- Donald Trump a condamnat violențele din Virginia. “Trebuie să fim toți uniți”
- VIDEO | Momentul șocant în care mașina a intrat în mulțimea de oameni, în Charlottesville
UPDATE 13 august, ora 9.30: Șoferul mașinii a fost identificat drept James Fields, în vârstă de 20 de ani, din Ohio. Acesta a fost reținut de autorități. O persoană a murit și alte 19 au fost rănite, după ce el intrat cu mașina în mulțimea de oameni care participa la contraprotestul din Virginia, unde a avut loc un marș al extremei dreapta.
În plus, alte 15 persoane au fost rănite în cicnirile violente care au avut loc în timpul marșului „Uniți Dreapta”. Totodată, doi polițiști și-au pierdut viața, după ce un elicopter s-a prăbușit în sud-vestul orașului Charlottesville. Aceștia lua parte la o misiune supraveghere a protestelor. Cauza prăbuşirii elicopterului de poliţie nu este cunoscută până în acest moment, dar nu este suspectată nicio mână criminală pentru moartea celor doi poliţişti din Charlottesville.
Guvernatorul statului declarase anterior stare de urgenţă, pentru a permite intervenţia promptă a autorităţilor locale înainte de marşul „Uniţi Dreapta”, care a adus sute de militanţi pentru supremaţie rasială şi contraprotestatari pe străzile oraşului universitar din Virginia. Chiar și așa, violențele au izbucnit în scurt timp. Militanţii albi de extremă-dreaptă, dintre care unii au venit cu şepcile de campanie ale preşedintelui Trump, s-au ciocnit cu contraprotestatarii şi cele două tabere au aruncat cu proiectile improvizate, înainte de intervenţia în forţă a autorităţilor din Charlottesville.
De asemenea, mulţi militanţi de extremă-dreaptă au fluturat drapelul Confederaţiei, care este văzut drept un simbol al rasismului din Statele Unite. Alţi militanţi extremişti chiar au executat salutul nazist pe străzile din Charlottesville.
Într-o intervenție televizată, președintele Donald Trump a condamnat „ura, bigotismul şi violenţa”. „Condamnăm în cei mai puternici termeni această afişare extraordinară a urii, bigotismului şi violenţei din mai multe părţi. Nu are nici un loc în America”, a spus președintele american, de la clubul său de golf din New Jersey.
El a evitat însă să-i numească pe militanții de extremă dreaptă, care i-au susținut candidatura în cursa pentru Casa Albă. De altfel, acest aparent refuz al preşedintelui de a condamna grupările de extremă-dreaptă a generat critici acide, chiar şi din partea unor congresmeni republicani de la Washington.
Hillary Clinton l-a criticat pe liderul de la Casa Albă după ce acesta a refuzat să condamne grupările de extremă-dreaptă şi militanţii pentru supremaţie rasială din Charlottesville.
„Fiecare minut în care permitem acestei situaţii să persiste prin încurajări tăcute sau lipsă de acţiune este ruşinos şi ne distruge valorile”, a scris democrata pe Twitter. Alţi republicani s-au arătat mai vehemenţi.
„Este foarte important pentru naţiune să-l audă pe preşedinte catalogând evenimentele din Charlottesville drept ceea ce sunt, un atac terorist comis de militanţii albi pentru supremaţie rasială”, a scris senatorul republican din Florida, Marco Rubio.
UPDATE ora 23:40. O persoană a murit şi alte 19 au fost rănite, după ce au fost lovite de maşina care a intrat în plin în mulţimea care participa la contraprotest. Şoferul maşinii a fost reţinut, însă autorităţile nu au dat publicităţii identitatea acestuia.
Alte 15 persoane au fost rănite în violenţele care au precedat marşul „Uniţi Dreapta”.
UPDATE ora 21:20. O maşină a intrat în mulţimea care partipa la un contra-protest faţă de marşul extremei-drepte. Mai multe persoane au fost rănite.
Tensiunile sunt extrem de ridicate în Virgina, în localitatea Charlottesville, unde sute de persoane sunt aşteptate să participe la marşul ”Uniţi Dreapta”, organizat ca formă de protest după anunţarea planurilor de eliminare a statuii unui general al Confederaţiei, considerat un erou de război în statele din jumătatea sudică a SUA.
Vineri, extremiştii au mărşăluit cu torţe prin campusul Universităţii Virginia şi au scandat ”vieţile albilor contează” într-un marş condamnat drept o ”paradă a urii” de către primarul din Charlottesville.
Guvernatorul Virginiei, Terry McAuliffe, le-a cerut locuitorilor să stea departe de marşuri. În ciuda avertismentelor, sute de persoane s-au adunat încă de la primele ore ale dimineţii în Charlottesville. Autorităţile locale au arestat mai multe persoane după ce au declarat ilegală adunarea din parcul Emancipării.
Back at Emancipation Park, the National Guard is out and the last few white nationalists are leaving. Small counter protest going strong. pic.twitter.com/TLDpQMHY2x
— Joel Gunter (@joelmgunter) August 12, 2017
Sâmbătă seară, au avut loc ciocniri violente între participanţii la marş şi forţele de ordine.
Mai mulţi protestatari sunt acuzaţi că au folosit spray-uri cu piper, iar potrivit relatărilor unui jurnalist prezent la faţa locului, înainte de începerea marşului, militanţii extremei-drepte au început să devină violenţi şi să arunce cu sticle.
Preşedintele american Donald Trump a condamnat pe Twitter manifestările violente. „Toţi trebuie să fim uniţi şi să condamnăm tot ceea ce înseamnă ură. Nu e loc pentru acest tip de violenţe în SUA. Să fim uniţi”, a scris liderul de la Casa Albă.
Citește și: Crimă anunțată pe Facebook la Orșova. Și-a înjunghiat concubina de mai multe ori în gât
Foto: EPA