- Libertatea a dezvăluit în această toamnă cum sunt „tocaţi” banii radioului pe salarii de lux şi deplasări în străinătate pentru şefi.
- Georgică Severin s-a plimbat la New York, Barcelona şi Los Angeles pe 18.000 de euro pentru cursuri de perfecţionare.
- SRR refuză să precizeze care este exact salariul lui Georgică Severin, după ce Libertatea a aflat că acesta ar fi undeva pe la 7.000 de euro lunar.
- Toate acestea au loc deşi audienţele Radioului public sunt în scădere, iar angajaţii se revoltă şi semnează memorii către Parlament în care cer măsuri.
- Georgică Severin urmează să fie audiat marţi în Parlament pe aceste teme, deşi el iniţial ar fi numit Comisia de cultură o instituţie care funcţionează „degeaba”, plină de „anonimi”.
Comisiile de cultură din Parlament sunt cele care exercită controlul asupra Societăţii Române de Radiodifuziune. Ele verifică, printre altele, modul în care şefii din Radioul public cheltuie banii cetăţenilor. Iar informaţiile apărute până acum ridică semne de întrebare cu privire la utilizarea fondurilor publice. Sunt informaţii obţinute de Libertatea, care au fost confirmate public şi de către angajaţii din Radio.
Ei au trimis o petiţie către Parlament, în care acuză neregulile din SRR. Au cerut măsuri împotriva şefului Radioului, Georgică Severin, cel care conduce de mai bine de un an instituţia.
„Bani publici sunt risipiţi la Radio România, unde clientela politică PSD primeşte salarii comparabile cu ale şefului statului. Turism pe banii de la buget, politizare excesivă a programelor şi îngrădirea libertăţii de expresie, prin tehnici bolşevice, aplicate jurnaliştilor. Audienţa programelor, prăbuşită, evenimentele culturale – transformate în agape de partid”.
Sunt acuzaţiile grave ale jurnaliştilor de la Radio România Actualităţi, trimise oficial către Comisia de Cultură.
Marţi, Georgică Severin va apărea în faţa parlamentarilor pentru a se apăra. Asta deşi, potrivit unor surse din Radio, el i-a luat peste picior pe deputaţii care urmează să-l verifice.
„Nişte anonimi”
Deputatul USR Iulian Bulai a prezentat pentru Libertatea un mesaj primit de la angajaţi ai Societăţii Române de Radiodifuziune. Este o relatare a unei şedinţe la care a participat Georgică Severin.
„Oamenii din Radio au aflat că este audiat acest Severin la Comisia de Cultură. A spus în şedinţa cu redactorii că nu răspunde în faţa anonimilor şi că pentru el Comisia de Cultură funcţionează degeaba. Nu are ce să răspundă în faţa Comisiei, se duce aşa, să bifeze”, se arată în mesajul primit de Iulian Bulai.
Un alt mesaj: „Domnul Severin a zis că vine la comisie doar aşa, că nu are altceva de făcut, nu are treabă, pentru că altfel nu îl interesează. Oricum, în următoarele zile el pleacă iar din ţară, ca mai apoi, după o scurta şedinţă de Consiliu de Administraţie, să intre în concediul de odihnă”.
Informaţiile sunt confirmate şi de alte surse Libertatea, care spun că şeful Radio s-a adresat în mai multe rânduri cu astfel de apelative către membrii Comisiei de cultură.
„Este incredibil cât de multă lipsă de respect arată fără de instituția Parlamentului un om care conduce o instituție publică. Îl aștept în continuare pe dl. Severin la comisie să răspundă în faţa românilor, indiferent care sunt opiniile dumnealui despre Parlament și această comisie”, a spus Iulian Bulai, pentru Libertatea.
Şeful SRR neagă acuzaţiile
Libertatea a discutat cu Georgică Severin, care spune că se va prezenta marţi la Comisie. El neagă că i-ar fi desconsiderat pe membrii acesteia.
„Am fost parlmentar, nu o să spun aşa ceva. Cred că poziţia mea a fost plină de respect, chiar abia aştept să fiu audiat”, a afirmat el.
Cât despre scrisoarea jurnaliştilor din RRA, el afirmă: „Sunt 2.000 şi ceva de angajaţi, unii au mulţumiri, alţii nemulţumiri”.
Și Doina Gradea, președintele TVR, a ajuns în fața comisiei în urma dezvăluirilor din Libertatea
Libertatea a publicat o serie de articole prin care a dezvăluit sumele cu care sunt plătiți unii dintre angajații și colaboratorii televiziunii publice. Ionuț Cristache, realizator al emisiunii „România 9”, câștigă de la TVR peste 25.000 de euro pe lună, iar sociologul Marius Pieleanu, unul dintre invitații permanenți ai emisiunii, a primit, pe parcursul unui an, peste 10.000 de euro.
Libertatea a dezvăluit și detalii din contractul Laviniei Șandru, retribuită de TVR cu 24.000 de euro pentru 12 ediții din emisiunea „Fața nevăzută a lumii”, dar și sumele cu care au fost plătiți artiștii la Cerbul de Aur – peste un milion de euro.
Ca o particularitate, artiștii români au primit de la TVR sume duble sau chiar triple față de tarifele lor obișnuite.
Doina Gradea, președintele-director general al TVR, a fost chemată să dea explicații în Comisia de cultură a Parlamentului pentru cheltuirea banilor publici, marți, 4 decembrie. Când parlamentarii din comisie au citat informațiile apărute în Libertatea, Doina Gradea i-a luat la rost.
„Aș vrea să vă întreb de unde aveți informațiile? Dacă doar din presă? Pentru că nu pot să înțeleg, sunt oficiale, neoficiale, vi le-a dat o instituție îndreptățită?”, a întrebat ea, explicând apoi că „TVR e extrem de transparentă, dar nu către orice cetățean”.
Citește și: