O ploaie torenţială a inundat, duminică, la Alba Iulia, mai multe străzi din Oraşul de Jos, de la ieşirea spre municipiul Sebeş, după ce sistemele de canalizare nu au făcut faţă cantităţii mari de precipitaţii, informează Mediafax.ro.
Șoferii sunt nevoiți să circule cu viteză redusă deoarece apa pe străzi depășește 20 de centimetri.
Sunt probleme din cauza ploii torențiale și în zona turistică din Alba Iulia. Canalizarea a refulat în zona șanțurilor Cetății Alba Carolina. Localnicii așteaptă ca autoritățile să curețe zonele în care se află terase.
Oamenii se plâng că și anul trecut străzile s-au inundat după ploile torențiale deoarece sistemele de canalizare ar fi subdimensionate.
Potrivit sursei citate, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba au precizat că nu au fost gospodării inundate din cauza precipitațiilor.
Alba se numără între cele 27 de județe aflate sub cod portocaliu de ploi puternice, căderi de grindină şi descărcări electrice.
Sâmbătă, mai multe străzi și subsoluri de blocuri au fost inundate în Brașov tot din cauza ploii torențiale.
sursă foto: alba24.ro
Citește și REPORTAJ/ Câțiva tineri renovează cu suflet casele dărăpănate ale bătrânilor din Banat: „Case vechi de 100 de ani. 100 de ani de la Marea Unire” (FOTO)
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro