită să dea copiilor apă de la robinet, pe motiv că cea din magazine est îmbuteliată și certificată. Închipuiţi-vă că un copilaş de câteva luni primeşte apă plată de băut din magazin, că este sigilată şi, logic, mai bună! Iată însă că părinții le dau, de fapt, ceva deosebit de periculos!

Problemele sunt destul de vechi

În măsura în care depăşirile au valori atât de mari, la mai multe firme, se pune, desigur, întrebarea: de când se vinde apă otrăvitoare în magazine? Surse guvernamentale ne-au declarat că aceste probleme privind siguranţa alimentară sunt vechi în România, dar nu au fost rezolvate, iar acum ni se pare acum că toate vin grămadă pe capul nostru, – respectiv brânza de Brădet şi apa plată.

Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Când vor lua judecătorii decizia finală
Recomandări
Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Când vor lua judecătorii decizia finală

sorin mierlea”Din punctul nostru de vedere, această problemă cu apa de băut este cel puţin ciudată în România, adică este ca un fel de cartel. De trei ani solicităm diferitelor laboratoare de profil să ne primească loturile de apă pentru testări, să vedem ce conţin, fie că e apă de robinet, apă plată îmbuteliată sau apă minerală carbogazoasă – dar suntem refuzaţi sistematic. Repet, pare un fel de cartel”, ne-a spus Sorin Mierlea, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Protecţie a Consumatorilor, una din cele mai cunoscute organizaţii neguvernamentale de profil.

Din acestă perspectivă menţionăm că am cerut tuturor producătorilor implicați în scandalul apei pline de germeni să-și prezinte poziția, dar până la închiderea ediție aceștia nu au răspuns solicitării noastre.

 

Mare atenție la etichete

Apa este singurul lichid ingerat zilnic într-o cantitate mare. Acest lucru ne obligă să acordăm o atenție deosebită apei. Din păcate, alegerea unor ape minerale naturale plate în vederea hidratării organismului nu este o opțiune ușoară având în vedere faptul că producătorii nu sunt obligați să declare compoziția chimică a apei după o structură standardizată. Deci, nu putem vorbi despre o informare corectă, completă și precisă. În acest caz, consumatorul nu are posibilitatea să aleagă acest produs în cunoștință de cauză, ci influențat de publicitatea producătorilor. Totuși, dacă eticheta vă oferă posibilitatea verificării anumitor constituenți, atunci trebuie să aveți în vedere următoarele criterii:
– nivelul scăzut de sodiu, mai mic de 20 mg/l;
– nivelul scăzut de nitrați, mai mic de 4 mg/l;
– conținutul scăzut de reziduu fix la 180 grade Celsius, mai mic de 500 mg/l;
– nivelul scăzut de calciu, mai mic de 100 mg/l.

Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe
Recomandări
Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe

Regulile UE sunt stricte

Politica Uniunii Europene spune că apa potabilă, destinată consumului uman, trebuie să poată fi băută în singuranţă, fără riscul îmbolnăvirii. Astfel, s-au constituit o serie de reguli de bază în vederea aplicării acestei politici la nivel european după cum urmează:

-Apa potabilă trebuie să fie verificată cu cele mai moderne metode ştiinţifice,

– Calitatea apei potabile trebuie să fie asigurată printr-o monitorizare eficientă, dublată de aplicarea în practică a celor mai severe măsuri sanitare,

– Consumatorii trebuie să fie informaţi la timp şi corect privind apa pe care o folosesc.

Apa murdară poate fi fatală în cazul copiilor mici

Medicul nutriționist Lygia Alexandrescu atrage atenţia că apă infestată cu microorganisme poate produce toxinfecţii alimentare severe, foarte periculoase, chiar mortale, în special la copii. De asemenea pot produce infecţii virotice sau poate introduce în organism paraziţi care se dezvoltă în tubul digestiv.

dr._Lygia_Alexandrescu

dr._Lygia_Alexandrescu

Problemele legate de apa murdară din galantar nu se opreşte aici.

Aqua QueenÎn data de 15.03.2016 ANPC a efectuat alte 11 prelevari de probe. Eşantioanele au fost transmise la SC Manor Laboratory Center SRL Bucureşti spre a fi analizate din punct de vedere al conţinutului de nitriţi şi nitraţi. Cum ne-ar putea periclita aceste substanţe?

”Dacă este consumată, această apă impurificată cu nitraţi produce în organism nitriţi, substanţe cu un mare potenţial de toxicitate. Pot apărea astfel o serie de simptome şi dezechilibre în organism: hipertensiune arterială, dureri de cap, tulburări respiratorii, ameţeală, hiperactivitate, alergii, urticarie, afecţiuni ale glandei tiroide şi ale sistemului circulator”, ne-a explicat Lygia Alexandrescu.

calipso_2

 

Medicul a subliniat că cel mai mare pericol îl constituie ingerarea de nitraţi prin apă de către bebeluşi şi copiii mici. În urma reacţiei dintre nitraţi şi hemoglobina rezulta methemoglobina, un compus similar hemoglobinei, dar care nu poate sa asigure transportul oxigenului în sânge. Astfel, la bebelusi apar cianoza intensă, difuză, cu nuanţe brune sau cenuşii, colici, ameţeli, dureri de cap, greaţă, senzaţie de sufocare. În cazul sugarilor, evoluţia bolii este foarte rapidă şi de multe ori fatală.

Dacă în cazul microorganismelor, apa se poate curăţa prin fierbere, toxicitatea nitritilor nu se reduce prin această metodă.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Știrileprotv.ro
Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Planta pe care românii o adoră și care rezistă și la secetă. Se cultivă ușor oriunde și e simplu să o îngrijești
FANATIK.RO
Planta pe care românii o adoră și care rezistă și la secetă. Se cultivă ușor oriunde și e simplu să o îngrijești
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cod galben de ninsori şi viscol în 5 județe, până luni dimineață. Zonele în care stratul de zăpadă va ajunge de 20 de centimetri - HARTĂ
Observatornews.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 5 județe, până luni dimineață. Zonele în care stratul de zăpadă va ajunge de 20 de centimetri - HARTĂ
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI