Potrivit primelor informații, milionarului turc i-a fost adusă la cunoștință schimbarea încadrării acuzațiilor. El este acuzat de omor calificat și riscă închisoarea pe viață.
Polițistul Gheroghe Ionescu a fost lovit în seara de 2 august de mașina condusă de turcul Abdullah Ataș, iar în urma rănilor suferite, acesta a murit la spital, vineri, pe 21 august. Ieri a fost înmormântat.
Atât la sosire, cât și la plecarea de la Parchet, afaceristul turc a refuzat să discute cu presa.
Milionarul Abdullah Ataș va fi acuzat de omor calificat și riscă să fie condamnat la închisoare pe viață.
Acest caz dramatic a reuşit să creeze o adevărată revoluţie în cadrul Poliţiei Române şi de la 1 septembrie sindicaliştii încep acţiunile pentru schimbarea legii, în special a statutului poliţistului: „De la 1 septembrie vom cere modificarea a trei legi care ne privesc, respectiv Legea 218 de funcţionare a poliţiei, Legea 360 care priveşte statutul poliţistului, cât şi Legea de folosire a armamentului. Pe lângă asta, va fi o reorganizare în cadrul Poliţiei Române şi vom obliga toată conducerea IGPR să demisioneze. Trebuie să rămână şefi cei care merită şi este păcat că această măsură trebuie să vină pe fondul acestei tragedii”, ne-a declarat Iulian Surugiu, şeful Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie. Pentru a determina autorităţile să schimbe legea, aceştia spun că se gândesc şi la organizarea unor ample proteste de stradă.
FOTO: Vlad Chirea
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro