Analiza eJobs din 2017 arată care au fost preferințele candidaților atunci când și-au căutat un loc de muncă. Vânzările au fost cel mai căutat domeniu de către români, acest segment fiind urmat de logistică, inginerie, management, contabilitate și finanțe, transporturi și, nu în ultimul rând, resursele umane. La coada clasamentului s-au aflat asigurările, media, radio și televiziune, chimie și petrochimie.

Produsul Intern Brut al României a crescut în trimestrul III al anului trecut (cele mai recente date disponibile) cu 2,6% față de trimestrul II, pe date ajustate sezonier, iar raportat la perioada similară din 2016, avansul a fost de 8,6%, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică (INS). Creșterea economică de la un trimestru la altul este cea mai mare din 2008 până în prezent.

Șomajul  și locurile de muncă vacante

La sfârşitul lunii noiembrie 2017, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 4,7%. Aceasta a fost cu 0,2 puncte procentuale mai mică faţă de luna anterioară şi cu 0,8 puncte procentuale faţă de luna noiembrie a anului 2016.

Numărul locurilor de muncă vacante în trimestrul III al anului lui 2017 a fost de 58.900. S-a înregistrat o scădere față de trimestrul anterior cu peste 5.000 de joburi disponibile, arată datele de la INS. Mai mult, comparativ cu trimestrul III al anului 2016, rata locurilor de muncă a scăzut cu 0,12 puncte procentuale, adică numărul joburilor a scăzut cu 4.000.

Imagini cu Mirabela Grădinaru și Ilinca Simion, din culisele dezbaterii dintre Nicușor Dan și George Simion
Recomandări
Imagini cu Mirabela Grădinaru și Ilinca Simion, din culisele dezbaterii dintre Nicușor Dan și George Simion

Cele mai mari salarii au fost în IT. Angajații din hoteluri și restaurante au avut salariile cele mai mici

În luna septembrie 2017, câştigul salarial mediu brut a fost 3.305 lei. Astfel, s-a înregistrat o creștere cu 0,5% față de luna august a lui 2017. Câştigul salarial mediu net a fost 2.376 de lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 12 lei.

Valorile cele mai mari ale salariilor medii nete s-au înregistrat în activităţi de servicii în IT  – 6.022 de lei. La polul opus, cele mai mici salarii le-au primit angajații din hoteluri şi restaurante, având mediul net de 1.399 de lei. Angajații din hoteluri și restaurante din România au fost, istoric, cel mai prost plătiți angajați din economie, iar mulți dintre românii care ocupau aceste poziții au renunțat la locul de muncă pentru a lucra în străinătate pe salarii de 6 -7 ori mai mari.

Preferințe în funcție de experiență

Rezultatele studiului au arătat că cei care încă nu au experiență de muncă vor să facă internship-uri, voluntariat sau să lucreze în ONG-uri, pentru că așa își pot crește șansele de a rămâne în compania unde au parcurs un astfel de program. Următoarele pe listă au fost joburile din domeniul imobiliar, cu 38% dintre candidații cu mai puțin de un an experiență.

Cum i-au iertat magistraţii pe cei care au abuzat sexual o minoră: „a fost o frumoasă poveste de iubire”. Unul dintre prădători a violat din nou şi e acum în arest
Recomandări
Cum i-au iertat magistraţii pe cei care au abuzat sexual o minoră: „a fost o frumoasă poveste de iubire”. Unul dintre prădători a violat din nou şi e acum în arest

Femeile preferă să lucreze în secretariat și resurse umane, bărbații caută domenii tehnice

Preferințele femeilor și ale bărbaților în ce privește domeniile în care vor să lucreze sunt diferite. Dacă femeile preferă domenii precum secretariatul, resursele umane sau relațiile publice, bărbații caută domenii mai tehnice, cum ar fi transporturile, construcțiile, ingineria, comerțul sau IT-ul. Domeniile în care a existat un echilibru de gen au fost internet/ e-commerce, radio și televiziune, aici rata de căutare atât în rândul bărbaților, cât și a femeilor fiind de 50%.

Domenii de pe piața muncii preferate în funcție de regiune

Domeniile în care au căutat să se angajeze candidații din București au fost, preponderent, publicitate și media, urmate de internship, internet/e-commerce și radio & televiziune.

De asemenea, cele mai importante sectoare de activitate, preferate de candidații din centrul țării pentru angajare, au fost: juridic, imobiliare și farma.

Domeniile preferate în funcție de vârstă

Domeniile în care vor să lucreze românii sunt diferite și în funcție de vârstă. Dacă tinerii cu vârste între 25 și 34 de ani au ales în mare parte domeniul IT, adică 57% dintre respondenți, cei cu vârste între 55 și 64 de ani nu s-au arătat interesați de acest domeniu, în condițiile în care doar 1% au ales industria IT, aceștia orientându-se mai mult spre construcții, inginerie sau transporturi.

Nicușor Dan a dezvăluit numele premierului pe care-l va propune, dacă va fi președinte: „Mi-l doresc foarte mult, nu e o surpriză”
Recomandări
Nicușor Dan a dezvăluit numele premierului pe care-l va propune, dacă va fi președinte: „Mi-l doresc foarte mult, nu e o surpriză”

(Citiți mai multe despre piața muncii pe We Are HR

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Mesajul transmis de Donald Trump după ce a aflat că noul Papa este american! Are acum un plan clar în ceea ce-l privește! Cine este Papa Prevost: părinții lui nu sunt americani
Viva.ro
Mesajul transmis de Donald Trump după ce a aflat că noul Papa este american! Are acum un plan clar în ceea ce-l privește! Cine este Papa Prevost: părinții lui nu sunt americani
Ultima oră! Nicușor Dan joacă deschis și a anunțat public numele premierului pe care îl va propune: „Mi-l doresc foarte mult, nu e o surpriză”
Libertateapentrufemei.ro
Ultima oră! Nicușor Dan joacă deschis și a anunțat public numele premierului pe care îl va propune: „Mi-l doresc foarte mult, nu e o surpriză”
Apelul tulburător al unei românce din diaspora înainte de turul decisiv: „Nu alegeți cu ură, nu votați cu dorință de răzbunare”
Adevarul.ro
Apelul tulburător al unei românce din diaspora înainte de turul decisiv: „Nu alegeți cu ură, nu votați cu dorință de răzbunare”
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
"Am strigat: Sorin, Sorin!" Filmul morții copilașului de nici 6 anișori, la Măstăcani. Băiețelul s-a înecat în puțul din curtea vecinului
Observatornews.ro
"Am strigat: Sorin, Sorin!" Filmul morții copilașului de nici 6 anișori, la Măstăcani. Băiețelul s-a înecat în puțul din curtea vecinului
Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme
HOROSCOP
Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI