De-a lungul timpului, Andreea Marin și-a asociat imaginea cu produse cosmetice pentru îngrijirea tenului, corpului și părului, servicii de înfrumusețare ori cele ce țin de viață sănătoasă, electrocasnice, produse de larg consum, dar și automobile, industria hotelieră din țară și din străinătate, turism, medicină, fabrici ce produc diverse produse utile în viata de zi cu zi. Fosta prezentatoare a emisiunii „Surprize-surprize” și-a ales cu multă atenție contractele de imagine, ea impunându-și anumite reguli.

Secrete din culisele reclamelor cu Andreea Marin: "Nu sunt făcută să fiu manechin, mi-ar fi foarte greu să fac o astfel de meserie în mod constant"

„Îmi respect munca și imaginea creată pe principii sănătoase și nu pot să o asociez cu ceva în care nu cred, nu îmi place sau nu consider că e demn de a fi recomandat și altora. Apoi, nu vreau să fiu implicată în prea multe acțiuni de publicitate într-un timp scurt sau în aceeași perioadă, pentru că trebuie să îi dai voie omului ce îți privește recomandările să «digere» mesajul transmis, să îl înțeleagă, nu e un plus disiparea imaginii mele în prea multe direcții, pentru că pot pierde la capitolul credibilitate, nu mai pot fi convingătoare, iar eu țin la respectul reciproc dintre mine și publicul meu. Ce e prea mult, e prea mult, pur și simplu, iar eu cred în echilibru”, a declarat, pentru Libertatea, Andreea Marin.

5 andreea marin – reclame (10)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

A spus pas multor oferte

Nu de puține ori Zâna a fost nevoită să refuze contracte avantajoase din punct de vedere financiar dintr-un motiv întemeiat.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”


::placeholdeR–>

O fază haioasă care îi aduce instant zâmbetul pe buze vedetei TV a avut loc în străinătate, unde Andreea Marin și sora ei s-au deplasat pentru filmările unui spot publicitar la produse de păr.

Secrete din culisele reclamelor cu Andreea Marin: "Nu sunt făcută să fiu manechin, mi-ar fi foarte greu să fac o astfel de meserie în mod constant"

„Nu beau cafea și, deși nu am nimic împotriva ei, ba chiar savurez mireasma cafelei proaspăt măcinate, eu nu o consum și ar fi hilar să accept o astfel de ofertă, oricât de tentantă e. Am ales acest exemplu, pentru că de-a lungul timpului am primit mai multe oferte pentru promovarea diverselor branduri de cafea și am fost nevoită să refuz. La fel, nu fumez, deci nu promovez țigările. Și exemplele pot continua”, ne-a spus Andreea Marin.

“Nu sunt făcută să fiu manechin”

Andreea Marin a făcut performanță în televiziune și așa a ajuns în atenția companiilor. Deși a fost și este protagonista multor reclame și campanii și are experiență în domeniu, Zâna mărturisește că se simte mai bine în spatele camerelor de filmat.

Secrete din culisele reclamelor cu Andreea Marin: "Nu sunt făcută să fiu manechin, mi-ar fi foarte greu să fac o astfel de meserie în mod constant"

„Sunt un om foarte bine organizat și timpul este o resursă foarte prețioasă pentru mine, așadar, caut să livrez calitate într-un timp cât mai scurt, eficiența e numele meu. Mă concentrez pe ce am de făcut, astfel încât să nu fie nevoie de prea multe duble, de multe ori scenele ies bine din prima încercare, dar tragem încă una sau două variante pentru siguranță și pentru a avea de unde alege, adoptând la filmări atitudini ușor diferite.

Secrete din culisele reclamelor cu Andreea Marin: "Nu sunt făcută să fiu manechin, mi-ar fi foarte greu să fac o astfel de meserie în mod constant"

Ședințele foto pentru reclame de tip outdoor, pentru reviste sau pentru online sunt foarte plăcute, echipele de profesioniști care se adună sunt creative, oamenii sunt deschiși, au umor, îmi face plăcere, deși uneori e foarte obositor să filmezi zi-lumină sau să te schimbi de zeci de ori. Nu sunt făcută să fiu manechin, de exemplu, mi-ar fi foarte greu să fac o astfel de meserie în mod constant. Eu sunt o persoană foarte activă, mintea mea trebuie să simtă provocarea zi de zi, îmi plac mult proiectele în care sunt implicată în creație, în care lucrez din culise, deși poate vă pare curios, a fi în fața camerei este o întâmplare în viața mea și nu ceea ce pot să spun că mi-am dorit sau că mă împlinește. Ca producător de campanii, gale sau alte evenimente de amploare, mă simt mult mai bine în spatele camerei, am o minte căreia îi place să pună cap la cap piesele unui puzzle, nu îmi place mai mult să fiu imaginea de prim-plan”, ne-a mărturisit Andreea Marin. 

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Secrete din culisele reclamelor cu Andreea Marin: "Nu sunt făcută să fiu manechin, mi-ar fi foarte greu să fac o astfel de meserie în mod constant"

Ea se implică adesea și în partea de concept sau producție, având propria agenție care produce clipuri publicitare, filme, documentare, precum și concepte de campanii de comunicare.

Perfecționistă, Andreea Marin solicită să lucreze la fiecare proiect cu o echipă bine pregătită cu necesarul tehnic ce ajută la realizarea unei promovări bune, un stilist, un make-up artist și un hairstylist.

Secrete din culisele reclamelor cu Andreea Marin: "Nu sunt făcută să fiu manechin, mi-ar fi foarte greu să fac o astfel de meserie în mod constant"

”Îmi doresc ca munca mea să fie apreciată la adevărata sa valoare, căci sunt studii care arată clar impactul imaginii mele pe piață în acest moment, datorat seriozității mele pe termen lung, integrității, respectului pentru muncă și parteneri și rezultatelor obținute”, a precizat vedeta.

Secrete din culisele reclamelor cu Andreea Marin: "Nu sunt făcută să fiu manechin, mi-ar fi foarte greu să fac o astfel de meserie în mod constant"

Citește și:

Ministerul Sănătății i-a dat aviz escrocului italian Matteo Politi, care a ajuns să opereze de zeci de ori în România, chiar și la spitalul privat Monza, fără studii de medicină! A fost depistat de asistente că nu știa să-și pună mănușile!

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News