UPDATE 17.40 Guvernul a adoptat proiectul de hotărâre privind studiul de fundamentare pentru autostrada Bucureşti – Ploieşti – Comarnic – Braşov, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
„Este vorba despre primul proiect ce va fi realizat în parteneriat public-privat.

Studiul de fundamentare a fost întocmit de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă numărul 39/2018 privind parteneriatul public-privat”, a declarat Barbu, la Palatul Victoria.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, din septembrie vor începe procedurile de atribuire şi dialogul competitiv cu investitorii, astfel încât, până la sfârşitul anului, să aibă loc semnarea acestui contract.

„Această investiţie (…) a fost identificată drept obiectiv prioritar în cadrul Master Planului General de Transport al României. Autostrada, în lungime de aproximativ 107 km, va realiza legătura cu municipiul Braşov, unul dintre cele mai importante centre economice şi turistice ale ţării, traversând axa turistică Sinaia – Buşteni – Azuga – Predeal”, a spus Nelu Barbu.

El a menţionat şi câteva dintre avantajele socio-economice ale construirii acestei autostrăzi: creşterea siguranţei circulaţiei rutiere, reducerea numărului de accidente, reducerea duratei călătoriei, îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a poluării fonice.

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
Recomandări
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

„Pe durata lucrărilor de execuţie şi după, autostrada va reprezenta, evident, şi o sursă importantă pentru locuri de muncă”, a evidenţiat Nelu Barbu.

Conform purtătorului de cuvânt al Guvernului, durata de proiectare şi execuţie este stabilită la maximum patru ani, cu începere din 2019, iar durata de întreţinere şi operare de către partenerul privat este de 20 de ani. „Studiul de fundamentare pentru acest proiect strategic de investiţii, decis să se realizeze în parteneriat public-privat, l-am discutat într-o primă lectură într-o şedinţă de Guvern anterioară”, a spus Dăncilă, în ședința de Guvern.

Potrivit şefei Executivului, din luna septembrie vor începe procedurile de atribuire şi dialogul competitiv cu investitorii, astfel încât, până la sfârşitul acestui an, să fie semnat contractul.

„Autostrada realizează legătura Capitalei cu municipiul Braşov, traversând axa turistică Sinaia – Buşteni – Azuga – Predeal. Durata de proiectare şi execuţie este stabilită la maximum patru ani, cu începere din anul 2019. Totodată, sunt prevăzute şi bonificaţii din partea statului dacă lucrările de execuţie se efectuează în avans, se finalizează în avans, dar şi penalităţi pentru o eventuală întârziere”, a spus Dăncilă.

Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului
Recomandări
Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

Potrivit Guvernului, durata de operare de către investitorul privat este de 20 de ani.”Costurile totale estimate aferente realizării acestei investiţii se ridică la aproximativ 1,36 miliarde euro”, a arătat Dăncilă.

Conform premierului, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză are în lucru şi alte studii de fundamentare pentru proiectele în parteneriat public-privat şi, pe măsură ce vor fi finalizate, vor fi aprobate în Guvern.

Până în septembrie se lansează licitația pentru autostrada Comarnic-Brașov, anunta premierul Dăncilă, la prezentarea bilanțului pe sase luni.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI