Informațiile au fost prezentate de către presa bulgară, care a analizat situația infrastructurii rapide din Balcani, și apoi preluată de către Hotnews.
Astfel, România are 747 de kilometri de autostradă, tot atâția cât avea în 2015. Țara noastră a reușit performanța să închidă o autostradă proaspăt realizată, respectiv Sibiu-Orăștie, după ce aceasta a început să se surpe.
Reamintim, România are o suprafață de 238.000 de kilometri pătrați, o populație de 19,7 milioane de locuitori și consemna la finele lui 2016 un PIB de 169 de miliarde de euro.
Bulgaria are un PIB cât București și Ilfov, dar a construit autostrăzi cât toată România
Bulgaria are 740 de kilometri de autostradă, după ce în 2009 avea doar 418 kilometri, acestea fiind realizate în ultimii ani cu fonduri europene. Țara de la sud are 7,1 milioane de locuitori și un PIB de doar 47,4 miliarde de euro. Spre comparație, acesta este echivalent cu tot PIB-ul realizat de către București și județul Ilfov.
Suprafața țării este de 110.000 kilometri pătrați, adică de două ori mai mică decât România.
Croația, minunea Balcanilor
Croația are, însă, de două ori mai mulți kilometri, deși este de două ori mai mică decât Bulgaria și de patru ori mai mică decât România. Astfel, Croația are 1.310 kilometri de autostradă. Aceasta are 4,15 milioane de locuitori și o suprafață de 56.000 de kilometri pătrați, adică de patru ori mai puțin decât țara noastră.
Economia Croației a fost anul trecut de 46 de miliarde de euro, puțin sub Bulgaria, dar la o suprafață și populație mult mai mici.
Serbia a venit tare din urmă și ne-a depășit
Concomitent, Serbia – stat care aspiră la integrarea europeană – vine la rândul său tare din urmă. Ba chiar tocmai ce ne-a depășit, după inaugurarea unui nou tronson.
Serbia are acum 777 de kilometri de autostradă, mai mult și decât România și decât Bulgaria. Serbia are o suprafață de 77.000 de kilometri pătrați fără Kosovo, și o populație de 7,05 milioane de oameni, cam cât Bulgaria. Economia este însă sub cea a Bulgariei, având 34,1 miliarde de euro.
Turcia, superputerea ascunsă
În fine, Turcia are 2.159 de kilometri de autostradă, iar Macedonia are 259 de kilometri. Situația Turciei nu este deloc o surpriză, deoarece aceasta are o economie foarte puternică și un turism foarte dezvoltat. Aceasta are o populație de 79 de milioane de locuitori și o suprafață de 783.000 de kilometri pătrați. Chiar dacă se confruntă cu o insurgență în zonele dominate de kurzi, Turcia a avut un PIB de 857,7 miliarde de dolari în 2016, echivalentul a 736 de miliarde de euro.
Avem nevoie disperată de autostrăzi ca să ne dezvoltăm
Țara noastră are o nevoie dramatică de autostrăzi pentru a putea lega cele trei provincii istorice. Astfel, autostrada Sibiu-Pitești este vitală pentru Dacia, cel mai mare exportator al României, iar autostrada Iași-Târgu Mureș este importantă pentru a putea atrage investitori în Moldova, cea mai săracă provincie a țării.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!